+8

0

Nu ştiu altele cum sunt, dar eu şi partea masculină a familiei mele avem opinii complet antagoniste privitor la estetica şi decorarea curţii şi a casei.

Mai bine spus, eu am opinii despre estetica ce influențează decorarea, ei …. nu au estetică și asta influențează decorarea. Eu vreau frumos, ei ergonomic. Pfiuuuu!
În ceea ce privește grădinițele mele, acest conflict se traduce: eu vreau flori, soțul meu susținut de restul familiei, gazon.
În urma acestui conflict deschis, s-a stabilit că nu voi fi ajutată să-mi fac viaţa grea, aşa că, să mă descurc singură. Foarte bine, oricum de câte ori am încredințat această misiune cuiva am rămas fără măcar una din plante şi am regretat un sezon!
Acum două veri am tăiat tot la o săptămână, iarba printre florile mele cu “forfecuţa”. Câte două zile mișcam cu mari reţineri braţul.
Apoi am primit o foarfecă de garduri, ca să îmi cresc eficienţa, şi am reuşit să mă curentez de două ori.
Anul acesta am primit cel mai drăguț dispozitiv de tăiat iarba. E mic, cochet şi foarte eficient, mai ales că încape între tufe şi reuşesc slalomuri nebănuite printre ghivece.

Are o singură meteahnă, e galben! Galbenul nu mai e la modă, demult, dar pentru moment nu voi face comentarii pe tema aceasta pentru că montarea şi demontarea lui se face tot de partea masculină, care refuză să se implice în grădinăritul meu haotic.
Sunt cam invidioasă pe grădinarii de sex feminin din UK, căci acolo există un lanț de magazine specializate din categoria “Do it yourself” în care până şi mașina de găurit este roz, respectând ergonomia specifică filosofiei feminine, ce fără îndoiala este total incomprehensibilă pentru bărbaţi.
În aşteptarea momentului în care voi avea ustensilele mele cochete şi delicate, păstrez amiabile relaţiile şi cu cei ce preferă eficienţa în detrimentul esteticii, mulțumindu-mă cu cele puse la dispoziție de lanțurile românești de specialitate şi cu ochii lunar în “Grădina mea de vis”.
Şi aici părerile sunt împărțite, căci unii, care nu studiază Larousse de creştere a plantelor, şi metode erudite de tăiere a bonsailor, au tăiat după principiul vecinei mele, tanti Maria, care spune când scoate primăvara devreme plantele afara şi e încă frig, “care trăieşte, trăieşte, care moare, c’est la vie”, au tăiat spuneam, caprifoiul de pe gardul casei drastic, de mi-au dat lacrimile la vederea rezultatului, asigurându-mă că se va reface.

Interesant e că în ciuda temerilor mele, s-a refăcut!
Aşa că “Grădina mea de vis” nu îmi garantează o grădină de vis, decât dacă vine cu grădinar specializat la pachet. Nu vă gândiți la ce m-am gândit şi eu, căci este vorba despre mâna de lucru specializată, nu altceva! 🙂

O zi fără cusur