Eu, ea și viata printre gene Episodul 11

Episodul 10: http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-10/

Viața printre gene -continuare

Cadouri

Timpul petrecut cu ele e un cadou. Bunăvoința și disponibilitatea sunt cadouri.

Dar din dar … se face grupul mare.

În oricare dintre ocazii, minunatele se întrec în idei frumoase, amuzante sau originale.

Când ai primit ultima dată un poster cu tine în mărime naturală?!  🙂

Petrecerile surpriză sunt specialitatea casei. Bucuria cu care se adună culorile pentru tortul surpriză, imagini pentru banner sau coregrafii pentru flashmob e greu de descris. Cel mai interesant este că, oricât de multă lume implicată, nimeni nu strică surpriza.

 

Teatrul Roxanei

Un alt eveniment anual este reprezentația de teatru pe care una dintre minunate o pune în scenă cu copiii cu autism și Sindrom Down. Este o plăcere și un privilegiu să îi vezi și să îi aplauzi.

 

Petrecerea de 1 decembrie

Prima dată în oraș a fost organizată de Cred ONG, idee a șefului agenției de turism Toc. Prima ediție a fost spectaculoasă și cu sponsori. Următoarele au venit mai greu. Domnul s-a retras, deși ne-a susținut mereu, sponsorii la fel, treaba s-a complicat. Foarte greu s-a acceptat ideea de investiție în imagine, dar azi rezultatele se văd.

Când nu știai dacă ocupi locurile în restaurant, minunatele ce au zis: “nu ne place muzica populară, nu știm să jucăm, dar noi unde mergem facem petrecerea, așa că nu o lăsam la greu pe a noastră!” și au mers. Prima dată a fost greu. 🙂 Următorii ani, a venit de la sine.

 

În loc de concluzii

Eu, am demonstrat aici, după ce m-am ținut după Ea, şi ele cu agenda mea verde ( da, “Eu” se compune din poveștile lor trimise pe bileţele, pe șervețele, mail, messenger, dictate, furate sau observate cuminte cu deja celebra agendă verde) că un club sportiv nu e doar atât, ci poate fi o familie aleasă, că un instructor de Zumba nu e doar un instructor, ” ca fetele de la Zumba” e un compliment, că prieten nu îţi este doar cel cu care îţi faci concediile, că dansul nu e doar în discotecă şi gălăgia e uneori benefică, iar “viaţa printre gene” e curaj, încredere, solidaritate.

Fiecare om e o poveste care așteaptă să fie spusă. În liniște, în șoaptă sau în gura mare. În culori sau alb negru.

Fiecare poveste e un tâlc, pe care îl prindem sau nu, depinde de ochiul care citește.

Sunt multe lucruri care stau în calea poveştii, a ceea ce vrei să faci, sau în calea deciziei de a face ceea ce îți place să faci. Unele ţin de noi, altele nu. Unul dintre acestea este anxietatea de succes cu  lipsa răbdării de a ajunge unde ţi-ai propus. A vizualiza obiectivul, drumul şi metoda, ca şi resursele nu e tot. Trebuie să găsești forța să parcurgi drumul greu sau uşor.

Culmea e că, de multe ori, nici pe cel ușor nu îl facem pentru că avem impresia că e simplu și realizabil și amânăm. Procrastinare. Da. Amânarea a ceea ce vezi realizabil, apoi a ceea ce îți pare greu de atins deci cere efort, care te temi că te îndepărtează de scopurile tangibile pe care le-ai amânat deja.

Singurul remediu cunoscut, demonstrat de către cercetătorii cercetătorilor este să faci primul pas, cel mai mic, și încă unul, și tot așa. Următorul ar fi să stai lângă oameni care te inspiră, în care crezi, care te motivează, pe care îi cunoști cu bune cu rele și tot îi admiri.

Noi am făcut pasul mic, de a învăța să ne bucurăm de bucuria simplă, autentică de a fi între oameni simpli, onești, frumoși, de a fi conștienți că suntem atât de norocoși că îi avem în viața noastră.

Restul va veni !

 

O zi fără cusur