Scrisoarea a XVI-a, Anti-oameni-răi

Cu ce dai de muşte?:)

Dar de oameni răi?

Iubi, o birmaneză adorabilă, venită în viaţa mea să îmi arate că pot, mi a arătat cu vârf şi îndesat.

Cum am mai povestit, eram în anul 3 de facultate, când am primit-o şi tot căminul în care stăteam o iubea.

Nici eu nu o duceam rău :), dar mereu, sunt unii care te plac, unii nu.

Chiar dacă nu erau mulți, printre cei care nu mă iubeau era colega de camera şi la felul de om, era destul şi prea mult.

În funcție de diverse interese era când mieroasă, când furioasă, dar eu mă feream cât posibil din calea ei, ignorând şi una şi alta.

Pisica, totuși, nu a fost niciodată în vizorul ei pentru că, strategic ar fi fost o eroare, şi-ar fi pus tot căminul în cap, căci şeful de cămin o adora iar administratorul, o doamnă simpatica, îşi convingea copiii să facă lecții cu ajutorul ei şi toți vecinii îi făceau porție din mâncarea lor. In plus era foarte cuminte si curata.

Cu toate astea, când toate variantele de atac au fost epuizate şi eu imperturbabilă – eram înconjurată de o gașcă faină care strângea rândurile când aveai nevoie – colega pornește o operațiune secretă şi foarte bine orchestrată împotriva mea, prin pisica mea.

De ce?

“că pot” = pură răutate = invidie = alte asemenea

Oricum era foarte uşor să o superi. De exemplu, ţin minte că într-o zi s-a făcut foc şi pară pentru că a iesit din baie cu o ţinută nouă s-a privit în oglindă şi a zis ” ce bine îmi stă”. Eu citeam şi nu eram atentă. Nu m-a iertat niciodată că nu am aprobat-o deşi jur că nu îmi amintesc cu ce era îmbrăcată sau dacă îmi ceruse părerea…. 🙂

Ei bine, operaţiunea a fost secretă ca să nu mă poată ajuta nimeni din cămin sau dintre prietenii mei, şi consta în a face reclamație rectorului Academiei că în unul dintre cele mai noi şi mai frumoase cămine, o studentă are un animal în cameră cu concursul conducerii căminului.

Aceeaşi reclamaţie a făcut-o peste tot astfel încât, în prag de alegeri rectorul să fie obligat să ia măsuri.

Ditamai Academia, ditamai rectorul, o biată studentă şi o biată pisică, dar….

Într-o luni la 12,00, pe aleea ce ducea la cămin, rectorul cu preşedintele asociaţiei studenţilor şi o întreagă delegaţie vine în inspecţie în camera subsemnatei.

Eu eram la cursuri. Nu știam nimic, am aflat abia la întoarcere.

Pisica mea, cât eram plecată, stătea pe pervaz în spatele draperiei şi mă aştepta. Nevoile şi le făcea la scurgerea de la vană, aşa încât niciodată nu era mizerie sau miros în cameră.

in ziua aceea, tot căminul fibrila de frica între ce va păţi subsemnata, pisica, şeful de cămin şi administratorul, toţi oameni de treabă, victime ale unei răutăcioase.

Biata doamna administrator deschide uşa cu cheia ei, cu mâinile tremurând şi palmele ude de emoții.

– Draga mea, povestea mai târziu vecina, uşă în uşă cu mine, asistentă la una din facultățile Academiei şi mare fan de Iubi, mi-am ţinut respiraţia de când a intrat în cămin şi până a ieşit din camera ta. Fii atentă! Rectorul intră. Se învârte în camera. Respiră adânc, apoi ridică din umeri. Noi toţi ne îngrămădeam la uşă, neîndrăznind să intrăm, iar doamna administrator transpiră stres. El îl cheamă pe şeful ligii studenţilor să intre. Ăsta speriat, face ochii roată şi zice doar “da”. Apoi pleacă toţi şi, îţi jur că rectorul părea ușurat când zicea “să se consemneze că în urma inspecției nu a rezultat nicio încălcare a normelor de conviețuire în cămin”.

În faţa căminului se adunaseră grămezi de studenți care dezbăteau problema şi până când a venit vacanța şi am plecat toți din cămin, în jurul lui Iubi erau strânse rânduri rânduri, umăr la umăr.

Morala: oamenii răi sunt şi vor fi, invidie şi lașitate, idem. Tu stai între cei pe care îi admiri şi vei fi bine.

O zi fără cusur