În loc de recenzie

În loc de recenzie

     În loc de recenzie

“Aripi și rădăcini” ca îndrumar, dicționar  – note strict secrete

Premize : acest material conține note personale, fragrante utilizabile în înțelegerea unor concepte majore și lămurirea unor dileme. A nu se lăsa la îndemâna necunoscătorilor. 

“Sper că va exista un viitor pentru voi și nu va semăna cu năclăiala lumii noastre”

În interviul din 2013, mesajul MM este foarte clar.

Dar, dacă este să luăm, până și doar acestă frază, cine ne vorbește?

Mama, care vrea ce e mai bine pentru urmași, prietena, care ne sfătuiește, luptătorul de “guerilla intelectuală” care a făcut ceva – ce a simțit, ca să “schimbe lumea”

“Nu e bine să postulezi nicio inferioritate sau superioritate care să țină de altceva decât de capacitatea unei persoane de a-și interpreta rolul. Eu voi rămâne întotdeauna umanistă și apoi feministă …. Dezirabil ar fi ca, în orice domeniu, cei mai competenți să conducă.”

Tiii, că bine zice !

Mă întorc la paginile astea când vreau să reanalizez dubiile mele în cum și ce văd în societate .

Legat de familie, pot accesa mai multe segmente, ca de exemplu la pagina 89, 92 etc.

Apoi, vezi tu…

Cărțile pentru mine sunt instrumente, sunt accesorii, sunt căi prin care îmi hrănesc nevoia de ceva –  fie că e nevoia de frumos, fie că e nevoie de visare, fie că e nevoia de alte zări, fie că e nevoia de înțelegere, sau ,de ce nu, de a pune proptă (sprijin) în convingerile, gândurile pe care le avem, de a le corecta.

Îmi aduc aminte, când eram mică și nu puteam citi, unchiul și mătușa bunicului meu, niște personaje desprinse din Delavrancea, aveau undeva în fundul satului o căsuță din chirpici albastru acoperită cu paie și la grindă, opt cărți de povești cu poze mari și frumoase, singura ocupație cu care puteam să mă îndeletnicesc până când ei veneau de la animale și puteau să-mi citească. El, pentru că ea nu știa să citească.

Era plăcerea mea cea mai mare. Abia așteptam să merg la ei.

Într-o zi, am venit în casă și am găsit-o pe nana Saveta folosind una dintre cărți sub un picior de  masă. Unchiul Aurel, când m-a văzut că plâng că s-a murdărit cartea, (pentru că pe jos era pământ, nu podele) mi-a spus că nu are sens să plâng, pentru că ăsta e rolul cărții, să sprijine, să ajute fie și o masă. Apoi, a șters-o cu un ziar și mi-a arătat că este aproape ca la început.

Sigur, urmele se mai vedeau, dar cu puțină bunăvoință, puteai să nu mai plângi.

Cu el, am auzit prima dată despre “O mie și una de nopți”, și când îmi făceam griji pentru ea că va cădea în dizgrație, precum “Pe aripile vântului”, tot o referire din cartea MM mi-a adus inima la loc.

De când am început să citesc singură, mi-am dorit un companion de lectură, și mereu am invidiat ideea de club de lectură.

În pandemie, am cunoscut-o pe Hanna, mă rog, ne-am apropiat, căci ne știam de ceva vreme, de pe una din platformele pentru traducători, pe care lucram.

Traducem amândouă din limba italiană, doar că fiecare în limba ei. Ăsta este numitorul nostru comun.

În pandemie ea a devenit “my reading buddy” și citim, fiecare în limba ei, câte un titlu, apoi povestim.

Dacă vreuna începe ceva ce nu este într-o limbă pe care o poate citi cealaltă, trecem la “remize”, poate apare traducerea și atunci vorbim. Nu ne stricăm surpriza.

Cu “Aripi și rădăcini” nu a fost așa.

I-am spus ce citesc.

–  Cum este?

–  Uite! Știi, “Sweet Child of Mine”?

–  Guns N’ Roses, top 10 preferata mea

–  Știu, tocmai de aceea. Ei bine, e ca acolo. Ascultat fără video!

Te concentrezi pe sunet și îl crești în minte și suflet. Apoi începe să se explice, să aibă alte surprize să…. Așa e și cartea asta… Începe cu un text academic, continuă în răspunsuri și începi să îi simți ritmul, să ai acele “Aha”, crește în tine și mai vrei, răspunde la ceva, naște altă întrebare și mai vrei….cam așa e.

Însă, nu cred că te poate prinde pe tine, pentru că vii din altă cultură și din cu totul altă istorie.

Feministă est europeană, româncă, nu se compară cu cea vestică, decât sigur ca și valori, dar alta e trăirea, alta e lupta.

–  Tu nu uita, că fiica mea e jumate româncă și am o soacră și trei cumnate, râde ea, insistând să afle despre carte.

Am mai povestit ceva, am mai făcut o referire, și m-am trezit că aproape zilnic îi trimiteam o înregistrare cu un fragment în italiană. 

Modul acesta de a lectura m-a ajutat în mai multe rânduri și mai multe direcții decât aș fi crezut, pentru că, probabil, după tot citind, mi-am dat seama în câte direcții înclinăm ca o trestie în vânt și cum asta înseamnă să ai rădăcini, să nu conteze cât de tare bate vântul, tu să-ți regăsești echilibrul, cu sprijin …Uite, în cazul meu, într-o carte!

Îi mărturiseam amicei, și ne bucuram de Uau-ul pe care îl primeam…. de revelația pe care un pasaj sau altul mi-o aducea și, atunci ea mai abitir, cerea să îi fie tradus.

