Mereu m-am gândit la orașul mic ca la ceva cochet, ceva boem și ceva familiar.

Mereu am considerat că provincial, te face atitudinea şi limitele, nicidecum originea.

“Dacă aţi văzut pe stradă un om care înjură, nu a fost la teatru. Dacă aţi văzut unul care vrea răul, nu a fost la teatru…” zice în deschiderea spectacolului, Cosmin Creţu, directorul Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu, în faţa unei săli nu foarte pline.

Nu ştiu dacă am citat exact, dar m-a inspirat şi pentru mine asta înseamnă vedetă. Mă inspiră. Mă uit la el/ea şi vreau să fac şi eu cum, ce pot mai bine.

Şi atunci, m-am dus la vecina mea şi partenera lui de scenă (care a făcut doar în ultimele săptămâni un rol de mamă iubitoare în “Parada” şi de scorpie agasantă în „Zbor deasupra unui cuib de cuci” și cu ambele a convins și m-a inspirat), să văd dacă pot scrie mai bine.

Mi-a spus că e greu să fii  actor, dar foarte frumos. Îşi datorează cariera familiei care o susţine şi înţelege, dar de cum urcă pe scenă este ceea ce cere rolul de la ea, nu mămică, nu soţie, nu vecină, şi totuși ea.

“Ceea ce e interesant este că poţi fi orice, orice nu eşti în viaţa de zi cu zi. Am jucat curvă şi vestală, nevastă şi amantă, ateu şi credincios şi toate le-am iubit. Nici nu aş şti ce să enumăr. Sunt ca şi copii mei, nu pot renunţa la niciunul.”

„Dacă teatrul se închide, Doamne fereşte – şi bate în lemnul din podeaua scenei, veţi auzi, „O! ce fain era când era teatrul” …” zice acelaşi director de la Giurgiu si totodată regizor si actor principal în „Parada”.

Preţuim noi, oare, ce avem doar când nu mai e?!

Teatrul permite să petreci timp de calitate cu ai tăi. Nu e clişeu, nu e vorbă în vânt.

Emoţia dinainte, apoi piesa, apoi comentarii. Nu egalează nimic asta.

Şi la grătar cu prietenii povesteşti cum a fost piesa, ce ţi-a plăcut… 🙂

La Deva, sunt o mână de oameni faini care încearcă să facă lucruri frumoase. Dau tot din ei și se bucură de aceea energie, de schimbul acela încredibil când e gata treaba (piesa) şi lumea aplaudă şi ovaţionează.

“Apoi redevenim om de rând, un banal trecător” spune Cristina Lazăr, dar îi licăreau ochii încă la gândul marelui final.

Actorul pune ceva din el în fiecare rol şi îşi asumă povestea personajului, fiecare în parte şi schimbul acesta consumă.

Noi, spectatorii, ne bucurăm de senzaţiile pe care ni le induc, de trăirea aceea intensă, apoi luaţi cu cotidianul, uităm, dar povestea lor continuă în alt personaj şi alt spectator.

Haideţi la teatru!

Haideţi să ne bucurăm de ce avem.

Oraşul nostru, de provincie, are o mulţime de valenţe şi prea puţină pricepere să se laude cu ele.

Cristina spunea :Nu te opreşte lumea pe stradă să spună “ oaaa! v-am văzut în piesa aia…..mi-a plăcut”.

Mărturisesc că nici eu nu aş face-o, dar mă laud că te cunosc.

Eu cred că trebuie să-i lăudăm pe cei din jurul nostru pentru ceea ce fac.

Eu am scris şi am bătut toba că o prietenă a alergat la Maraton, un altul  a fost în Siberia, alta a scris o carte, alta a făcut o invenţie şi sunt mândră că ei sunt hunedoreni.

Actorii deveni sunt grozavi şi aici îi „fac“ deveni pe cei din Teatrul de Artă Deva, indiferent de unde sunt, și asta îl face bogat, chiar dacă- săracul, nu sunt prea mulți cei care îl onorează așa cum trebuie.

Eu mă strădui să scriu cum pot mai bine, deşi ştiu că sunt puţini cei care citesc, pe bune, sunt puţini din prietenii mei, care mă citesc 🙂 , dar nu contează!

Dacă fiecare încearcă să facă ceea ce face cât de bine posibil se cheamă că facem lumea mai bună.

 

O zi fără cusur!

 

 

 

 

 

sursa foto: Teatru de Artă Deva