Stresul pandemic și lupta împotriva lui

Haideți să vorbim despre stresul pandemiei.

Știu, e la moda să comentezi, dar eu nu asta vreau!

Am un copil sârguincios, care a petrecut ultimul an de liceu și petrece primul de facultate, în online și un soț în telemuncă.

Eu am muncit cvasinormal, așa că am resimțit crizele pandemiei un pic altfel decât ei.

Totuși, realitatea stresează!

Eu nu sunt genul să mă plâng și detest lamentările, dar dincolo de “plictisit acasă”, pe care nu-l accept pentru că găsesc că dacă vrei, ai ce face mereu, există probleme.

Uniformizarea zilelor până la confuzie, din punct de vedere social ( te vezi cu aceiași oameni, scrii pe rețele, citești), intelectual ( înveți/lucrezi, citești, scrii), diverse alte aspecte (teama, îndoiala, nesiguranța) aduce psihicul și fizicul in prag de colaps, dacă asta durează de prea de multă vreme.

Ceea ce se petrece cu copiii noștri e complicat și trebuie ajutați.

Nimeni nu a mai trecut prin asta și ei trebuie să știe cum să facă față.

Ei și noi!

Am studiat site-uri, sute de filme ale unor speakeri motivaționali reputați, am pus întrebări, am discutat cu doctori și psihologi, și am adunat sfaturile lor pe care vi le expun mai jos.

Nu am pretenția de specialist, Doamne ferește, doar de mamă preocupată să le fie bine copiilor.

Si nouă! Că, nah! Dacă ei sunt bine, noi …. ne mobilizăm.

Simptome care trebuie să te pună pe gânduri:

Fizic: stare de oboseală, lipsa miros si gust, durere musculară fără motiv particular, tuse, lipsă somn, apetit crescut/scăzut, cefalee, etc

Psihic: starea de oboseala, vertij, atac de panică, anxietate, nervozitate excesivă, etc

Ce poți face tu ….

Dacă simptomele virusului sunt deja cunoscute și răscunoscute, discutate și răsdiscutate, în lista de mai sus sunt cele care țin de afecțiuni induse de starea de stres și nervozitate, incertitudine și teama, nemulțumire și frustrare.

Iată părerea psiholog Liliana Popescu, în 8 puncte:

Stați cât mai puțin pe canalele de știri sau discuții.

Sunt doar niște păreri date asupra unui concept pe care persoanele respective nu l-au trăit ci doar l-au studiat ….în cel mai bun caz.

Schimbați povestea din mintea voastră.

Gândiți în termeni de cum vă doriți să fie lucrurile.

Marea majoritate a oamenilor gândesc irațional, în termeni de cum nu își doresc să se întâmple lucrurile și fac “filme” întregi cu acest subiect.

Vă întreb simplu: ce rost au gândurile de genul – “vai…dacă mă îmbolnăvesc, ce se întâmplă cu mine, cu familia mea?”,”dacă îmbolnăvesc și copiii?” DAR, DACĂ NU?

Vă doriți să vă îmbolnăviți? Nu cred! Atunci de ce gândiți în acest fel?

Sau… “dacă mă dă afară de la serviciu, cum îmi întrețin familia? Ce fac? Cum îmi plătesc facturile?” Sigur, sunt întrebări justificate, dar doar în măsura în care sunt reale, adică, chiar sunteți în acea situație.

Drept urmare, ar fi bine să vă direcționați resursele cognitive spre găsirea de soluții și nicidecum înspre plânsul de milă.

Cum ar fi să gândim rațional, simplu? Ex: fac tot ce ține de mine să fac față cât mai bine situației actuale. Mă respect pe mine și pe ceilalți. Suntem mulți în această provocare. Nu sunt singur.

A gândi rațional, nu înseamnă neapărat a gândi pozitiv.

Este important să acceptăm situația, pentru că doar acceptând un fapt ca fiind real, îl putem asimila fără frici ascunse și temeri nejustificate.

Bucurați-vă unii de ceilalți.

Petreceți timp de calitate împreună.

Încurajați copiii.

Schimbați sensul propozițiilor. Cum? Căutați și documentați-vă. Sunt multe site-uri valoroase care pot fi accesate de către oricine.

5. Rugați-vă!

S-a demonstrat prin studii că rugăciunea ne echilibrează din toate punctele de vedere.

Alegeți să fiți conștienți de ceea ce gândiți, spuneți și faceți.

Asta înseamnă prezență. Cu cât sunt mai mult prezent în ACUM, cu atât mintea mea este mai detașată și în armonie cu intreg corpul.

Si mai ales….NU VA PLÂNGEȚI DE MILĂ!

Nu vă ajută cu absolut nimic! Dimpotrivă.

Fiecare generație a avut problemele ei.

Copiii noștri trec acum printr-o perioada grea, desigur. Cum îi ajutăm? Prin puterea exemplului. Simplu!

Ce poate face copilul/ adultul în cauză?…

Se pare că cel mai bun remediu împotriva stresului pandemic este munca fizică.

Sportul ajută, cum știe oricine, dar munca fizică face să se vadă roade și dă satisfacții imediate ceea ce înlătură un procent semnificativ de stres.

Pe locuri imediat următoare sunt hrana sănătoasă, plimbări în natură, îngrijit animale de casă, în vederea conservării microbiomului care ne asigură imunitatea atât de necesară.

Noi ne străduim cât se poate, dar sunt și mulți alți factori care nu pot fi ignorați.

Să ținem aproape, virtual sau nu, a fost și este mereu calea!

Nu ne putem lăsa la mâna școlii/ instituții/minister/stat.

Cum am mai zis, eu nu mă plâng, acționez!

Nu statul face ceva pentru tine, tu faci ceva pentru stat. (Kennedy a spus asta, nu e nou.)

Îl înveți cum să învețe copiii, cum să își trateze cetățenii, cum să…

Dacă nu știi asta, ai eșuat lamentabil!

Noi punem în mâinile statului pârghiile, căci în democrație noi avem puterea. Îl învățăm ce să facă, apoi îl certăm dacă nu a făcut.

Încercați!

Ce aveți de pierdut?!

Sunt naivă, ar spune mulți! Naivii sunt cei care au schimbat fața lumii!

Vrei ceva? Ceri!

Explici cum se poate da. Abia apoi, dacă este cazul, te plângi!

Statul nu face! Nu drege! Sunt oameni, ca noi. Poate au o miză (politică sau de alta natură, nu judec, sunt apolitică, liberală prin esența) poate nu…

Greșesc, nu greșesc… e omenesc!

Hai să vedem ce putem face noi!

Dacă vrem să credem în noi, în democrație, ajutăm astfel : facem cât/ce putem în cercul nostru.

Pot greși, admit. Dar, pentru copilul meu eu sunt dispusă să …fac tot posibilul. Și pentru mine, de ce, nu?!….

O zi fără cusur