Un Paşte fără cusur

Un Paşte fără cusur

Fistic.iu

Nu am gândit denumirea Fistic.iu.  Cred că denumirea Fistic.iu m-a gândit pe mine. Nu vreau să spun că e cea mai inspirată, dar e inspiraţia care am avut-o atunci, Fistic-ie.

Pentru mine cam ceea ce nu intră direct şi simplu în explicaţii este fistichiu. Dacă scoţi h rămâi cu acel  “ie” care ni-l dorim cu toţii. Exclamaţia aceea de fericire. Bucurie în stare pură.

Fistic.iu asta îşi doreşte să găsească şi/sau să dăruiască bucurie în stare pură, să o scoată la iveală, să îi vorbească, să o povestească… cred că orice verb se potriveşte aici. Orice verb fistic.iu.

Cât despre culoare, trebuie să admitem că este una dintre cele mai relevante,  fără să fie agresivă. Verdele e o culoare de relaxare, dacă îl aduci în fistic…. E atât de plăcut că devine pur şi simplu fistic.iu.

De ce ar trebui să citească cineva texte fistic.ii? Pentru că sunt texte ca în viaţă, din viaţă. Sunt poveşti realiste a unei persoane reale, nu vedete nu vedetisme.

Poveştile aşa cum le-am povesti dacă ne-am întâlni faţă în faţă şi am sta la o şuetă, la o cafea sau un pahar de vin. Poveştile aşa cum sunt poveştile de viaţă. Acum râzi. Acum plângi. Adesea nu ştii una de alta sau de ce şi uneori, ei bine, uneori cuvintele nu sunt doar cuvinte.

Fistic.iu urează la sfârşitul fiecărei poveşti  “O zi fără cusur” pentru că zilele cu poveşti sunt zile fără cusur, pentru că “frumoasă” poate zice oricine că e, chiar dacă nu e,  şi “uşoară” cine vrea leneveală.

O zi fără cusur e o zi în care ai exact şi numai ceea ce îţi doreşti, când îţi doreşti, cum îţi doreşti şi cu cine îţi doreşti.  Nu e aşa greu, în fond.

Aşadar misiunea Fistic.iu este să aducă ziua fără cusur în ziua fiecăruia dintre cei care îl citesc .

Un Paşte fără cusur ar fi pentru mine unul în care aş reuşi între familie şi prieteni să scriu şi să citesc. Pentru voi?

Paşte fericit şi sărbători fără cusur.

sursă foto: internet

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *