Despre cum am învățat să înjur și … alte chestii despre mine
A fost odată ca niciodată o fetiță care îl iubea foarte tare pe Moș Crăciun. Pe o scară de la 1 la 10: 11.
Nu mai tare decât alți copii, sau mai moale :), dar ea chiar credea în nemărginitele lui puteri.
Știa de când era mică-mică, un lucru clar: Moșul an de an, nu aduce doar cadouri copiilor cuminți, ci și bradul frumos împodobit.
Așa îi spusese ei tati, și ea credea cu sfințenie și ardoare în Moș, așa că an de an spera ca bradul să fie roz, sau fistic, sau mai stiu eu ce culoare, dar el tot roșu era.
Când a mai crescut un picuț, un lucru dramatic s-a întâmplat,. Foarte grav și impardonabil…
Niște fete mai mari, rele și meschine, cu cerul gurii negru și venin în vârf de limbă, ce credeți că au făcut?
I-am spus, așa cu cruzime, că Moș Crăciun nu aduce bradul!
– Da, aduce cadouri, dar brazii îi fac părinții noștri.
Ah, amar de jale a cuprins-o, dar după ce s-a gândit mai bine, a înțeles:
– Asta înseamnă că, dacă vreau eu, anul ăsta bradul poate fi rooooz, zise ea ștergând cu foc obrajii de lacrimi.
Alergă într-un suflet și îi povesti toată tărășenia tatălui, care încercă să o facă să se răzgândească:
– Poate unii nu sunt chiar cuminți, ci aproape cuminți, și atunci nu primesc brazi!
– Tata, nu are rost să mai tăgăduiești. Anul ăsta eu împodobesc bradul.
Resemnat tatăl artist cedează locul de decorator șef, fericit că măcar nu cere și decorarea curții și a casei. Încă!
Seara, fetița noastră își cheamă familia să vadă minunea.
Roz în beteală, în globuri și în pufuri, pene delicate și urme de sclipici străluceau feeric în living, dar nu întreceau ochii copilului fericit de opera ei.
– Ah! făcură într-un glas tatăl și fratele mai mare.
– Da știu e cam de fete, dar e foarte frumos, zise micuța artistă și plecă mulțumită la culcare.
A doua zi, revenind în living, să își salute bradul opera de artă, marele ei brad de vis, bradul ei.. .
– Roșu?!… Tatiiiiii, ai desfăcut bradul și l-ai făcut roșu, iar??!
– Nu am niciun amestec! Către Moșul trebuie să trimiți reclamația.
– Bine, mârâie fetița trăgându-și nasul cu supărare, dar ce e aia reclamație?
– Îi scrii o scrisoare și îi explici ce s-a petrecut, dar asa pe îndelete.
După două ore, timp în care tatăl sperase că fetița uitase problema, ea revine serioasă:
– Tati, trebuie să mă ajuți. Nu știu cum să fac “relamația”.
– Păi, scrii “ dragă Moș Crăciun, sunt o fetiță”….
– A, păi asta știu: “… cuminte, care te roagă să nu îl mai lași la anul pe tati să facă bradul roșu. Mulțumesc”
O zi fără cusur
Dedicat micuței Aurora – muza mea și domnilor M Dragomir și C Târnăveanu
Related posts
Ce fain ai incheiat! Mi-a placut maxim!!!
multuuuu