Am gândit in mai multe rânduri scrierea asta, dar dacă as decide sa păstrez tot, ar fi ca dealurile pădurenilor după ploaie! Tot un tăvălug.

Câteva săptămâni in urma îmi spunea o doamna pe care am invitat-o intre rândurile acestui blog, ca nu este interesanta si ca nu crede ca interesează pe cineva de ea. Eh, asa-i când, in ziua de azi, citești doar despre vedete din vedetism, bogați din arivism si celebrii din aroganta!

Eu vreau sa scriu si sa citesc despre oameni simpli care inspira. Inspira prin autenticitate, munca cinstita, talent, bun simt si perseverenta. Eu vreau sa-i laud pe cei care te inspira, așadar, nu care te frustrează.

Uite, un pădurean cafegiu e o inspirație!

In Ținutul pădurenilor, neam de neamul lor nu au fost cafegii. Nu ma credeți, verificați https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Ainutul_P%C4%83durenilor.

Pădurenii sunt oameni harnici, destoinici si multi au succes in multe domenii, dar poate te aștepți mai degrabă sa-i auzi cantând sau jucând Brâul padurenesc.

Si totuși, unul s-a ridicat dintre ei si s-a înscris intre turci, armeni, francezi, italieni si alte popoare dătătoare de istorie a cafelei.

Asta nu e cea mai mare realizare!

Copilul morocănos, pe care l-am cunoscut  când era in facultate, căruia nu-i convenea nimic si care credea in “visul romanesc” –  celebrul “dacă te-ai născut sărac, ai sa mori si mai sărac!”, s-a transformat într-un tânăr de nădejde care nu se plânge, ci pune mana voinicește pe plug si ara, dacă asta se cere făcut. (Asta ultima e o metafora, sper ca ați înțeles…. ca nu are ce ara si nu cultiva cafea, ci o fierbe 🙂 ….da?!)

In ziua de azi, când in orașe ca al nostru, totul se închide, toți renunță și, mai ales toți se plâng, el îndrăznește.

Nu i-a dat nimeni nimic, caci nu aveau ce, in afara de minte, curaj și dorința de autodepășire.

A muncit, si-a strâns ban pe ban si i-a investit in propria idee, calibrata pe “ma întind cat mi-e plapuma, dar învăț si țintesc mai mult”. Nu a fost un start ușor, dar de cate ori mi se părea descurajat ma surprindea cu resurse noi de curaj : “sa vedem, poate mâine e mai bine”. Cafeneaua e tânără, are câteva săptămâni, dar are prin noi clienții fideli, un mic fan club, deja.  Nu i-a făcut deschidere cu surle si trâmbițe ca a epuizat bugetul, dar promite sa facă o mega petrecerea la tăierea moțului. 🙂

Admir hotărârea sa de a avea succes, fără sa vrea sa fure startul. Admir omul autentic din el, care e corect cu sine si cu ceilalți. Îmi place sa vad un tânăr gata sa lupte ca sa aibă succes, conștient ca antreprenor nu e o nesfârșita domnie si șofat de Mercedes ori BMW, si nici program de la 8 la 16. Mi-e drag sa îmi amintesc cum, studenți fiind ii întrebam după vacanta “cine ce a citit”, pe el si pe colegii lui,  si ei pufnea in ras, iar acum plimba in fiecare săptămână alta carte cu sine peste tot, caci nu are timp de pierdut, si îmi face recomandări de lectura si insista pe prioritizarea unora in care crede.

Despre asta vreau sa scriu, despre asta vreau sa citesc si asta vreau sa promovam.

Va indemn si pe voi, cei care apreciați cafeaua, sa o încercați pe cea de la SEND, cu fel si fel de arome, sau simpla – ca mine. Veți găsi, indiscutabil, una pe placul vostru.

 

O zi fără cusur si cu aroma de cafea