Nu, nu păstrez amintiri urâte

Când a fost cel mai greu?

Nu știu. Nu îmi aduc aminte. Nu păstrez in cămăruțele memoriei decât lucrurile frumoase, care m-au făcut fericită, care m-au îmbogățit.

Parcă o văd spunând asta cu ochii în zare şi privirea în unde ușor umbrite, cu o șuviță fluturând roșcat într-un vânt care parcă ar vrea să contrazică, dar se răzgândește brusc.

Aceasta poveste este un pic despre Ramona, şi mai mult din pricina Ramonei.

Când am decis în urmă cu trei ani să scriu poveşti “Despre ei” nu credeam că îmi va plăcea aşa mult, şi îmi va aduce atâta bucurie şi inspirație. Rămân fidelă idei mele inițiale şi sunt foarte mândră de ceea ce iese din stiloul meu pentru că am privit spre aceşti oameni. Ce iese din stiloul meu şi ceea ce intră în sufletul meu.

Spre Ramona am privit de mai multe ori în decursul celor trei ani de când o știu. Am, încă de prima dată când nu schimbasem mai mult de “bună ziua”, o stranie senzație de camaraderie, de complicitate.

Acum chiar suntem complici 🙂 Ăsta -i motivul pentru care spun că povestea e din cauza ei.

Complici în Skirtbike-areală. 🙂

Vi s-a întâmplat să întâlniți într-o zi mai mulţi “nu” decât “da”? Să dați peste oameni care v-au umplut de negativ de să vreți să se termine ziua că poate următoarea e mai bună?

Eu nu sunt un om negativ, încerc să nu fiu, şi încerc să nu fiu nici pentru ceilalți, dar atunci când în aceeași zi trei oameni mă descurajează mi-aş dori ca cel de al patrulea întâlnit să fie ca ea. Un soi de “ei poate nu e chiar aşa…”, “ei nu, sigur găsim o soluţie…”

Nu ştiu dacă e de vină comunitatea, omul.. iată ce spune despre ea ;

Cine e Ramona?

Ramona este un OM care iubeşte oamenii, care adoră să petreacă timpul între oameni şi cu oameni.  Ramona învaţă să devină MAMĂ; frecventează un curs intensiv în acest sens de mai bine de 14 ani, curs a cărei tematică se schimbă de la an la an, şi care acum, la capitolul “adolescenţă” pare să atingă apogeul. Ramona învaţă să devină SOŢIE, să împartă totul cu o altă persoană (lucru foarte greu de realizat la început, având în vedere că a fost un  copil singur la părinţi, egoist, convins că i se cuvine totul şi că tot Universul îi este dator cu ceva). Ramona este FIICĂ, însă, din păcate, a învăţat brutal şi foarte timpuriu că acest “statut” trebuie exploatat şi apreciat la timpul prezent, căci oamenii de lângă noi dispar fulgerător din viaţa noastră şi nu se mai întorc, iar amintirile frumoase nu sunt un substitut suficient al omului de lânga tine. Ramona este JURIST şi are o activitate profesională în care încă nu s-a scris ultima filă.

În ce priveşte comunitatea, eu acum o creez. E ca o leapşă 🙂 Ea a fost influenţată de Alba Iulia, eu de ea.

Mă gândesc cu drag şi respect la fetele de la Bucureşti care sunt mult  mai tinere decât noi, (unele proaspete mămici şi unele mămici în devenire) şi care au pornit această “leapşă” (sper să cresc mare să dau şi eu premii de 2000 de euro hunedorencelor), dar tot ceea ce facem, facem datorită Ramonei care ne-a arătat atâta solidaritate şi sprijin că în faza oricărui gest nepoliticos (gen nu răspund la mail sau telefon), fiecărui refuz, descurajări ar fi fost ridicol să cedezi.

Datorită ei, şi datorită celorlalte Skirtbike Ladies (Beba, Gabi şi Vichi) putem spera la un eveniment frumos (mă rog, echipa mea că e formată din oameni altruişti şi frumoşi nu-i chiar o mirarea, căci cine e nebun să vrea să lucreze cu răii 🙂 …nu?!)

Manifestările acestea care adună oameni scot la iveala ce-i mai bun în om, dacă este, desigur. În plus te învaţă să te fereşti de cei care nu fac nimic şi critică pe alţii. Dacă eşti de succes în cariera ta, dacă eşti de succes în planurile tale, dacă eşti foarte ocupat cu slujba, casa şi familia ta, nu înseamnă neapărat că faci ceva, aşa că nu te mai plânge că nu ai timp.  Îl ai şi îl folosesti pentru tine. Bravo!

A face ceva înseamnă să dai fără să aştepţi nimic în schimb, să ajuţi ştiind că este nevoie şi atât, să încerci să faci lumea un pic mai bună după puterile tale. (până ajungi la lume fă-o în oraşul tău, în cartierul tău!)

Skirtbike Hunedoara nu va schimba oraşul, nu esenţial, dar îl va aduce pe harta oraşelor “smart” destul să facă şi altceva decât bâlci, va pune culoare într-o duminică din an, va pune zâmbete pe nişte chipuri şi cel mai important, va crea o comunitate.

Sper că la un moment dat să se organizeze o convenţie, un congres 🙂 al celor din comunitatea skirtbike şi aşa să ne cunoaştem toţi,  nu doar virtual.

Eu împreună cu Skirtbike Ladies cu care am organizat acest eveniment ne pregătim să punem bazele Statelor Unite ale Oamenilor care Cred în Oameni.

O zi fără cusur

PS simt că nu le-am lăudat destul pe skirtbike ladies, aşa că voi reveni cu detalii despre ele.