Alba Negreanu și aventurile din orașul de sticlă

Întoarcerea  lui Bebe

Sau

Altfel de poveste de Crăciun

 

Fratele meu Bebe, a plecat în urmă cu 24 de ani în Canada.

Sigur că nu îl cheamă Bebe, dar dacă mă întrebi, trebuie să stau câteva minute să mă gândesc care e numele lui de fapt! De când mă știu, așa îi spune toată lumea, și așa se prezintă, inclusiv la muncă.

Lucrează în Canada pentru aceeași multinațională pentru care a lucrat și în România, și care face an de an, multe acte de caritate prin toată lumea. În 24 de ani a venit în România, la mare, la munte, mereu cu noi toți, familia, dar niciodată în orașul natal.

Anul trecut de Crăciun, compania i-a dat un fond pentru a organiza un Crăciun unde vrea, pentru copiii amărâți, și el a ales România. A venit pentru prima dată, cum spuneam în 24 de ani, și a făcut un eveniment în orașul natal pentru copiii din orfelinat și zece familii alese de asistența socială. A cumpărat cadouri și-a făcut un brad mare și frumos în holul Orfelinatului din oraș, apoi a rugat conducerea orfelinatului să lase toți copiii din oraș, care vor, să vină la brad si să facă, așa precum în filme, poze cu Moș Crăciun.

Nimeni nu se aștepta, dar Moș Crăciun a fost pentru patru zile câte două ore pe zi, chiar el. Ținea zilnic copilașii pe genunchi și asculta povestioarele și dorințele de Crăciun.

Despre viața personală a fratelui meu, până și noi, familia, știm foarte puține. Cert este că acum e divorțat, după căsătoria nu foarte lungă, dar tristă.

În trecutul lui, înainte să plece din România, pentru ani de zile, știm că a existat o Alba. Toată lumea știa că Alba și Bebe se iubesc,  deși nimeni nu știa de unde a pornit această poveste întrucât niciodată, nimeni nu i-a văzut împreună.

Noi am presupus că au avut o relație ascunsă dar de ce, nu am știut niciodată și nici dacă era adevărat. Pe Bebe nimeni nu l-a întrebat vreodată, din câte știu eu, iar cu Alba nu mă cunosc personal. O știam de prin oraș si aveam prieteni comuni. Am privit-o mereu cu admirație, pentru că era o fată faină, dar și cu un soi de curiozitate, pentru că Bebe era un tip foarte fain, nu pentru că e fratele meu, așa că era greu de înțeles de ce nu-l place, iar dacă-l place de ce nu recunoaște.

În fine, a rămas un mister pentru orașul nostru, care încă mai crede că Alba și Bebe au fost, pe vremuri, pereche.

Acum Alba trăiește în Norvegia și are două fete.

Cel puțin asta este ceea ce știam noi, despre ea. Dar, de multi ani nu mai știam nimic de ea.

Și iată cum astăzi, 24 de ani mai târziu, fratele meu Bebe îmbrăcat și machiat ireproșabil în  Moș Crăciun, lua pe genunchi copii ai concitadinilor săi și asculta dorințele lor de Crăciun.

La un moment dat, fața perfectă de Moș Crăciun a lui Bebe, rămâne imobilă cu gura căscată sub mustața generoasă și ochii cât cepele.

Alba intră, peste ea nu au trecut anii, ducând de mână un băiețel de vreo patru anișori.

Sigur că nu-l recunoaște pe Bebe sub costum, iar el respirând adânc, se reculege întinde mâinile spre micuț și-l ridică pe genunchi.

– Hohoho,  cum te cheamă micuțule, spuse falsul Moș Crăciun cu vocea potrivită.

– Haide puiul meu, haide iubitule! Vorbește cu Moș Crăciun. Nu te teme, îi spune Alba băiețelului atingând grav inima mascatului de sub barbă  și mustață.

Băiețelul, cu voce mică și privirea la mamă, răspunse hotărât:

– Bebe!

 

O zi fără cusur

About the author
Leave Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit