Vara, cald, culoare, oras mic, lume multa, forfota, lansare cartii “Cu mintea mea de femeie” autor Mihaela Miroiu …..

” Draga, scumpa si iubita Mihaela, distinși invitați,

Este dificil sa te faci auzit când nu ai voce, drept pentru care am rugat-o pe prietena mea Gladiola – traducător adevărat, sa ma ajute sa ma adresez domniilor voastre si Mihaelei.

Draga Mihaela, cu mintea si sufletul meu de femeie, iti mulțumesc ca ești vocea a mii de femei din România, îți mulțumesc pentru drumul pe care l-ai deschis cu studiile si cărțile tale, pentru tot ceea ce ai făcut in calitate de dascăl si, mai ales, pentru ca nu ai uitat urbea noastră si oamenii ei.

Deși este un gest al bărbaților, il fac cu deosebit respect pentru tine : JOS PĂLĂRIA!”

****

“Despre ei”, cum am mai spus, este locul unde scriu despre ei, cei care ma inspira. “Vedete” în ochii mei și nu din vedetism, ci din carisma.

Am început sa scriu povestea de azi cu speech-ul prietenei mele Viorica (vorba ei “alta peștoaică”), foarte beteaga ieri, pe care ea l-a mimat si eu l-au “tradus” într-o sceneta improvizata ad-hoc, demna de teatrul Masca, pentru ca mi se pare ca se combina frumos cu momentul prezentării, lansarea de carte a doamnei Mihaela Miroiu, la Hunedoara. A reprezentat un cadou, o surpriza proaspătă, o bucurie autentica si sunt sigura ca cea căreia i-a fost dedicata a primit-o ca atare.

Despre doamna Mihaela Miroiu știu ceea ce am citit, ceea ce știți cu toții, însa dincolo de asta, pentru “peștoaica” din mine o recomanda prieteniile. O mica precizare: prieteniile – nu pentru cine sunt, deși toți sunt oameni cunoscuți, profesioniști apreciați în “urbea noastră”, ci pentru longevitatea relațiilor si calitatea de “sora” pe care o atribuie prieteniei.

A trai într-un oraș mic, a profesa, a fructifica viata poate fi apăsător (sau nu).

De cele mai multe ori desprinderea e cu detenta si rar se mai uita cineva înapoi. Personal aud adesea “la voi” la oameni plecați de zece zile într-un “la noi” mult mai ingrat, dar ALTUL.

Daca desprinderea mai si înseamnă un succes răsunător (ca in cazul doamnei), dar tu tot la prietenii copilăriei tragi…

Părerea mea despre feminism nu s-a schimbat, încă. Tot mai cred ca nu mai e lupta ca pe vremea sufragetelor, ci e mai degrabă, una de gherila, din cauza atacurilor subversive, dar ca asta caracterizează minoritățile in genere, si prin minorități înțeleg cultura, bun simt, munca cinstita, etc.

Însă, ceea ce s-a schimbat după lansarea cărții “Cu mintea mea de femeie” (lansare despre care las pe alții sa vorbească) unde, am asistat la apologia prieteniei, încrederii, respectului valorii, este convingerea ca este posibila o coagulare de forte pentru un bine mai mare, un bine comun.

Daca am reuși in aceasta zona “binecuvântată istorico-geografic”  sa depășim faza de “valori solitare si lichele solidare” poate, zic poate, copiii noștri ar vrea sa revină ACASĂ.

Si zic, poate!

Eu nu sunt celebra si nu voi fi, pentru ca scriu ce vreau, când vreau. Nu îmi pasa de numărul de like -uri si nici de ce crede un editor sau altul ca se vinde. De aceea pot aprecia o reuniune unde se aduna lume ca si când ar onora “a few good man” (feministe, nu săriți! Asa e titlul. E traductibil prin “câțiva oameni buni” si oamenii nu au gen- in mintea mea). Asa pot aprecia momente ca cel in care am văzut-o pe doctorița copilăriei mele, care imi spunea mie si prietenei mele/colega de banca/actualmente nașă “dacă nu încetați cu anemiile astea va dau sa mâncați țevi”, cum refuza sa intre in fata la coadă la autografe, pentru ca “așteaptă atâta lume”, chiar dacă doamna, o forță de când o știu, are dublul vârstei celor de la rând.

Doamna M.M, mai sunt speranțe! Ma mândresc cu prietenii pe care îi am, mulți din școala generala si liceu, și vreo câțiva și mai noi, si cata vreme exista prietenie, exista speranță!

 

PS1 nu pun tag către nimeni, dar e un omagiu adus prietenilor mei, mai vechi si mai noi.

PS2 nu am citit cartea, încă. Revin după ce o citesc in “Recomandările Corinei”… dacă… 🙂

 

Pot sa pun moto la final? Pot!

Moto: nu este despre ceea ce vezi/auzi, ci despre ceea ce crezi tu despre ceea ce vezi/auzi…

O zi fără cusur