Unele zile am vrea sa nu se sfârșească si unele sa nu se repete.

Altele mai bine s-ar reedita. Sa le ștergem si sa le rescriem, cum ștergeam si reimprimam eu casetele in adolescenta, casetele cu Depeche Mode, – in marea lor majoritate, si orice putea fi sacrificat pentru o varianta mai buna a albumelor lor.

O duminica in care puteai sa ii vezi si nu i-ai văzut, trebuie rescrisa!

Repetabila duminică!

Toată dimineața am petrecut-o cautând biletele la concertul celor de la Depeche Mode, pe care long story short, nu le-am mai găsit. Pe la ora 16 am decis ca trebuie sa fiu curajoasa si sa accept situația fără sa irosesc ziua. Seara era anunțat concert Carla’s Dreams in oraș.

• Asta e șansa, îmi zic.

Pe la orele 18 se pornește o vijelie care prevestea o ploaie nebuna, sa spele fețele celor de la Carla’s Dreams, asa ca iar mi-am simțit periclitat planul.

Biletul pierdut era precum lozul din film sau scrisoarea din piese de teatru, ambele celebre intre ale rătăcirilor/pierderilor, pricinuia o mare, mare supărare.

Fidela mantrei : “dacă ceva nu merge conform planului, schimba planul” după ce m-am saturat de tristețe am decis sa ii vad pe cei de la Carla’s Dreams.

Cei care ma cunosc știu cat îmi plac mie târgurile, iar cele de la Hunedoara in special…!!!

Intre ploaie, miros de fum de grătar, de mici, bere si tutun, mi-am călcat pe suflet si am urcat pe “prispa” bisericii, intre ceilalți concetățeni care se adăposteau aici de ploaie cu ochii in ecranele de lângă scena. M-am așezat spășită într-un colt (oricum nu vedeam nimic) si am ascultat muzica misterioasei trupe studiind coloanele si pereții catedralei.

Acolo, cel mai mult stai la pozele de grup la nunta, asa ca fără îndoiala pot spune fără ezitare ca a fost o premiera. Sa stai pe scările bisericii, înconjurată de oameni cu berea in mana și țigara in gura, care vorbesc tare si nu chiar cu evlavie sub privirile încremenite ale mieilor gotici despărțiți de cruci de pe coloane, a fost o premiera.

M-a trezit din “reverie” un vers al moldovenilor “unica diferență dintre noi e respectul pe care-l arătam”.

Mi-am luat consoarta si am coborât in piață.

Trupa e excelenta, asa cum știm cu toții. Face show adevărat, cum adevărați sunt si ei (in sens de autentic). Versurile deștepte, instrumental elaborat, voce buna plus modestie reprezinta rețeta perfecta pentru admirație. Si pentru a îmi pune ceva in locul concertului pierdut. Ceva care sa compenseze.

Ploaie nu le-a spălat fețele, dar a domolit mirosurile, atât cat sa poți savura pana la final tot zbuciumul, toată frustrarea, nemulțumirea, nedreptatea, tristețea, sarcasmul, ironia, speranță, puterea si iubirea puse cu dibăcie si armonios pe note in cântece care rezonează cu cei de 10, 15, 20, 25, 30, 45, 50, etc, ani.

” Va cuprind, ciau, pa!”

O zi fără cusur