O cheamă FELDBERG POPESCU IMOLA IBOLYA și inspiră. Inspiră încredere, admirație, zâmbete nostalgice, bucurie, respect.
Ce face?
Cred că pictează și vorbește frumos, dar eu am găsit-o vânzând bilete la biserica fortificată din Viscri. Un soi de custode, ghid ad-hoc și promotor al satului, culturii și comunității în care a ales să trăiască.
E venită de aproape si de departe, căci a trăit de aici până în Africa de Sud. Şi se vede! Se vede cosmopolitul, omul plimbat şi deschis la minte.
În câteva minute mi-a făcut radiografia satului, cu evoluție și prognoză, cu detașare şi pasiune, în egală măsură.
Mi-a sădit un “și dacă” în minte…. Nu cred că avea intenția.
Până eu am vizitat încăperile de deasupra ei (a intrării în incinta fortificată a bisericii, unde ea împarte bilete, magneți şi informații) a discutat problemele satului protejat UNESCO şi a fondurilor europene, a dezvoltării versus protecţionism şi a culturii şi valorilor autentice cu o pereche de orășeni sceptici ce păreau a ceda încet – încet în faţa convingerii cu care argumenta. Deloc pătimaș, deloc părtinitor, deloc negativ!
Când am terminat vizita – urcatul e curată aventură, iar coborâtul hazard, dar am trăit maxim fiecare scară cu încântare si mi-au mângâiat privirile dealurile și căsuțele lor, culorile şi pacea ce se vede de sus – m-am întors să o întreb cum o cheamă. Oricum treci pe lângă ea când intri și ieși.
Era înconjurată de patru tineri cărora le povestea în engleză, cu tonul cu care ar fi descris filmul de aseară, povestea vieții ei și a sălășluitului ei în Viscri. Tinerii erau fascinați și legătură care se crease între privirile lor m-a fascinat și pe mine. “Vă mulțumim mult, vă mulțumim mai ales că aţi vrut să ne împărtășiți asta!” mi-a răsunat multă vreme în minte cum repetau pe rând cei patru, strângându-i mâna şi solicitând cu căldură în cor un selfie.
Între ei puteai spune cu inima împăcată şi speranță că “veșnicia s-a născut la sat” şi creşte, şi trăiește, şi ne bucură prin cei ca ei.
Orice sătuc, orice oraș ar trebui să aibă Imola lui şi o mână de tineri precum aceia.
Omul nu e satul, dar satul e omul.
O zi fără cusur