How to ... make a happy baby : Cum „se face” un copil fericit
Vorbeam de dimineață cu prietena mea, Adeline despre copii şi greșeli şi spunea: “eu niciodată nu voi spune când copilul greșește că e vina lui, e a mea. Eu am făcut ceva ce l-a determinat să greşească! ”
Mai târziu în zi, am asistat tăcută la tirada unei mămici de puştiulică de grădiniță, care se plângea că nu are timp de nimic, şi că noi, astea care avem copii mari, nu mai ştim cât a fost de greu când ei erau mici.
De ce tăcută? Pentru că ce sens are să vorbești despre ceva ce va să vie oricum?!
Pe unde tu ești, eu am fost şi unde eu sunt tu vei fi…
Dragă mămică de bebe mic, dacă bebe crește mare, nu e dat că e mai uşor, ba aş spune: garantat nu e!
Nu e nici greu, că nu mă obligă nimeni, şi dacă eu nu sunt acasă să îi pun în farfurie, polonicul merge şi în mâna ei, iar dacă nu o duc eu de la școala la pregătire şi de la pregătire la film, se găsește cine…. dar …. Vrei să fii tu aceea care le face, vrei ca tu să fii aceea care a pus umărul, şi dacă nu eşti tu… nu te mira!
Dacă îţi imaginezi că un copil care învață (pentru una din facultățile visurilor) e uşor de îngrijit, sau mai uşor decât cel care trebuie dus în parc şi la socializat cu alţi copii, te înşeli.
Copilul care învață are mii de planuri de împăcat şi practic doar pe tine să le faci să culiseze. Asta, dacă vrem sa evitam derapajele majore, frustrările, si transformarea unui copil bun într-un om rău, incult si invidios.Asta, dacă vrem sa dam drumul in viata unui om care sa se bucure de oameni si oamenii de el.
Dacă atunci când era micuț ciorba şi parcul erau dezideratele, acum cât stă şi unde, cu cine, de ce, cum, în ce condiţii şi cu ce consecinţe sunt doar unele din gândurile cărora trebuie să le faci faţă de la 8 dimineaţa până în jur de 5 dimineaţa (dacă e cumva un majorat la mijloc :)…. 🙂 Sigur, asta in lumina grijii permanente sa nu care cumva sa fii un helicopter parent si sa strici copilul, Doamne ferește!
Un copil care se pregăteşte pentru viaţă, asa cum trebuie, are aşa multe planuri de acoperit că dacă nu eşti acolo, dacă nu ești prezentă să tragi linia, să spui start şi stop… nu ai niciun drept să te plângi mai târziu.
Nu e nicio garanţie că astfel nu vei avea motive de nemulțumire, dar dacă ştii că ai făcut ceea ce a a depins de tine, măcar poţi răsufla uşurată.
Tot prietena mea, Adeline, îmi zicea acum ceva ani, într-un context destul de complicat la momentul acela, când vorbeam tot de noi şi de copii (una din caracteristicile prietenelor mele comună cu a mea, nu vorbim de alţii, vorbim de noi, că avem destule de zis ), spunea “dacă nu l-ai format până la 25 de ani nu îl mai formezi niciodată ”
Avea dreptate! Chiar dacă slujba ta de părinte nu e gata niciodată, acolo se cam încheie formarea.
Aşa că, draga mea mamică de bebe mic, nu te amăgi! Pregăteşte-te să îi stai alături mereu, când e adolescent mai mult ca oricând, căci alternativa nu e una dezirabilă. Răbdare şi vocaţie îţi doresc
cu drag, mami
O zi fără cusur
Sursă foto: internet
Related posts
