#mamade18ani Bifat
… a întârziat, pentru că… te ajung din urmă câte ai amânat ca să faci asta 🙂
Pasul 9. Confirmările
Știu că sună a semi-nuntă sau măcar un botez mai mic, dar chiar este! 🙂
Păi, de unde să știu eu câte porții să comand dacă nu confirmi?!…
O #mamade18ani +3, care are în curând ocazia să repete experiența pentru cel mai mic, îmi scria că pe ea a umplut-o de nervi pasul acesta.
Eu găsesc de mare “interes” refuzul, mai ales dacă eu am fost la petrecerea ta. Exceptând cazul în care ți-am greșit sau mi-ai greșit flagrant și nu mai avem ce să ne spunem, și atunci e normal, spune foarte multe. Spune că nu ai prețuit prezența mea și nu apreciezi invitația mea, și atunci ar cam trebui să știm ce e de făcut pe viitor.
Același “interes” mă cuprinde și notând că absența este văzută de tineri ca un mod de sabotare a reușitei petrecerii. Cine i-a dezinformat așa, nu știu! Puțini, dar buni e ideea…
Sigur, nu e același lucru cu “bătrânii ” invitați la majorat care dacă vin, te onorează, dacă nu, o fac să nu țină locul ocupat, cum am făcut eu la petrecerea Păpușicii de porțelan a trupei noastre, (care trei zile mi-a tot scris despre cadoul de la noi) sau cu prietenii părinților, unde sunt alte treburi.
Acum, desigur, nimeni nu te poate obliga să petreci cu mine, dacă nu vrei… Asta ar fi culmea! Dar, știi cum e cu majoratul ăsta?! Încep deciziile care ți se pot imputa direct, ești direct răspunzător de cum te comporți, de respectul pe care îl inspiri și îl demonstrezi.
Uneori, uitându-te la lista aceea de confirmări îți vine un mic regret că ai insistat ca în programul copilului tău să încapă și ăla și ăla…. apoi îți spui “nu, eu, tu, noi suntem fideli principiilor noastre, valorilor noastre, iar dacă noi credem în a fi amabil și politicos nu vom renunța din pricini atât de banale”.
În răspuns pentru #mamade18ani +3 și experiența ei la pasul acesta, cred că ține de educație și de felul în care se poziționează ei unii față de alții.
De exemplu: eram într-o duminică la o terasă cu niște prietene, cărora mă plângeam ce poze proaste fac și pozam firimiturile de pe masă, lămâia din pahar, etc, tot căutând îmbunătățiri. La o altă masă erau amici de ai copilului meu, care îi scriu că au surprins-o pe mama ei că le face poze pe ascuns. Acum, loc de interpretări mereu sunt, dar de ce te-ar fotografia cineva și mai ales, de ce pe ascuns? Adică, dacă erai Obama sau Bon Jovi, jur că mă înscriam la o poză, dar pe furiș nu, pe față, eventual strângându-ne mâna.
Întrebarea rămâne. Ce îi determină să se simtă protagoniști, și mai ales astfel.
Pasul 10. Gestionare surprize
Atenție mare la momentul lor, căci dacă nu sunt bine gestionate pot să se transforme din plăcute în neplăcute. Timing is everything.
Eu am avut noroc de complici înțelegători și am schimbat orele surprizelor până au încăput în desfășurător, pentru că surprizele sunt pentru sărbătorit, tu trebuie să ai totul sub control. Sau cel puțin eu trebuie 🙂
O lună am discutat pe messenger cu prietenii Sofiei care s-au întors special pentru ea din USA, mai iute ca să participe la petrecerea ei. Apropo de confirmări 🙂 … Și a trebuit să consider cca 30 de minute între o surpriză și alta, pentru ca ea să își revină și să se fi bucurat de una până la următoarea.
Următoarea a fost un moment în care prietenii și familia s-au adunat în cercuri concentrice în jurul copiilor noștri, cercuri simbolizând încredere, iubire și grija noastră. A fost un moment emoționant, dar ceea ce e cel mai frumos e cum a răspuns lumea la el. Dacă este să îi doresc ceva copilului e să aibă parte de oameni așa de fani ca cei din jurul meu.
Minunatele de la Zumba Hunedoara au dansat alături de mine în tricouri #mamade18ani două dansuri, special pentru sărbătorită, așa, ca să simtă că “este una la părinți și mândră în toate cele”, și ca să își amintească ceva special pentru ziua ei.
Particular despre colegele mele din clubul de zumba: dacă le spui “hai la cafea, când vrei tu” răspunsul este “nu am timp azi, mâine, etc”, dacă le spui “am nevoie de tine azi” răspund măcar vreo șapte “ok, la ce oră?”…
Pasul 11. Have fun
Nu poți controla totul! Oricât ai vrea și ai încerca unele lucruri mai merg și de la sine, așa că nu uita, când petrecerea a început, have fun și gata.
Poate friptura e tare, deși restaurantul a promis că va fi atent, poate una sau alta nu a ieșit cum vrei/vrea sărbătoritul… dacă nu te distrezi, tot nu se vor îndrepta.
Chiar dacă majoratul e cu și despre adolescenți, noi, “adulții” ne-am distrat pe cinste. Din poze și filmări rezultă că și aripa tânără.
Eu m-am străduit foarte tare și cu multă vreme, înainte pentru evenimentul acesta.
Sunt de multă vreme o echipă cu Ema (stilist), Simona(hairstyle) și Laura (makeup), dar mi-a făcut plăcere să fac echipă cu Roli (sonorizare) și Gherman (foto), cu VRevents și Elysee, pentru a răspunde tuturor celor care m-au întrebat. Iar economistul din mine ține să vă asigure că vorbim de un bun raport calitate preț, și de un veritabil respect pentru munca bine făcută.
Așadar, proiectul #mamade18ani a fost finalizat cu succes. Sunt mândră să raportez că deja am consiliat câțiva părinți viitori #mamade18ani.
Nu uitați, urmați pașii și insistați pe 11!
O zi fără cusur