* Zorii unui suflet pierdut *

–  Sigur, răspunse ea surprinsă de aerul grav și de ora la care își făcea apariția, mai puțin de manieră, chiar dacă nu o folosise cu ea niciodată. Știam că poți face asta, dar nu am îndrăznit niciodată să te întreb cum o faci. Mi-ai putea îngădui întrebarea?

–  Eva, nu sunt în măsură să îți răspund, dar pot să îți arăt, la un moment dat. Idea e că deplasarea, ca timpul, și ca și orice altceva este relativă, și asta nu e o noutate. Și tu poți fii aici, dar să nu fii realmente aici.

–  Asta e semantică! Tu chiar apari și dispari într-o clipă. În fine, e clar că nu vrei să îmi explici, poate nici nu știi, încerca ea o limită dură în speranța obținerii unui răspuns, dar el o ignora. Hai să vorbim!

Și au vorbit. De atunci au vorbit în fiecare zi, dacă nu față în față, la  telefon, skype sau mesaje. Eva îl ajuta în cercetările lui, iar el îi citea articolele și lucrările înaintea publicării. Pe Eva o amuza și intriga viteza cu care primea feedback.

–  Ăsta e momentul în care aș vrea să fiu vampir, râdea ea.

–  Are unele avantaje, recunosc, dar cercetarea nu e ușoara nici pentru noi. E altceva când miza nu e a ta și citești lucrările altuia, în plus îmi place cum și ce scrii. Nu am citit de mult despre mitul zburătorului.

–  Observațiile tale sunt acurate și …. Stop! Ce facem aici? Ne complimentăm reciproc?!

–  Flirtăm! Intelectual, firește! râse el.

Zilele treceau și singura lui satisfacție erau momentele cu Eva.

Cercetările lui X stagnau, și asta nu pentru că nu depunea efort ci pentru că în mod evident ceva sau cineva îl obstrucționa. Încerca să nu se gândească prea mult la asta, deși adesea se gândea că probabil ăsta e motivul pentru care nu progresează, poate ar trebui să înceapă să caute cine și ce îl oprește.

Se așeza pe spate și o invoca în gând cum făcea în ultima vreme mereu când nu reușea să se concentreze: Eva. Câteva secunde mai târziu, deschise brusc ochii și sări la ușă.

–  Servus Eva, intră! Nu mă așteptam să vii!

–  După fața ta, tocmai mă invocaseși, și eu nu sunt telepat, dar știu că nu greșesc acum. Ei bine, nu am venit că m-ai chemat tu, am venit că așa am avut eu chef, mister majoccuminteaoamnenilor!

–  “ oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit” …. recita el încântat.

Câteva minute mai târziu Eva renunță la amabilități si se avântă în problema:

–  Franz și Minodora au dispărut… Cele două chei au dispărut… Noi toți ne concentrăm pe asta, dar nimeni nu studiază problema pe bucățele. Cine are interes să nu îl găsim pe Franz. X, știu că ai căutat deja în mintea mea și că ai folosit ceea ce aveai de folosit, că misiunea mea e foarte clară și știi că îmi voi respecta rolul de Căutător, în plus tu nu mi-ai permite să nu o fac, dar îți propun să lucrezi cu mine și în modul meu.

Nimic nu i-ar fi plăcut mai mult vampirului nostru, dar riscurile la care o expunea pe Eva erau cam prea mari. Eva ar fi putut ajunge să afle adevărul înainte de vreme și peste ceea ce trebuia să știe un Căutător, el ar fi putut fi făcut vinovat de asta, ar fi putut să îi facă rău, el, Basil, cineva pus de Basil, ar fi putut să trebuiască să îi șteargă informația și asta putea șterge mult din munca ei de cercetare din mintea ei…. Absolut totul zicea NU. Și totuși…:

–  Prea bine ! oftă el, convins că inevitabilul s-a produs deja și știind că va plăti scump pentru asta.

