Mesaj către cea care era să fii
Sunt sigură că ai știut mereu că te iubesc ca pe sora mea, te respect şi te prețuiesc. Nu cred că ai știut cât, şi ceea ce e mai trist nu ştii nici azi.
Da, e un moment trist în viaţa mea când stau şi privesc în urmă şi văd câtă risipă de sentimente.
Nu regret că te-am investit cu încredere. Regret că toată admirația mea, respectul şi încrederea s-au irosit.
Pentru mine părerile tale contau, pentru că te consideram mai bună, mai versatilă, mai intuitivă şi mai atentă decât oricine.
Încrederea mea în gusturile tale mergea într-atât de departe, că dacă nu îţi plăcea ţie ceva, era prin definiţie urât. Opiniile tale asupra oamenilor, independent de relaţia mea cu ei, erau primele cerute. O situaţie sau alta în viziunea ta, prima în preferinţele mele pentru că mi se părea că intuiție şi spirit critic ca al tău nu mai exista.
Dacă era vreo urmă de conflict, era cu siguranță vina celuilalt şi nu că îmi cereai tu, ci aşa era firesc în mintea mea, căci tu nu poţi greşi, sau dacă greşeşti este minor şi din ceva pricină externă.
Dacă aveam o dilemă de orice fel, primul om la care mă gândeam să îi cer părerea erai tu, şi o făceam recunoscând că am de învăţat şi cu speranţă de izbăvire.
Pe scurt te-am avut pe primul loc în ierarhia încrederii şi respectului meu.
Convingerea mea era că nu sunt destul de bună pentru tine, şi asta se întâmpla de fiecare dată când mă tratai cu condescendenţă sau ironic, şi căutam să văd o atitudine de fratele mai mare care îl ajută răutăcios pe fratele mai mic, cu toate că eram foarte conştientă că o asemenea atitudine faţă de tine eu nu mi-aş fi permis.
Pentru că eu mă poziţionam inferior faţă de tine, inconştient, tu mă băteai pe umăr ca să te simţi mare, deşi tu nu te vedeai aşa, însă îţi plăcea să te văd eu astfel.
Să faci pe altul să se simtă mic ca să te simţi tu mare?! Slabă realizare.
Să minimalizezi realizările altora ca să nu pari nerealizat? Slab caracter.
Să subminezi convingerile altuia în binele lui, doar pentru că tu nu te simti bine? Slabă fire.
Titlul de cel mai bun prieten pe viaţă este unul rarisim şi tu era să îl capeţi.
Cum de l-ai ratat?
Nu a fost o revelaţie, au fost multe, căci la oamenii sentimentali greu le arată cineva realităţi dure.
M-ai durut o dată, de două ori, de nouă ori. Apoi ai început să mă dori surd, cronic, apoi difuz. Apoi m-am deprins cu durerea şi am ignorant-o, ignorându-te şi pe tine. Atunci, am început să chiar fac greșeli faţă de tine, şi să mă mir, şi să nu mă recunosc.
Abia atunci am înţeles. Sufletul şi mintea mea s-au imunizat involuntar contra ta. Când am deschis inima tu nu mai erai în ea.
Ce mai rămâne de spus?
Tu m-ai cunoscut înainte să mă cunosc eu. A trebuit să te întâmpli tu ca să mă admir eu cum te admiram pe tine. Şi tu ai știut mereu asta.
Ştiu că vei fi bine pe drumul tău, şi asta mă bucură nespus.
semnat : Catpeaciceamaibunaprietenaata
O zi fără cusur
sursă foto: internet