Mosaic si mozaic

Mosaic si mozaic

Mosaic – un film, mai multe variante de final, o actriță genială Sharon Stone, o aplicaţie. O aplicaţie care va schimba tot ceea ce ştim despre o zonă din industria de divertisment şi pe cale de consecinţă şi în alte zone.

Mozaic. Cuvântul acesta a căpătat alte valenţe după ce ai văzut Barcelona sau Istanbul.

De ce mă fascinează? Pun la un loc frânturi ca să creeze un întreg ce se sfarmă în viziuni, alternative, opinii.

 

Când eram mică am văzut cu ochii minţii aplicaţia asta. Vedeam, să spunem, ” Romeo şi Julieta” şi mă întrebam care este perspectiva prietenului lui, sau a părinţilor. Sau dacă l-a întrebat cineva pe prinţ ce părere are despre cei şapte pitici. Plus că mereu, absolut întotdeauna ca să fiu redundant de convingătoare, schimbam sfârșitul, sau măcar continuam.

În privința tehnicii… pffff, sunt atât de atehnică încât m-am resemnat. Dacă ceva se strică pun un mileu peste până apar pricepuții. Şi atunci, tocmai eu să vorbesc despre aplicaţii online? Nu! Eu doar îmi exprim surpriza, perplexitatea coincidenţei, mulțumirea că există şi că am aflat de ea (mulțumesc http://www.inoza.ro/aplicatia-mosaic/ )  Vă las să studiaţi acolo mai multe.

Povestea Sharon Stone, însă e altă treabă şi mi-a mers la suflet. https://youtu.be/zNqSvg5qwGw

Îmi amintesc că a fost prima femeie şi prima şi ultima artistă pe care am fost geloasă.

Prietenul meu – ah, young love- după “Basic Instinct” a spus “nu e doar al naibii de frumoasă e şi al naibii de inteligentă”

Hmmm, beat this!

Probabil asta e explicaţia faptului că a îmbătrânit frumos. Cu trei copii adoptați, cu bătălii cu viaţa, şi pentru viată, cu boala şi cu izbânda, continuă să fie frumoasă.

Dacă la mine nu mă surprinde schimbarea, am crescut (nu am îmbătrânit) şi nu mai sunt geloasă pe femei frumoase şi inteligente, le admir. Schimbarea unei alte paradigme, măcar ca şi senzaţie pentru mine este dacă nu surprinzătoare, măcar …. ei bine, SCHIMBARE.

Pe vremea celebrului film şi al adolescenței mele, de una ca ea se spunea “da, cine știe cu cine s-a culcat să primească rolul”. Acum spunem #metoo “cum ar fi putut să primească rolul altfel, sigur că trebuia să facă asta săraca, alții au abuzat de neștiința ei”. Trebuie să fii un maaare altruist să nu te gândești că faima şi banii vin cu mari compromisuri de natură morală şi nu numai. Atunci nimeni nu găsea că e un compromis, ci că sigur asta e ceea ce caută.

A poza în Playboy era “de femei ușoare”, acum e exploatarea sexului sau “a luat o decizie isteață pentru carieră, dar ea nu e aşa”.

La începuturile carierei sale, atât bunica precum şi nepotul exprimau opinii contrare actului (chiar dacă nepotul o avea sub pat). Azi până şi bunicile cu năframă ţi-ar spune “nu fi heităriţă”.

Am luat aminte şi la contraofensiva la mişcarea #metoo şi ca întotdeauna singura chestiune cu adevărat enervantă este ipocrizia.

În fine, oricum în filmuleț, ceea ce e cel mai interesant este strălucirea personajului. Din interior. Nu că nu ai mai văzut bunici arătând genial, dar e oricând o plăcere să mai vezi un exemplu/(ar).

 

O zi fără cusur

 

 

 

 

 

sursă foto: internet

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *