Dintr-un nesfârșit număr de motive și/sau false motive (dar, nu este momentul să vorbim despre asta acum, deși hotărât lucru, voi reveni asupra acestui subiect) weekend-ul trecut a fost despre, cu și pentru seriale.
În anumite momente se aleg seriale special dedicate, chiar dacă ai deja o serie începută sau ai vrea să revezi ceva ce ți-a plăcut. Nu vrei să alterezi acele alegeri cu urme de astfel de momente …
Ei bine, am alternat “The Bold Type” de pe Netflix cu trei runde de seriale turcești scurte, de câte 30 de minute, diferite, dar nu prea, pe unul din canalele Pro.
Ideea de a te uita la genul acesta de filme nu este să reflectezi asupra vieții si alte asemenea, ci din contra. Cu toate acestea, mă regăsesc tulburata de antiteza celor două și de ceea ce reprezintă sau măcar, ceea ce înțeleg eu din ele și caut cu înverșunare un film vechi, dar vechi. de la 1965, sa îmi spăl sinapsele!
The Bold Type, un soi de comedie moderna, preamărește femeia în toate formele si nuanțele sale. Bravo! Toata lumea face orice și de toate, nu există limite, reguli și orice este permis, dacă nu, ești un încuiat și un opresor. (???) Toate personajele sunt într-o permanentă reinventare a propriei libertăți până la punctul la care nu mai știm unde este libertatea celorlalți. Bine!
Serialele turcești, produse de o industrie în expansiune, probabil suflând bine în ceafa clasicelor telenovele latino, cu femei emancipate de Ataturk din burca si căsătorii aranjate, pe tocuri de 12 în casa și țoale de firmă, pantaloni scurți pe stradă, diamante și mașini scumpe, se desfășoară conform tiparului “gura lumii+traditia= ne ținem de mână și ne atingem frunțile până la nuntă”. Între timp o muzică dramatică și o mimică îngrozită te anunță că mai urmează ceva, dar nu devine clar ce, nici la următoarea tură de muzică dramatică si ochi terifiați.
Se poate afirma cu tărie că obiectivul a fost ales, căci am reușit să îmi mut gândul…
Cum arta, în toate formele sale, este un simptom al societății care o produce, înțelegem că nu avem altă șansă … de ceva de mijloc, nici excesiv de patriarhal, nici prea avangardist, stingem TV, net, etc, luăm o carte în mână sau fugim la un film clasic, și conștient alegând ne masăm neuronii până le trece spaima, dar și vinovata bucurie “ce bine că nu trăiesc nici acolo, nici acolo…așa, mai la mijloc e mai bine…”…:)
Glumesc, desigur!
Uită-te la “Outlander”, dacă acolo nu e femeia la putere nu mai e nicăieri! Și, totusi mesajul vine indirect alături de alte teme interesante, nimic plicticos și exagerat. Sau “Poldark”, nou sau vechi e tot aceeași Demelza superbă si descurcăreața. Ca să nu mai vorbim de moravurile lăudate sau superbul duce din “Bridgerton”. Na, uite că se poate să fii politically correct, dar și … politically correct. Ce să mai spunem de minunatul “Grace and Frankie”?!…
Ceea ce e clar este că, de bună seamă există o piață pentru aceste filme, și nu mică, așa că schimbăm canalul și mergem mai departe.
Să sperăm în sfârșituri de săptămână care să nu îți ceara filme pe “dai înainte, să meargă!” ci pe “savurează!”
O zi fără cusur
