Când eram mică, nu știam, dar îmi plăcea când tata îmi ținea palma în creștetul capului când ne plimbam, și mai târziu – prea înaltă, pe ceafă. Era un soi de autoritate duioasă, care mă făcea să mă simt protejată. În aceeași amintire sta și des repetatul dialog:

“Terți : ce mare a crescut fiica dvs!

 Tata: da, barometrul bătrâneții”

Îmi lăsa senzația că îmbătrânirea părinților vine cu ceva complicat, cu existenţa fizică legată de mine, care câtă vreme eu nu îl am, nu produce efecte.

Când eram însărcinată, foarte însărcinată, în una din tipicele crize de gravidă, tot tata mi-a zis “cu ce să te ajut, că aş lua-o eu pe Sofi, dar nu pot încă. Hai, tu adu-o pe lume, și noi, toți, ne vom ocupa de ea.”

Când a venit pe lume, la câteva ore, socrul meu a văzut-o și a venit la mine cu vestea “e inteligentă”! Nu știu dacă orăcăia inteligent sau ce l-a determinat să spună asta, dar e încă gluma preferată a familiei, după 18 ani.

18 ani!

18 ani în care familia toată și a adus contribuția, cum a putut şi cum a știut, în a crește un copil bun și fericit.

Astea-s premizele.

Acum începe adevărată bătălie.

Bătălia pentru majorat

Pasul 1. “S: nu, eu nu vreau majorat!…”

Noi: Doamne ajută!

Și încep propunerile.

Uite, poți asta sau asta, sau…. Hmmm, eu notez cu îngrijorare că nu o atrage nimic.

-Pe bune?! Ascultați-mă voi, pe mine, asta ne cere majorat!

-Nuuuuu!(familia în cor)

Ideea e că, pe de o parte copiii vor, pe de alta părinții plusează să fie în rand cu lumea. Adică Nah, dacă x sau y … eu…sau, replica mea “ai intrat în horă, joacă!”. Niciodată nu mi-a păsat de capra vecinului, și consider asta o atitudine sănătoasă, dar de data asta…. Când tragi cu urechea la ce vorbesc copiii prin casa ta, și auzi când strângi pahare sau le servești covrigei “la ăla a fost belea, la aia a fost boring, la ăla a fost….” te gândești, aşa om bătrân cum ești, dar de mine ce vor zice 🙂 Şi aici includ si progenitura proprie, căci e majoratul meu, ea e doar sărbătorita.

Trec lunile și în jur lumea avea rezervări și decizii luate. Noi nimic!

Apoi:

S: Mami, știi, dacă se poate, dacă crrrr, dacă mrrrrr,… aş vrea majorat.

Noi: bipbipbipbipbip

Pasul 2. Rezervat sală

Supralicitat locul, dacă mă întrebați pe mine, pentru că au înțeles să profite de acest mimetism la adolescenți, dar ca şi aspect trebuie să îi recunoaştem eleganţa. Pentru servire și mâncare, am emoții, pentru că am două experienţe la extreme opuse în ultima perioadă acolo, dar dați-mi voie să revin cu detalii după eveniment.

Cert e că, nu am avut de ales pentru că sărbătorita a vrut acolo, şi dacă cercetarea de piață a viitorului major zice că acolo e optim…. bătrânii părinți, ce să facă?!

Ceea ce mi se pare foarte …. oligopol :)… cum se “negociază” contractul.