Să citeşti o carte, nu e musai pentru că aşa zice profa de română, sau orice altă profă. Să citeşti o carte e ca şi când ai vedea agenda profei şi ai ştii când ai lucrare şi din ce. Nu copiezi, nu te speteşti muncind, dar ştii şi iei nota mare fără emoţii.

Cartea lui Uşeriu este… cum să spun eu? un fel de “Aşa da! Aşa nu!” mai lung, dar fără să o spună efectiv.

Omul descrie fără pretenţii “am fost un golan”. Nu dă vina pe nimeni, nu se dă exemplu, nu se scuză, nu se plânge şi nu cere nimic.

Unele pasaje din carte sunt  atât de evocative că pot jura că am văzut filmul ăsta.

(Sigur se va face film! Nu am dubii!)

Ceea ce contează însă este felul  cum un om întoarce faţa spre OM. L-a avut în el şi la un moment dat i-a dat drumul.

Să vezi cum din aventurierul pus pe excese, din şmecher de bandă care fură altă maşină, mai puternică şi mai faină ca să fie, se transformă în unul care simte VOLUNTARIATUL, care îi admiră pe cei care fac din suflet ceva pentru alţii, şi nu pentru ei.

Tipul cool care spală bani, avea aur îngropat în locuri secrete şi gagici fără număr, plantează copaci, admiră natura, omul cinstit, munca şi ca să demonstreze asta face 618 km în frigul arctic.

 

De asta zic. Citeşte cartea asta!

E ca un quickpick of what life could be.

Citeşte pe asta sau alta, tot aşa va fi. Poate!

Nu mă crede pe cuvant. Încearcă!

 

cu drag, mami

O zi fără cusur