Tag: castelulcorvinilor

  • Legenda trapei din Sala Cavalerilor

    Legenda trapei din Sala Cavalerilor

    +10 Se zice că această sală, pe lângă mesele festive organizate la castel, era folosită și ca sală de judecată în care baronii, nobilii din clasa de mijloc și înaltele fețe bisericești se reuneau pentru a împărți dreptatea. În toate epocile oamenii erau judecați, cel puțin formal, apoi urma verdictul și executarea sentinței. Nu același…

  • Poveşti nespuse. Cartea a 1-a

    Poveşti nespuse. Cartea a 1-a

    +40 * Zorii unui suflet pierdut * Consiliul se reunea în situații de criză. În decursul secolelor, Castelul Corvinilor a fost gazda a 76 de astfel de întâlniri. Mereu în Camera de Consiliu, 7 jilțuri, tapetate în piele de Cordoba și blană de oaie. Mereu același decor, 500 de ani. Vampiri, oameni, făpturi mistice în…

  • CenteRUN

    CenteRUN

    00 Povestea asta cu Centenarul a fost și nu prea tratată cu respect. Se împlinesc 100 de ani de la Unire, de la momentul când românii au înțeles că împreună e mai bine, că în Unire stă puterea. Azi, când suntem mai dezbinați decât oricând, când părem să fi uitat drumul trasat de istorie pentru…