Revoluția între Beyonce și portăreasa din „Eleganța ariciului”

Draga mea,

“Sunt Renee. Am 54 de ani. De douăzeci și șapte de ani sunt portăreasă la n. 7, rue de Grenelle, (…) Sunt văduvă, scundă, urâtă, dolofană, am bătături la picioare, și dacă e să mă iau după unele dimineți mai neplăcute, o răsuflare de mamut. N-am studii, am fost întotdeauna săracă, discretă și insignifiantă. Trăiesc singură cu pisica mea, un motan mare și leneș, care nu are nicio particularitate notabilă (…) Cum rareori sunt amabilă, deși politicoasă, nu-s îndrăgită, dar sunt totuși tolerată deoarece corespund atât de bine cu ceea ce în opinia generală a devenit paradigmă a portăresei de imobil (… )“

Cred că îți amintești de mine. Sunt cea care pune televizorul în încăperea din față, cu sonorul tare ca să creadă lumea că fac ceea ce ei se așteaptă de la mine, și stau în spate citind, sau delectându-mă cu filme clasice.

L-am auzit acum ceva vreme pentru prima dată pe fratele tău folosind termenul “poliția dramei”. Știu că te-a amuzat și inspirat, dar ai pierdut legătura cu gândul acela, deși revenea sporadic.

Îți scriu să te cert, să te ocărăsc, să te scutur.

Ce fel de exemplu dai copiilor, ce fel de om crești, dacă lași să se întâmple asta și dacă nu îți protejezi zona de respect. Dacă greșești și nu îți recunoști  greșeala, nici nu faci nimic să se schimbe, după sistemul “m-ai rănit o dată, greșeala ta, m-ai rănit a doua oară, greșeala mea”.

Nu îmi place ce se întâmplă și cum  te-am găsit. E ca și când ai rătăcit drumul și când ne-am reîntâlnit, schimbările te-au făcut de nerecunoscut.

Ajungi în timp să nu te mai cunoști nici tu. Îți dai seama cu groază că nu îndrăznești să spui ceea ce în mod natural ai fi făcut, de teama că te-ar ataca și s-ar crea situații penibile, pe care dorind să le eviți, ajungi să le adâncești.

Freud spunea că începi să devii imaginea pe care o compui pentru lume.

Hemipareza facială numită “boala care fură zâmbetul” determină pe cel ce suferă de asta, să aibă acea expresie a feței care face cât mai puțin vizibil rictusul, și o primă impresie îl situează în sfera oamenilor severi și inabordabili, deși el poate ar râde din fiecare por, dar se ferește din teama de ridicol.

E ușor deci de înțeles cum ajungi să dezvolți comportamente care nu îți sunt specifice și să fii în cele din urma antipatic propriei persoane. E suficient să zăbovești prea mult în preajma persoanelor “bully”.

„Bully” nu are o traducere exact în limba română, e un soi de abuzator, de mârlan, dar ideea e că de cei clasici te poți feri ușor, de cei versatili, care transformă totul într-un fel de glumă, un fel de „nu ai înțeles nimic” sau „e interpretarea ta” ….  e mai dificil.

Bunăoară, te simți jenat când ți se tot spune, în maniera “bully”,   că vorbești prea mult, și pentru că de felul tău nu te cerți cu lumea, ca să poți să îi dai vreo replică acidă, sau pentru că din respect pentru restul participanților la conversație,  nu o faci, ca să eviți ridicolul, în loc să te faci înțeles, scurtezi mesajul și iese prost. Atunci chiar ai vorbit degeaba. Mesajul nu s-a receptat corect, deranjezi oamenii și te-ai supărat pe tine pentru că nu știi cum de ai făcut asta.

Sau “oh, dacă vorbești tu, trebuie să iau dex-ul” să te împingă în extrema cântăririi cuvintelor până la anularea lor, căci oricum nu ar fi înțelese, în loc să schimbi decisiv și definitiv compania?!

Când buna creștere și manierele, politețea sau pur și simplu un stil diferit, sunt văzute ca fițe și atacate ca atare?!

