Era 1 Martie şi ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, pe la miezul zilei.

A oprit mașina de serviciu, cu însemnele specifice – ceea ce făcea ca toată lumea să ne privească – și s-a coborât el, cel pe care îl pregătisem dimineața pentru o nouă zi de serviciu, în grabă, parcă mai frumos decât era când a plecat de acasă, și dintr-un salt era pe trotuar lângă mine.

–      Servus, iubita! Dacă tot te-am prins, uite, mărțișorul tău, spune sărutând galant mâna colegei cu care era soția lui şi obrazul acesteia din urmă.

–      Mulțumesc, dragul meu, vorbim acasă pentru că suntem foarte grăbite!

Aș fi preferat să nu fi fost așa pe fugă totul, dar colega mea m-a atenționat:

–      Serios, zi mersi că ai primit, făcând un gest așa galant, eu cel mai probabil primesc … permisiunea să îmi cumpăr singură, râse ea, simpatică, precum era mereu.

Am deschis, împinsă de curiozitatea stârnită de afirmația ei, mai mult, din mers, micuțul săculeț și am aruncat o privire pe fugă. Era un medalion de aur, jumătate de inimă din filigran și jumătate plină. “Îţi pot vedea inima, e jumătate plină” mi-a venit în minte, așa din senin, când închideam săculețul, căci eram în întârziere și din aglomerație riscam să rămân fără el.

Am ajuns la locul ședinței exact când se făcea ordinea de zi, așa că am pus pe seama agitației faptul că mi-a tot revenit în minte inima pe jumătate plină, sau jumătatea de inimă goală….

–      Doamna director?

–      Îmi cer scuze, da, revenind putem considera valabil……

Nu am purtat decât o zi mărțișorul-medalion în forma de inimă jumătate plină, pentru că era greu și nu stătea în acul de siguranță.

–      E prea grea inima, o voi pune pe un lanț, i-am zis seara, desfăcând mărțișorul.

–      Ai unul potrivit sau mergem să cumpăram unul? întrebă soțul meu fără a se împotrivi jocului de cuvinte, sau fără a îl sesiza.

–      Mereu se găsește unul prin casă, stai liniștit!

Am încercat să îmi alung gândul stăruitor o săptămână. Nu înțelegeam de ce revine și ce vrea să însemne.  Noaptea, jumătatea de inimă goală, filigranul, se transforma într-o silueta de femeie și aurul se topea pe piele producând o rană adâncă.

– Ești paranoică, îmi spuneam în gând încercând să alung imaginile ce mă hărțuiau.

Pe 8 martie am primit același parfum.

Și eu, și ea.

PS: Înainte să plec, am vrut să știu un singur lucru “care din noi era jumătatea de inimă plină?”.

Nu a înțeles întrebarea.

 

O zi fără cusur

 

 

 

 

 

 

(fragment din ########)

sursa foto: internet