Stimată doamnă,
Apreciez la justa valoare bunele dumneavoastră intenții, şi vă asigur de ale mele.
Apreciez mai ales că profilul dvs public este cu nume, prenume şi poză, aşa cum cere etica online, dar tot din motive etice mă voi adresa dvs doar cu “Doamnă”.
Oricâte argumente aţi aduce părerea mea nu se va schimba, şi asta pentru că dvs nu ştiți premizele de la care plec eu, chiar dacă nu greșiți cu ale dvs.
Așadar, profilul meu de FB nu este public şi nu va fi niciodată.
Eu nu sunt vedetă şi nu voi fi vreodată. Structural sunt plămadită contrar.
Asta e doar unul din motive şi cel mai neimportant. Cel mai important este că nu cred că poate interesa pe cineva care nu mă cunoaște, ce postez eu acolo. Eu sunt un utilizator atipic, îi știu pe toți din pagina mea, şi da aveţi dreptate sunt puţin peste 20 de oameni :). Ba mă gândesc ca periodic, să o fac şi mai scurtă, căci dacă nu interacționez prea mult cu cineva, ce sens are în lista mea?!…
Pe pagina dedicată firmei de traduceri ca şi cea dedicată blogului ori pe cea de promovare locală, pun tot sufletul şi efortul meu, şi consum atâta inspirație câtă am. În rest, viața mea se compune din familie şi prieteni ca toată lumea, câini şi pisici ca unii, cărți ca alţii 🙂 , iar ceea ce găsesc util pentru cititorii mei pun mereu public, chiar şi pe profil, astfel că poate fi mereu văzut.
Repet că am priceput argumentele dvs, dar sper ca în lumina explicațiilor înțelegeți viziunea mea.
Fistic.iu este un blog asa cum ii e titlul, deci nu căutați logica. “Logica fistichie” cum bine spuneți este logica blogului si îmi place cum suna expresia dumneavoastra.
Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, strategic așezate să compenseze critica, sunteți printre puținii care înțeleg că politețea nu înlătură eficiența mesajului, drept pentru care vă și răspund, și vă urez
O zi fără cusur