Când băiețelul tău care e învățat să nu bea din sticla altuia este „simandicos” la trei anișori căci doar toți ceilalți o fac, iar adolescentul care nu vrea să facă ceea ce știe că îi atrage critica familiei are motive absconse să nu o facă, altele decât cele evidente. În mod cert.

Dacă vrei să faci o acțiune de caritate te întreabă „dar de ce” și dacă faci un pas mai bine pun piedică decât să încerce să facă unul și mai mare.

Când ai slăbit „pentru că face zilnic sport, păi așa….” de parcă forțe oculte rețin restul lumii să facă același lucru sau mai mult, când dacă ai părul creț „e păi sigur tu îți permiți” și dacă e lins e „de ce”, dacă citești e „uite cine are timp”, dacă scrii „dacă nu ai treabă”, etc

De ce ai acceptat lipsa de politețe față de tine?

Când de prea multe ori, indiferent de ceea ce zici, se interpretează, se răstălmăcește și cu rea voință se folosește împotriva ta ca să te arunce în corzi, deși tu nu ai atacat, să folosească orice prilej ca să caricaturizeze făcându-te să te simți stânjenit, caută cu bună știință să bagatelizeze ceea ce e legat de tine,  iar lipsa ta de reacție din teama de ridicol sau oroarea de “țațisme” să fie interpretat ca slăbiciune și ca atare câinește să muște iar, cum se numește, te întreb.

Sunt foarte dezamăgită de tine, cu întreaga poliție anti-dramă în alertă!

Ce faci tu când lași asta să se întâmple.

Ce faci tu atunci când realizezi că la întâlnirea cu tine a venit un nou tu, unul cocoșat a “trecere pe sub fileu ca să nu deranjez” într-o permanentă pregătire de eschivă, un hopa mitică în balans de recuperare a poziției.

Îți spui “din respect pentru mine nu iau atitudine, nu merită osteneala!”. Adevărul e că din respect pentru tine ar trebui să iei atitudine.

Tu spui că nu vrei să te cerți, că nu ești copil să te superi, dar de supărare nu scapi, și pe copil nu l-ai dori prins în corzi.

Îmi repugnă această falsă luciditate a maturității.

Adevărul e că sunt toți acești “bully” niște puști care se joacă de-a durii când de fapt le vine să plângă.

De ce te simți tu vinovat? Adică da, ești vinovat. Trebuia să iei măsuri de prima dată și nu se ajungea aici, eu nu eram nevoită să cobor din carte să te apostrofez și Beyonce își cântă mai departe „Lemonade”, doar intru lupta pentru emanciparea femeii.

Nu știu ce să zic despre emanciparea femeii  de sub dominația masculină, dar cred că ar trebui să ne emancipăm de sub dominația personajelor obtuze, abuzatoare, manipulatoare, auto-suficiente și arogante.

Mesajul clar pe care îl primește lumea zilele astea însoțit de o strângere de inimă, este că lipsa noastră de reacție face loc abuzatorilor, totalitariștilor și răspândirea intoleranței și a megalomaniei va îmbâcsi fiecare colțișor al vieții noastre.

Fă bine și dezmeticește-te. Nu îți permiți asemenea rătăciri.

Cu bine,

Renee “

 

Am o vagă senzație de amorțeală și ceva mă deranjează. Dar nu știu de ce, pare fizic și nu de altă natură.

“ na, na, diva is a female version of a hustler
Of a hustler
Of a, of a hustler
Na, na, na, diva is a female version of a hustler
Of a hustler”

Firul de la căști mă deranja. Acum că m-am lămurit. Mi s-a blocat ipad-ul pe “Diva” lui Beyonce și o tot reda una întruna.

Mă ridic într-un cot. Amorțeala era din mâna dreaptă. Rămăsese în carte ca un semn viu la pagina la care am adormit. Mișc ușor și îmi reamintesc bine ultima propoziție citită:

“ Detest această falsă luciditate a maturității”
O zi fără cusur