Apoi, le discutam împreună în italiană, pentru că punctul nostru comun este iubirea noastră pentru această limbă, iubirea noastră pentru cărți, iubirea noastră pentru fiicele noastre, iubirea noastră cu încăpățânarea pentru soții noștri, oricât de tare ne-ar călca pe nervi și nestrămutată încredere în prietenie.

Din punctul meu de vedere, cartea, cum spuneam, trebuie să te sprijine, iar tu trebuie să vorbești despre sprijinul pe care l-ai primit, despre ceea ce tu ai înțeles cu filtru minții tale, sau cum iată, în cazul nostru, cartea a făcut loc unor revelații, unor lămuriri.

Ei bine, cum spuneam, “Rădăcini și aripi” mi-a dat sprijin, mi-a dat apă la rădăcină și mi-a încurajat un mod de a gândi, mi-a deschis o altă perspectivă asupra unui mod de a gândi și asupra unui mod de a relaționa cu ceilalți, mai ales cu femeile.

În ceea ce o privește pe Hanna, spunea că îl înțelege mai bine pe soțul ei, acum, după ce i-am citit pasaje din această carte, (între paranteze fie spus, soțul ei este român, IT-ist convins și care crede despre naționalitate că este inutilă, se consideră un cetățean al lumii și vrea ca fiica lor să fie un cetățean al lumii, ceea ce Hanna nu este tocmai de acord), și de aceea, discuțiile noastre se învârt mult în jurul rădăcinilor, a naționalului, nu naționalism, a valorilor culturale și a încercării înțelegerii lor.

Hanna spune că, practic, cartea doamnei MM este ca un dicționar.

Vrei să înțelegi un concept?

Te duci la pagina x și citești. Nu îți va da o definiție, dar odată instalată pe retina ta abordarea asta atât de blândă și lămuritoare, ceva se trezește în mintea ta și îți spui: ahaaa, deci de aceea …. ah, acum leg eu …..

Sunt produsul unei culturi, a unei generații, a unei familii în care nimeni nu ți-a spus că poți vorbi și tot timpul ți s-a atras atenția să-ți vezi de treaba ta, să fii serioasă, să fii cu picioarele pe pământ, așa că din punctul meu de vedere, eu chiar cred despre mine că, dacă este să am ceva, am rădăcini foarte groase, sunt foarte bine ancorată, dar nu știu dacă în realitatea potrivită.

Atunci, am făcut tot ceea ce a depins de mine ca  urmașul meu – fiica mea, să aibă tot ceea ce îi trebuie – și aripi și rădăcini.

M-am ocupat cu sârguinciozitate și mi-a ieșit, și sunt mândră de asta – de aripile ei, căci zboară și la propriu și la figurat.

Ceea ce fac zi de zi, de când zborul este o realitate pentru ea, este să fiu atentă să-i ud rădăcinile permanent, să i le întăresc și să fiu sigură că solul este cel care trebuie, pentru că așa cum se desprinde si din carte, Maternitatea este pentru totdeauna, Prietenia este pentru totdeauna, înțelegerea deplină a valorilor este pentru totdeauna.

M-am regăsit cu mândrie în fraza MM în care spunea că vocația sa principală este cea de prietenă și în cea în care spunea că nu poți fi doar mamă sau doar femeie de carieră, ești femeie și atunci ești toate….

După ce am citit partea din interviu de pe la pagina 51, și eu și Hanna ne mărturiseam una alteia că am trimis mesaj fetelor noastre cu texte similare “bravo, mami că îți creezi propria cale!”

I-am povestit experiența mea cu profesoara Bărbulescu, pe care o amintește MM în carte și pe care și eu am avut-o câteva luni profesor.

Am repetat, de câteva ori , fiecare în limba ei, după ce am spus-o în italiană “dreptul tău și libertatea ta are o singura limită – dreptul meu și libertatea mea”  comparând cum se simte față de formularea lui John Stuart Mill

M-am oprit intenționat și insinuant, așteptând reacții după termeni ca “delir instituționalizat”, pe care îl  puneam în două limbi ca să fiu sigură că mesajul e clar.

Acum, vin și mărturisesc, chiar dacă pot să greșesc, poate sunt prea dură, dar eu asta simt. Pentru foarte multă vreme feminismul a fost în România, poate nu numai, ca și discuțiile din galeria microbiștilor. Sunt vreo câțiva care știu ce spun, și restul format din burtoși cu berea în mână, dau indicații ce să facă unul care își petrece toată viața în efort și vede berea în vacanțe. Femeile așișderea, își scriu cu ruj și tocul de la stiletto, traiectul pe care nu-l respectă, deși cer respect pentru traiectul lor.

Și cum stăteam eu așa să mă gândesc, cum să fac să nu mă supere chestia asta…  vine MM, cu această carte găsind în ea răspunsul și când întrebarea este pusă în stilul galeriei, și când e profund și filosofic axată pe valoare, o idee care are cap, coadă și mai ales substanța.

Asadar, cum spuneam… îndrumar, dicționar.

Nu uita să trimiți omagiile tale și recunoștința. Fără cartea asta erai tot în spatele galeriei.

Nu uita să îi mulțumești Otiliei că te-a sfătuit să o citești, altfel credeai că e grea și stătea cu vraful de cărți pentru când mă simt curajoasă.

Nu uita să citești recenzii până la lansarea din Hunedoara, și citește recenzia scrisă de M Pascu Oglindă, (MM a lăudat-o) și sugerează-i să povestiți la club de carte, poate în weekendul când mergi la Guns N’ Roses.

O zi fără cusur,


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *