Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Nu pot alege o lista de “to do” și una de “amânate”. Sunt tot în fugă și pe fugă, în agitație și asta, mai ceva ca în zilele normale, pentru că mai sunt atâtea de făcut până la sărbători.

La serviciu, nu am nicio șansă să termin ceea ce mi-am propus în termenul stabilit și am niște probleme care le tergiversez de ceva vreme, ceea ce îmi dă un soi de sfârșeală când mă gândesc să plec de acasă dimineața.

Acasă, am corvezile zilnice plus cele de sărbători. E rândul nostru să găzduim petrecerea de Crăciun și vine tot clanul, și gașca numeroasă de prieteni.

Sunt obosită și tracasată. Nimic nu mă mulțumește și totul mă agasează. Aș vrea o pauză.

Copii au teze și tot ce decurge din asta, plus că mereu vor ceva, iar în mod special în perioada asta, cadourile lor înseamnă câteva zeci, căci atâția prieteni au.

Familia mea are cele mai ciudate idei despre mese și masa de Crăciun în special, ceea ce nu coincide cu ideile familiei soțului meu, așa că mai am un stres.

Drămuitul banilor a fost mereu punctul meu forte. Mă pricep foarte bine la asta, azi, din mult exercițiu, și totuși asta e o perioadă a anului în care aș vrea să îmi permit să fac ceea ce îmi doresc, să nu mai drămuiesc…

Curățenia și împodobitul de anul acesta le-am amânat puțin, deși anii trecuți… era demult gata. Pur și simplu nu am avut starea și energia necesară.

În ultimii ani mă amuzam în perioada asta a anului uitându-mă la TV la filme cu Crăciunul. Happy end previzibil de la primele scene, lipsă drame, sirop simpatic era plăcut. Anul acesta nu. Nici măcar asta. Nici nu pot, dar nici nu vreau.

Chestia asta cu luna cadourilor… mă cam deprimă, deja. Eu simt doar presiunea, oboseala, tensiunea.

Apoi, vine Revelionul. Nu știu cu ce să mă îmbrac și orice aș decide sigur nu mă simt bine că m-am îngrășat și nu îmi pică nimic bine.

Mâine dimineața mă îmbrac cu rochia verde și îmi iau ceasul ăsta. Mă voi simți mai bine astfel.

***

O sâmbătă dimineața foarte luminoasă. Are o lumină aparte, îmi este cunoscută, familiară, și totuși…

O femeie plăcută își savurează cafeaua. Se vede în ochii ei că îi place. E pe fugă, dar e CAFEAUA.

Ajunge la serviciu trei minute înainte de fix și începe competent să își facă treaba. Se grăbește, e presată și vrea mai mult, dar e în largul ei. Se vede asta pe chipul ei.

Pleacă la sfârșitul programului spre casă, strecurându-se printre sarcini și obligații cu agilitate, fără să rateze niciuna până la ora cinei. Pentru cină se schimba în ceva mai …. ieftin, căci confortabil este în orice, pe toc cui sau teniși, strâmt sau larg. Se vede asta în mișcările sale –  ceva mai ieftin, pentru că are bunul obicei să se murdărească gătind. O face cu viteză, ca totul în viața sa, dar savurează fiecare mișcare de parcă ar fi samba. Îi iese mereu? Să spunem că nu a zăcut nimeni intoxicat și nici nu are stele Michelin.

Are niște mișcări amuzante când o dor șalele. E haioasa foc.

Familia când se adună la masă, e totul gata, deși a cerut de zeci de ori să vină fiecare să ajute. Nu i-a așteptat. Au venit la gata.Îi critică de zor și râd cu toții.

– Da, mami! știind că mâine va face la fel, nu din aroganța lor, nu din slăbiciunea ei, ci pentru că îi e drag să facă lucruri pentru ei, iar ei savurează să fie răsfățați de mami.

Îsi amintește la cină că trebuia să împrumute uneia din fetele de la serviciu o carte. Îi povestise de lectura aia o singură dată și de atunci insista să i-o dea, la un loc cu rochia pe care a purtat-o la petrecerea lui Gino. Un telefon și e rezolvată și asta!

Seara se consumă în aranjat de lucruri prin sertare, după ce vine de la sală, și în ornat casa de sărbători.

În loc de lectura de seară azi face revizuirea listei de cadouri. Doamne, câte mai sunt! Doamne câți bani! Ei, nah, bine că e de unde. Cadourile nu sunt cumpărate încă, și lista de anul ăsta trebuie să varieze un pic mai mult decât anul trecut pentru ca a dat din ideile sale colegelor și amicelor și nu poate să se regăsească un dar dublat. Râde gândindu-se la asta.  Fetele găsesc alegerile ei amuzante și au încredere în ea, așa că mereu îi cer părerea. Mda, cadourile nu sunt cumpărate integral și vor fi pe credit, dar ei nu vor știi, vor vedea bucuria, și atât.

Ei vor vedea ceea ce e frumos. Ea nu se uită decât dacă e frumos.

Îi place. O admiră. O invidiază ușor. Poate nu, dar clar îi place ceea ce vede. O grămadă de lume o place, e frumos asortat cu sine, căminul său, familia, totul.

Maine va purta o rochie verde și ceasul asortat.

***

Ciudată senzație. Toată casa aia îmi e așa cunoscută, rochia aia, și eu am vrut azi ceasul ăla, din aceeași cutie…. Stai puțin! Ce facem aici?

Mă uit la mine?! Mă uit la mine fără grijile mele, fără îndoielile mele, nesiguranțele, temerile și văd un om cu care mi place să fiu, văd că mă plac și mă pot respecta, văd că doar plângerile mele mă întunecă și mă îndepărtează de ceea ce sunt și de ce ceea ce îmi place să fiu. Văd că dacă eu aș sta în fața mea aș vedea un om în care aș avea încredere și cu care mi-ar plăcea să fac echipă, un prieten de nădejde, o femeie autentică, un om bun.

 

Mai sunt câteva zile până la Crăciun … cred că mă iau de mână și îmi promit să fiu mai bun prieten mie însămi, înainte de orice.

O zi fără cusur