–  Nu pari prea fericit chiar dacă ai acceptat, mărturisi ea suprinsă că nu a trebuit să insiste prea mult. Te temi pentru mine. Lasă, nu vei lăsa tu să aflu mai mult decât trebuie!

X o ignora și întinzându-i o cană aburindă de ceai îi spuse:

–  Mâine dimineața la prima oră mergem la Timișoara. Ma vei ajuta sa gândesc și vom avea ambii de câștigat.Tu vei putea, în sfârșit să îl vezi pe Filip, iar eu voi avea de făcut ceva în zonă, cam trei ore. Ajung trei ore pentru o discuție cu un filosof bătrân?

Eva nu întrebă de ce merge la Timișoara, știa că nu va răspunde și mai știa că nu vrea să afle cum l-a făcut pe Filip să accepte să o primească, dar îi era recunoscătoare, așa că își ținea partea de înțelegere. Folosea orice informație, cât de mică, și discutau până când X scotea o nouă cale de abordare a problemei, chiar dacă ea nu cunoștea detaliile.

Filip studiase în ultimii  30 de ani folclorul, miturile și legendele, mai abitir ca oricine, iar mitului zburătorului îi dedicase mii de pagini din perspectivele cele mai vaste. Nu accepta nicio formă de comunicare, alta decât cea clasică- scrisori, și foarte rar răspunde și la aceasta. Avea foarte mulți discipoli, dar îi ținea pe toți la distanță.

Cele trei ore de discuții s-au scurs pentru Eva ca o clipă. Au parcurs pasaje alese de el și însemnate cu bucăți de hârtie, din lucrările ei, i-a corectat pe alocuri abordarea sugerând variante mai puțin mistice, i-a răspuns la întrebări și a pus întrebări. Ba chiar i-a zâmbit adesea, ceea ce pe Eva o topea.

–  Din ceea ce scrieți, din ceea ce am citit nu răzbate abordarea asta atât de realistă, sau e o schimbare nouă, îl întrebă Eva la plecare, când se îndreptau încet- încet spre ușa grea de intrare în casa bătrânului.

–  Nu e nicio schimbare, nu nouă, dar trebuie să sapi mai adânc, însă, și să ai grijă ca asta să nu te îngroape, răspunde Filip scoțându-și ochelarii și fluturându-i în aer.

–  Vreți să spuneți că nu faceți publice opiniile dumneavoastră adevărate?

În clipa aceea bătrânul deschide ușa și în prag dă peste X.

Înalt, palid și ușor abătut, cu o strălucire nefirească în ochi, în negru din cap până în picioare și cu o eleganță de felină, salută politicos. Soarele coborâse la linia orizontului și silueta lui părea că emană căldura. Era ca un pumn de întuneric ce spărgea lumina.  Bătrânul înlemnește preț de câteva clipe apoi își pune încântat ochelarii pe nas și se apropie de el  cu ochii larg deschiși, ca și când ar fi citit note de subsol dintr-o carte:

–  Zburătorul!

–  Domnule profesor, el este prietenul meu X. X ți-l prezint pe profesorul Filip, ii prezenta Eva unul altuia încercând sa ignore ceea ce tocmai auzise, sau credea ca auzise.

–  Am onoarea, domnule profesor!

Filip continuă să zâmbească fără să își dezlipească ochii de X. Își scoate într-un final ochelarii tacticos, calm și oftând a împlinire, și dând din cap neîncetat îi întinse hotărât mâna:

–  Știu cine este domnul, replică Filip și întorcându-se spre Eva, o surprinse cu o îmbrățișare.

Eva, emoționată își lua la revedere mulțumindu-i pentru oportunitate și deschidere.

–  Draga mea, nici nu știi ce mare bucurie mi-ai făcut. Eu îți mulțumesc.

În mașină, Evei i-a luat ceva vreme să poată vorbi. X îi respectă tăcerea, deși ar fi putut răspunde de mult tuturor întrebărilor din mintea ei, dar era prea corect pentru a îi invada intimitatea.

