Cum „se face” un copil fericit

How to … make a happy baby

Sigur „baby” este o duioșie tipic mămoasă, pentru ceea ce noi mamele vom vedea mereu în pruncul nostru chiar dacă este mic, mare sau bătrân. Ştiți zicala „până ai părinți eşti copil” şi la noi e valabil, până suntem, ei sunt tot puii noştri.

Şi atunci, cum să facem puiul fericit?

Scriu din experiența mea, fără alte pretenţii, pentru că ştiu cât de greu este să te simţi singur şi cât m-a ajutat pe mine să studiez ce și cum fac alții, să citesc – lecturile fiindu-mi orientate, și în genere, să mă inspir de la cei care au reușit, nu de la cei care învață pe alții.

Nu am avut nici o problemă în a studia bune practici și să le adaptez modelului meu pentru aplicare. Din contră, m-am simțit mândră că am fost capabilă să o fac.

Când spunem ”eu nu pot” sau „eu nu mă iau după alții” sau „la noi nu funcționează” sunt de fapt scuze.

Nu vrem, nu avem curaj, ne temem de insucces mai tare decât vrem succesul.

Trebuie să încep povestea, cu tăticul care spre norocul nostru – a stat mereu alături de mine sprijinind și ceea ce nu aproba și nu înțelegea pentru că vedea și aprecia efortul meu, și pentru că are încredere.

De fapt, din punctul lui de vedere, „how to” are răspunsul „cu încredere”.

Încredere în copil, încredere să-i stea alături în deciziile pe care le ia și mai ales în repararea deciziilor proaste, în a înțelege mecanismul de declanșarea slăbiciunilor și încercarea de a schimba acest mecanism. Poate și pentru că este fată, și își petrece mult mai mult timp cu mama, a încercat mereu să urmărească raționamentul, să înţeleagă logica care o animă și probabil de aceea au acele nesfârșite discuții despre mașini, din care nu înţeleg nimic, despre motoare, dinamică și mecanică.

Apoi, un noroc deosebit este un material genetic bun. Dar eu nu cred că există copii răi, ci doar înrăiți. Norocul nostru este că puiul a fost unul bun de la început și, crescut cu povești, poezii, legende și istorie a avut ce învăța și fundația s-a consolidat din joacă.

Apoi, mai e cu cine te însoțești tu. Sigur și copilul, dar mai ales tu!

Dacă te uiți în jur cum sunt cei din preajma ta, ce copii au, ce oameni sunt ei, cum relaționează copilul tău cu ei, cum relaţionezi şi tu cu ei, în fața lui, etc

Poate părea prea complicat, dar de fapt e foarte important atât în poziționarea ta față de copil, cât și-a lui față de tine.

Dacă tu îi urezi copilului tău „o zi ușoară” și vorbești despre aroganţele prietenilor cu amuzament, despre „scurtăturile” lor cu respect, dacă prietenii tăi întârzie sau mint și tu accepți, care este mesajul, dincolo de cuvinte?

Dacă prietenii tăi sunt oameni faini, harnici, loiali, respectuoși, competenți și tu arăți respect pentru acest gen de om, ce va căuta puiul de om în oamenii de lângă el?

Ceea ce am văzut!

Nu „ O zi ușoară” ci „o zi cu spor” sau frumoasă.

Nu, „să treacă orele uşor la școală” ci „distracție frumoasă” nu „succes la teză” sau „baftă” ci „ succes și distracție faină”.

Dacă iei totul ca o joacă, copilul protestează, dar gândul urmează.

Apoi citești și studiez tu, până când găsești acel ceva care merge și la puiul tău.

Nu interdicții! Nu control!

Colaborare, propunere, sugerare, strategii de lucru și comunicare.

Că e iubire, școală, alegeri în viață, înțelegerea este totul!

Trebuie să știe că ești „on board”, dar trebuie să știe care este punctul tău de vedere.

„Nu sunt de acord. Nu îmi place partenerul tău, dar fă ce vrei însă, să știi ce faci. Eu sunt aici dacă ai nevoie.”

Când taţii întreabă „păi, nu era vorba că nu ne place?”…

Tu explici simplu „nu ne place, dar nu facem Romea si Julieta din ei. Stii tu, îi apropie opoziţia familiilor şi cruda lume care vorbeste, si ei se iubesc si sunt victimele propriilor iubiri, bla, bla… Se conving singuri, cu riscurile de rigoare”

Cum se îmbracă, unde mergem și cu cine, sunt tot atâtea întrebări la care se răspunde ușor, dacă i-ai dat de mic alegeri și nu ai ales pentru el.

Dacă nu, nu e târziu să-i spui doar „ăsta este setul de reguli pe care eu vreau să-l respecți pentru că sunt convinsă din experiența mea, că aduce beneficii, dar tu alegi dacă o faci sau nu”.

De exemplu, „nu mergi la ciubăr cu costum de baie din două piese pentru că e de prost gust, chiar dacă ceilalți te fac pudica de la mănăstire”.

În altă ordine de idei ești foarte atent la ceea ce face cu timpul la școală și-n afara ei și niciodată să nu se plictisească.

Noi știm somnul rațiunii naște monștri”, ei nu, ei nu știu asta, dar nu le spunem, le sugerăm.

Eu am fost foarte nemulțumită de școală cu mici excepții, în anii mari, și de anumite părți ale anturajului, din orașul mic, fără variante de alegere.

Lipsa de pedagogie a unor „dascăli”, lipsa de interes a unor părinți, îmi rezulta în alegeri slabe și direcția mă descuraja, așa că m-am luat după o familie a cărui copil progresa așa cum speram eu s-o facă și al meu, și am urmat modelul lor.

