Smell the roses

Smell the roses

O prietenă dragă m-a întrebat cu ani în urmă – ea mare iubitoare de câini, eu de flori, cum pot iubi plantele mai mult decât animalele; “ele nu interacționează cu tine” zicea.

Oare chiar aşa? Eu zic că mi-au răspuns, considerând imaginile.

poza                                      poza 2

Dar, o iertăm, e doctor şi ei gândesc mereu cauză – efect. În plus, iubirea ei pentru animale nu e vorba în vânt. După ce ani de zile a avut câini de rasă, educaţi şi inteligenţi, a plecat în Germania şi a luat cu ea doi maidanezi autohtoni, urâţei, cu care vorbeşte cu aceeași responsabilitate cu care o ceartă pe fiica ei că lasă cărţile pe jos, iar cei doi stau nemișcați şi o privesc cu ochii neclintiți, dacă sunt certați şi fericiți dacă sunt lăudați. Trebuie să admit că mie mi se pare că fiica şi soțul ei sunt mai agreaţi de cei doi patrupezi, dar nu dezvolt subiectul căci sigur citește şi provoc gelozii.

O alta prietenă are o gradină magnifică, în care a adunat, cu multă trudă şi în timp, o colecţie impresionantă de trandafiri care îţi vorbesc ochiului şi, mai ales te conving cu mirosul. Culorile variază de la alb, crem, roz, roşu, mov la combinaţii, iar formele sunt grăitoare pentru talentul grădinarului. Şi totuşi, zilele trecute îmi spunea că nu vede grădina (absolut minunată, nu doar prin trandafiri), singurul lucru pe care îl vede e că este plină de uscături şi buruieni.
“Vai, dar trandafirii sunt perfecţi” zic eu.
“Tu nu auzi??! Îi văd doar când îi curăţ!!!” (N.B. grădina înconjoară casa şi orice ai face treci prin grădină).
Ba eu aud! Şi, sigur, şi florile mele aud, şi îmi răspund înflorind, dar dacă nu ştiu să ascult …. Atunci da, nici plantele, nici animalele,…. nimeni nu mai are nimic de spus.

P.S. Nu sunt în măsura să dau sfaturi, şi respect promisiunea de a sta departe de clişee, căci îmi provoacă amețeli, acest “post” nu vă îndeamnă să vă bucuraţi de ceea ce aveți, şi de fiecare fază/clipă în parte, ci e menit să îmi amintească mie să o fac!

Am şi eu trandafirii mei!

O zi fără cusur

received_867966876557043


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *