Azi, pe o căldură umeda, ma îndreptam un pic copleșită de telefoane, plase si soare spre mașina mea in parcarea de la Kaufland. Cu o intrare de felina, o doamna la vreo 70 de ani parcheza pe locul de lângă mine, in uralele (mute) ale publicului uluit, cu muzica data la maxim si geamurile larg deschise.

“hai mândruța sa te joc,

Pe sub mana sa te întorc”

Eu o priveam zâmbind si nu îmi feresc privire când ma fixează cu un zâmbet larg.

-Hai, sa jucam!

-Hai!

***

Anul trecut vă spuneam că nu știu cine sunt cei ce organizează Skirt Bike şi nici nu îmi pasă, dar că fac treabă bună.

Anul ăsta, nu eram eu dacă nu o făceam, i-am scris organizatoarei şi ne-am întâlnit la o limonadă. Nu ne văzuserăm decât pe Facebook şi tot cam acolo am schimbat trei replici, dar când ne-am văzut, stăteam la șuetă de parcă ne vedeam cel puțin săptămânal.

Ramona e o doamnă grozava, cu trăsături de copil mare. Când te uiţi la ea îţi vine să întrebi : “cireşe sau îngheţată?”. Inspiră veselie şi încredere. Cum altfel ar putea gestiona șarmanta harababura care se formează pe platou când sute de doamne, domnișoare si copii vor fiecare cate ceva, uneori toți același lucru, în același timp?

M-am oferit să dau o mână de ajutor, acceptând şi rol de jolly joker, pentru că este o onoare să faci parte, chiar şi a cincea roată la căruță, dintr-o echipă aşa colorată. Toate posturile erau însa ocupate si inca de doamne toate una si una! Știam ca Ramona e obligata de franciza sa lucreze doar cu femei, dar nu știam ca face casting si după aspect, deși era clar. Un moment frumos, despre frumusețe si veselie, trebuia sa reunească fete faine.

Si asta a si făcut! Evenimentul a reunit lume de toate vârstele şi categoriile. Era o plăcere să vezi competiția nerostită din ochii multora pe sistem de “ba a mea e mai frumoasă”!

Am văzut doamne cu o maximă atenţie la detalii, coafate şi asortate cu accesoriile bicicletei, doamne mai mândre de bicicleta lor decât un jokeu de calul său, şi altele care abia puteau să mai ţină mâna pe frână – de dor de ducă.

Nu e nicio noutate ca imi place Mathilde. Intra in categoria, biciclete, flori, pantofi si ceasuri…Însa parada de anul acesta a fost una excepțională. A fost dublu excepțională: o data ca a fost gândită pentru toate vârstele si dimensiunile si a doua, ca a reunite modele cu adevărat purtabile. Nu știu dacă ați observat, dar dau hăinuțele astea un aer purtătoarelor!…..

Biciclete colorate si decorate, flori, baloane, haine frumoase, cafea si …. lavanda.

Parca cineva a vrut in mod deosebit sa îmi facă un cadou si a reunite elemente din ce ii place “fistic -iului” 🙂

Standul cu lavanda era atât de colorat si de convingător ca era mereu coada.

A plouat, noi ne-am distrat. Nu ştiu alţii cum sunt, dar noi…. Am râs de noi, cu noi şi pentru noi, lucru ce nu a rămas neremarcat de către prezentatoare, care ne-a numit, mai târziu “gaşca veselă de la Hunedoara”.

Am câştigat la tombolă. Am câştigat de două ori.

Să vă explic.

Când îmi striga Ramona, seria de pe brăţara “Skirt bike” cu care toată lumea intra în concurs pentru premiile mari (biciclete colorate, cum ce?!), şi apoi cele mai mici, mă prezint la masa organizatorilor, dar de emoții, agitație, etc şi pentru că plasele erau identice, în loc de premiu primesc plasa cu pliante ale unuia din sponsori. Totul a durat foarte puțin, dar suficient cat sa fie prea târziu, când deja eram public felicitate pentru cadoul meu, unul din organizatori realizează, dar nu se făcea ca de față cu toată audiența să dau premiul înapoi! Aşa că, printr-o mică eschivă mă înţeleg cu Ramona, “lasă că înlocuim ulterior plasa”.

Când revin în grupul meu, dezamăgire! Le explic, râzând că a fost o greșeală şi continuăm să câștigăm, noi şi toată lumea. Când s-a terminat premierea am înapoiat plasa administrativă, dar nu avea nimeni timp de mine ca să o înlocuiască. Era un du-te-vino de flori, fete si biciclete, ca numai eu mai lipseam.

La revenirea din parada, toți eram mai interesați de poze ca vedetele de la Hollywood. Am si uitat.

Puștoaica mea era tot mai dezamăgită. Ea nu reușea să se bucure de propriul premiu, o agendă foarte cochetă, personalizată Skirt bike, că “mami a rămas fără premiu”.

Pe când eram gata de plecare, bicicletele încărcate în maşini şi fetele repartizate la locurile lor, puiul meu de om apare cu o cutiuță roz.

• Mami, premiul tău!
• Cum adică, mami, de unde îl ai?
• M-am dus la organizatoarea șefă, creata aia faina cu microfonul, şi i-am spus că mama mea a rămas fără premiul câștigat, şi ea, când era mai necăjită că nu mai are premii, a găsit asta – premiul de consolare, şi zice că trebuia să spui.
• Asta e mai mult decât premiu și mult peste consolare sau premiul 1, că e dobândit de copiluţul meu pentru mine, că arată o grijă tandră şi un suflet frumos, așa cum mereu mi-am dorit, să știu că am crescut un copil cumsecade.

Ce spun eu aici?!?

Cea mai mare realizare este sa fii capabil sa găsești motive de bucurie in orice si oricum.

Sa fii trist? Se bulucesc motivele sa te încrunți! Dar, sa găsești motive sa te bucuri, ei bine, asta e o arta!

In fond, niciodată nu a fost să nu fie cumva şi mereu e într-un fel, într-un mare fel!  🙂

Mulțumim, Skirt Bike, că ai reunit atâta culoare şi voie bună, şi că ne-ai dat ocazia să ne bucurăm împreună.

 

O zi fără cusur