+4

0

Cred că nu sunt singura care gândeşte în felul acesta. Sincer, nu mă pot gândi la altceva…
Cel mai probabil, majoritatea oamenilor ce au capacitate de empatie asemănătoare cu a mea, se gândesc: “Cerule, dacă aş fi fost eu acolo? Dacă ar fi fost mama acolo? Dacă tata ar fi fost în locul polițistului secerat fără mila de gloanțe, când el făcea doar ceea ce trebuia să facă?!”.
Eu, eu mă gândesc cu groază la toate astea, însa ce nu îmi dă pace e o imagine, o poveste.

Şi dacă… o tânăra oarecare, înflăcărată fan rock, ca şi mine, are o cearta oribilă cu părinţii ei, după care pleacă la concertul programat cu luni în urmă cu prietenele ei.

Ia cheile de la casă, închide uşa, mai bine zis trânteşte uşa, izbucneşte iar în plâns şi șterge fără voie fondul de ten ce trebuia să acopere urmele plânsului abia oprit. Ajunsă la locul întâlnirii îşi pune rapid un zâmbet pe faţă, şi începe să bârfească, chicotească, să râdă şi să glumească, să uite de cele întâmplate cu 20 de minute înainte, ajutată de compania prietenelor.

Nu mai e mult până la sala de concerte, aşa că nu se grăbesc şi atmosfera e din ce în ce mai amuzantă.
În sfârşit ajung la sala de concerte Bataclan.

O Doamne, câtă lume! Îşi găsesc cu greu un loc. E în extaz “Eagles of Death Metal” în faţa ei! Nu mai ştie ce să facă de fericire! E tot ce şi-a dorit. Atmosfera devine din ce în ce mai încinsă. Speră ca următoarea să fie melodia sa preferată Silverlake…. O doamne, o iubeşte! Se distrează la maxim, compania, muzica e tot ce vrea! Ba mai mult, brunetul cu ochii verzi din ultimul an, o priveşte cam insistent, deşi nu e ceva nou, e încă un motiv de bună dispoziţie.

S-a auzit un ţipăt, două, trei. O mie de întrebări i se învârt în minte. “există fani mai mari ca mine?!”….
“La pământ. Toţi!”

Nu înțelege ce se petrece, se uită în jur şi fără să se supună avertismentului, strigat a doua oară, cade şi nu ştie cum să se ridice. Simte rece şi ud. Şi zgomotele se îndepărtează.
Ochii parcă se împăienjenesc şi clipeşte tot mai rar.

Începe să râdă şi pe faţă îi curg câteva lacrimi, dar cine să le bage în seamă. Şi râde, şi râde!… Dacă nu aş fi în minte ei aş spune că e nebună!
De ce râde?

Pentru că şi-a amintit de ce se supărase mama pe ea, pentru că nu petreceau destul timp împreună. “Poate dacă erai şi tu vocalista din Evanescence ieșeam la un suc” îi răspundea mereu ironic.
Şi de ce plângea fata pe drum? Mama se obișnuise cu nepăsarea fiicei sale, dar ziua următoare era ziua sa şi fata uitase complet.

Până în acel moment!