–  Cred că Filip a înțeles ce ești, se auzi ea vorbind cu ochii pierduți pe câmpurile care alergau pe lângă mașina lor.

–  Da, îi răspunse el cu voce tare, apoi continuă în gând “dar nu cum crezi tu”.

Eva privea drumul ca și când ar fi meditat, încerca să își scoată din cap frânturi de amintiri, bucăți de vise, pagini scrise de ea sau de alții, cuvintele lui Filip…

–  X, tu știi că te-am visat, așa-i?

X privi mai intens șoseaua și zâmbi scurt strângând mâinile pe volan.

–  Nu, minți candid.

–  Dar știi la ce mă gândesc acum.

–  Nu, Eva. Niciodată nu ți-aș invada intimitatea. Daca vrei sa știu trebuie sa îmi ceri.

Liniștea dintre ei era neconvingătoare.

–  X, nu ăsta e drumul spre Hunedoara.

Fără a prinde de veste drumul își alesese singur direcția.

–  Eroare de GPS, încercă să glumească X, înțelegând că Basil alesese să îl direcționeze și că de acum drumul îl va alege pe el nu el drumul, și că probabil destinația este sfârșitul căutării. Ai încredere în mine? Vrei să continuăm pe drumul asta, indiferent unde duce?

–  Am de ales? răspunse zâmbind Eva

El îi răspunde privind-o adânc în ochi:

–  Întotdeauna! Spune doar “X vreau ….”…și eu voi face ceea ce tu vrei. Daca vrei, acum, spune “X,  vreau să merg acasă” și vom merge acasă.

–  X, vreau să văd unde ne duce drumul! rosti ea hotărât prinzându-l de mână, cu aceeași senzație electrică pe care o simțea în fiecare noapte în care îl visa.

X savura căldura și fiorul răspândite prin tot corpul datorită acestor cuvinte ca și de gândurile ei, doar pentru o clipă. Mai mult nu își permitea. Sentimentele lui l-au încetinit, indubitabil. Basil a trebuit să ia măsuri. Oare va fi în stare să o protejeze și să își facă treaba?!…

Timișoara se revelase a fi o dezamăgire. 150 de km a  scanat cât Eva era cu Filip, pe Axa Knowledge  între Timișoara și Cluj. Nici urmă de laborator. Eva avusese dreptate. Discuțiile, deducțiile logice și nesfârșitele lor analize l-au dus la concluzia că trebuie să găsească, repede și cu orice preț, laboratorul de genetică vinovat de divulgarea secretelor ca să înțeleagă ce se face pentru recuperarea lor și mai ales păstrarea lor. Grija lui cea mai mare era intervenția lui Basil, dar acum era oricum tardiv.

–  Nu va dura mult, sper! Stai aici! Îi spuse X Evei, coborând o dată ce mașina s-a oprit în fața unui depozit dărăpănat în apropierea gropii de gunoi a Clujului. Mirosul era cumplit și atmosfera sinistră.

Zece ciori arogante se învârteau în cercuri concentrice deasupra lor.

X dispăru, iar Eva nu își lua ochii de la intrarea în imobil. Nu puteai să spui dacă e hală, dacă e un mare conac în ruină sau un fel de sfârșit a orice, dar senzația cea mai puternică era că nu vrei să fii acolo.  Partea din față, care servea ca intrare, avea o ușă de tablă îndoită cu zăbrele. Eva putea jura că vede trecând prin fata ușii ca o umbră, din când în când, de parcă ar pândi-o. Așteptarea o amorțea.

–  Mai stau 5 minute și dacă nu revine, intru după el.

Când se scurgeau cele 5 minute se temea să nu îl încurce. Își făcea zeci de scenarii în cap gândind că el ar chema-o dacă are nevoie de ea.

–  Dar dacă nu vrea să aibă nevoie de mine?! Cu gândul acesta, deschise portiera și porni hotărâtă, după ce se răzgândise de câteva ori bune.