Eu știam că trebuie să îndrum copilul meu spre ceva care să-i provoace mintea, să aibă o cauzalitate explicabilă, raționament just, logică și plusvaloarea personală. Rezultatul muncii să se vadă și să se cuantifice real, palpabil.

Fiecare copil este altfel, dar eu știam că asta are ea nevoie chiar dacă toti s-au opus – acum și tăticul – și drumul nu a fost ușor. Deloc!

Ne-am lovit de prejudecăți, idei preconcepute, de sistem etc, dar rezultatul este incontestabil.

Am trimis copilul de mic să zboare și nu s-a mai oprit.

Își face studiile la medicină dentară, pentru că îi place foarte mult, și pentru experiența pe care a trăit-o cu aparatul dentar – o să vorbim despre asta într-o altă poveste- dar zboară cu orice ocazie și sacrifică orice pentru zbor, mai puțin facultatea.

Avem noroc că îi plac ambele, altfel alegerea nu ar exista.

Atunci când am simțit că ceea ce stă în calea succesului ei este în ea, și nu cât sau cum muncește, a fost în clasa a douăsprezecea.

După educatoare și învățătoare, profele de română si proful de meditatii la mate i-au mai dat copilului încredere în 12 ani de școală.

Mult? Puțin?

Ce să zicem?!

Din doi părinți stresați, copilul cum să fie? Stresat!

Am decis că eu îi voi vorbi pe limba ei (motoare și logică) și voi schimba asta.

– De ce să pleci de pe loc turată maxim și frâna trasă?

Am muncit un an să scoatem stresul din ecuație,

Obiectivul nu era note bune, burse, etcetera

Obiectivul era prezentarea la un examen, oricare, fără stres.

Am inventat unități de măsură și simboluri, strategii și planuri de care ne-am ținut cu sfințenie.

Aveam oameni care mă priveau cu milă și neîncredere, alţii cu interes ciudat iar alții cu prietenie dorind să mă oprească, să rup cordonul ombilical.

Cordonul se rupe singur, când copilul creat de tine este pe cele două picioare ale lui mândru și sigur, bun și iubitor, capabil să aibă grijă de el, dar și de cei din jur.

Până atunci e doar iluzia ta că ai terminat treaba, iar nefericirea lui sau cea adusă altora, este și vina ta.

Am plămădit la colțurile creației mele, am șlefuit și lustruit până când…

Primele trei examene post pandemice, adică primele examene orale, în facultate au fost luate cu 10, dar nu ne pasă. Au fost fără stres.

Examenele la Autoritatea Aeronautică (ca să piloteze si avioane ultrauşoare) au fost superb luate, dar nu ne pasă! Au fost fară stres!

Doar cei stresați, doar cei care au suferit din pricina acestei maladii, sau mamele de copii stresați vor pricepe asta. Pentru restul ştiu, nu e mare lucru însă este. Credeti-mă!..

„ În miercurea înainte de bac, îmi aduc bine aminte ziua, că tocmai îmi spuneam că nu conteaza ce zi este, de prea multă vreme, – am avut un atac de panică şi până când ai venit să mă calmezi, am crezut că mor sufocată şi nu mă puteam mişca.

Aveam senzaţia că nu mai ştiu nimic, şi era parţial adevărat, căci tot ceea ce învăţăm era umbrit cumva de nori grei de „dar dacă”.

Mult mai târziu am realizat că eu pot reţine oricât, orice, dacă am mintea limpede.

Mereu am crezut că e o scuză penibilă, să nu spui că plângi de frică şi lipsă de pregătire, dar nu e.

Ar fi fost simplu să fie asta!

Când am văzut că am analize proaste, şi stări generale de rău şi că insistă părinţii pe chestii care nu erau importante altă dată,… am căutat şi singură pe net şi, mama are dreptate, mai bine …lipsă.

Cât despre şansa ta la fericire … a fi cineva lângă tine să îţi spună „go on, you rock” tu vei avea puterea să cauţi să încerci să greşeşti, să te răzgândeşti, să repari….Dacă părinţii tăi nu fac asta pentru tine, ia-i de o parte şi cere-le

Când am ajuns la zbor şi am înţeles că asta e ceea ce mă face fericită, am realizat că asta este recompensa mea zilnică pentru orice efort fac, chiar dacă vine cu probleme şi dificultăţi, dar nimic nu mai contează în faţa plăcerii de a zbura, necondiţionat, de am sau nu loc să o fac.

Când mă gândesc la câte hopuri am trecut şi cât de greu trebuie că v-a fost vouă să mă vedeţi plecată cu zilele, nemulţumită de una, de alta, şi încercată de alegeri mai grele sau mai uşoare, cât de greu e ca să nu îi spui copilului tău, „gata nu mai mergi că este prea mult” când îl vezi îndoit, dar voi nu m-aţi lăsat nicio clipă, şi astfel nu mi-a trecut prin cap vreodată să renunţ, oricât de greu.

Pe lânga confortul psihic pe care mi-l dă acum hobby-ul meu, la examenul cu decanul facultăţii, pentru 10, mi-a pus o întrebare la care nu aveam idee care e răspunsul, dar am judecat aşa „braţul forţei trebuie să fie mai mare decât partea de balans”. Am răspuns aşa, şi am făcut analogia căci eram calmă, şi reacţia profei a fost „a, ştii fizică! Şi da, ai gândit corect!”.

Stresata de acum un an ar fi tremurat şi tăcut, chiar dacă bănuia că e corect. „

Boli legate de stres: astm, dureri de cap, obezitate, diabet, psoriazis, gastrointestinale, depresie, anxietate, imunitate scăzuta

https://www.healthline.com/health/stress/effects-on-body

https://www.bspsychology.ro/index.php/BSJoP/issue/view/12

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28073366/

O zi fără cusur