7 seri 7 poveşti cu tata

7 seri 7 poveşti cu tata

+30 Mereu am gândit, crezut şi trăit conform ideii că o poveste bună merită să fie spusă așa încât să o ştie cât mai multă lume, nu doar câțiva privilegiați. Sigur, zilnic se desfășoară povești demne de consemnat, dar nu stă nimeni cu penelul să  le picteze pe suflet, aşa că măcar uneori… “ 7…

Details
Liftul

Liftul

+100 Liftul Liftul este un vehicul de sprijin al ascensiunii. În sensul larg al cuvântului: elevator – ridică, urcă, în ciuda faptului că poate coborî, desigur… ideea  facilitării mişcării, dar mai ales importanța ascensiunii nu poate fi contestată.   A fost odată un lift Posibilitatea de urcare, nu ușor, era până la nivelul 7, dar…

Details
Alegerile Corinei

Alegerile Corinei #12

00 Vreme ciudată la Tokio, Hiromi Kawakami O carte fină, delicată. Ăsta este primul cuvânt care îmi trece prin minte. Delicată. Combină ingredientele mele preferate: exotic și inteligent cu sensibil. O poveste despre sentimente și puterea lor, despre înțelegere și puterea ei, printr-o incursiune în lumea fantastică a Japoniei prin obiceiuri, gastronomie, literatură. Știți ce…

Details
Te rog să nu spui asta

Te rog să nu spui asta

+20   A fost odată o tânără absolventă de facultate, care se angajase de câteva luni pe un post de marketing. În dorința de afirmare, indiscutabil, dar şi pentru că îi plăcea la nebunie, propune o campanie de promovare în versuri pentru firmă. La ședința de prezentare, directorul general şi restul echipei o felicită şi…

Details

Lista lui 2018

+50 Ce aveți pe Lista lui 2018? Ca în fiecare an, pe final se face bilanțul, se trag concluziile și se face planul pentru anul care vine. Concluziile se trec în lista anului, care, desigur, nu va fi respectată. Anul acesta am hotărât să fiu mai vigilentă și pentru asta aveam nevoie de cap limpede,…

Details
Mosaic si mozaic

Mosaic si mozaic

+50 Mosaic – un film, mai multe variante de final, o actriță genială Sharon Stone, o aplicaţie. O aplicaţie care va schimba tot ceea ce ştim despre o zonă din industria de divertisment şi pe cale de consecinţă şi în alte zone. Mozaic. Cuvântul acesta a căpătat alte valenţe după ce ai văzut Barcelona sau…

Details