 

X intră în clădire ignorând mirosuri şi zgomote de fond. Simțea că cea mai mare temere a lor se va adeveri şi când în faţa sa a apărut Cez a ştiut că nu greșea.

–  X, ţi-a luat ceva să mă găsești! îl întâmpină acesta fără protocol.

–  Nu credeam că trebuie să te caut!răspunde X şi dezamăgirea i se vedea pe faţă. Cez, tu ai luat cheile?

În dreapta lui Cez, pe o masă mare asemeni celor de abator trona un calculator gigantic înconjurat de cutii de toate dimensiunile şi deasupra tuturor micuţa cutie albastră cu o faţă gravată cu numele lui Basil şi una cu corbul.

Cez, unul dintre vampirii crescuți de X, frumos ca un Adonis, şi labil psihic ca o gravidă, bun luptător şi răutăcios caracter, stătea de pază la tot acest amalgam al întunericului:

–  Ţi-ai trădat familia?

–  Ştii că mai mult am iubit puterea decât exponenții ei, X, nu te preface. Mereu mi-ai reproșat că am un caracter greu de suportat.

–  Cez, poţi remedia. Dă-mi cheia şi fă ce vrei în rest, dar înapoiază cheia.

–  Îndrăznește să mi -o iei!

–  Am dublu vârstei tale, nu cred că vrei să ne luptăm, zice X făcând doi pași spre el.

Cez, râde nefiresc şi îi spune:

–  Crezi că am plecat cu mâinile goale. Te avertizez, am tot ce-mi trebuie ca să-l reduc la tăcere pe marele Aghiotant.

X trece pe lângă el, ignorând toate semnele, îndreptându-se spre carcasa metalică încrustată cu corbul ce adăpostea cheia secretelor atât de bine păstrate până atunci. O fracțiune de secundă mai tarziu Cez îl ţinea de gât impingându-l în peretele rece la jumate de metru deasupra dușumelei. Cealaltă mana o susținea pe prima împingându-i pana la spargere coșul pieptului.

–  Te asfixiezi? Simți cum creierul tău cedează încet, încet…. Ah, marele aghiotant omorât de un discipol frustrat! Ce va sa vuiască lumea la Castel!

Cez nu părea că depune efort în al susține pe X cu toată greutatea şi al strangula în același timp.

“Aha, deci nu doar că are cheia, a văzut şi ce e înăuntru!”, îşi spuse cu ultimele puteri X. Cu un ultim efort de voinţă se concentră şi străpunse mintea lui Cez. “Durere” ! “Panica!” îi puse în minte.

O clipă, şi Cez căzu secerat de o durere fără nume, fără sursă.

–  Aşa vrei să joci? se zvârcolea el chinuit.

–  Nu eu am decis asta. Tu ai ales calea când ai trădat. Îi răspunde X, scăzând intensitatea, mică eroare folosită de Cez, care îl pune la pământ.

Lupta a mai continuat câteva minute între fizic şi mental, X înțelegând că trădarea lui Cez a fost bine răsplătită şi că acesta a avut acces la probabil tot ceea ce el îi interzisese.

–  Renunță, X! E doar vorba de rezistentă, acum. Înțelegi că suntem la fel de puternici şi e doar o chestiune de practică, pe care eu o am. Tu nu ai mai luptat cu nimeni demult.

X avea acum pentru prima dată în viaţa lui de vampir, după ce pierduse tot în cealaltă viaţă, chiar avea ceva de protejat, aşa că certe gânduri sau emoţii nu şi le putea permite în preajma telepatiilor puternici aşa cum Cez era neîndoielnic. Aşa că, nu îşi permitea să gândească lucruri care altă dată ar fi fost soluţii sigure. La naiba, nu putea folosi foarte multe din instrumente pentru a nu o deconspira pe Eva.

Pe curând ……..(cartea a 3 a – 2)….. (Vezi cartea 3)

O zi fără cusur