Zona rezidențială – geografia, urbanismul şi google ne învață că e o zonă de locuit în care se recomandă viteza de 20 km la oră.

Cum se numește o zonă cu gospodării de oameni harnici, care îşi plătesc dările la stat – şi nu puţine, şi în care aleargă bezmetic cei ce livrează pizza (doar), căci nefiind maşina lor nu le pasă? În care, în rest, riveranii şi taxiurile (dacă vor să urce) scad sub 5 km la oră şi schimbă bucșe lunar?

Dacă e vară şi cald, şi pentru o perioadă mai lungă nu plouă, praful acoperă tot, în straturi groase de la o zi la alta (firmele de curățenie ar face averi doar desprăfuind zilnic, oricum e muncă în zadar).
Dacă e iarnă, fiind pe coama dealului nu poţi urca decât cu mari riscuri şi doar din zona nordică, pentru că mașina de deszăpezit sau împrăștiat nisip nu se vede niciodată.
Dacă plouă, noroiul e galben şi abundent, cât de puțini ar fi stropii, dar când cobori în oraş zice lumea că ai fost într-o competiţie off road (întreţinem service auto şi spălătorii, fiind cei mai frecvenți clienţi).

Povestea asta nu o scriu inspirată de furie cetățenească, sau pentru că spiritul civic a ridicat ștacheta în mine şi nu mai vrea să tacă, căci vorba ceea, nu sunt acolo de un an, doi, şi omul se obișnuiește cu orice, ca …viermele în hrean, cum zice naşa mea….iar gropi am avut mereu. Gropi faimoase. Le-am învăţat unde sunt, şi ne respectăm reciproc, când trec pe lânga ele ridic imaginar pălăria pentru ele că nu au crescut, şi măiestria mea că le-am ocolit – uneori.
Cândva am văzut pe facebook o postare haioasă cu imaginea cuiva care plantase floricele în fiecare groapă de pe strada lui. Am venit într-un suflet acasă, condusă de naivitatea mea, căci de acasă plecasem şi lucrurile nu aveau cum să se schimbe între timp, şi am îmbrăţişat cu privirea frumoasa mea stradă zicând “flori am, pământ iau din grădină…. Fac şi eu ca ei”.
Da, da!….. Îmi trebuia o seră şi două camioane de pământ!

Între timp a fost spartă în lung şi în lat! E drept că în zigzag, nu!

Acum vreo doi ani îmi spunea cineva, important, nu spui cine…. “Ooooo, păi în curând intră în lucru, să vezi ce minunăţie de asfalt se toarnă!”. Creştea inima în mine de mândrie locală. Mă şi vedeam … mai trasaţi cu dungi albe ca restul cartierelor!… Mândria făţarnică mi-a adus ghinion, căci altceva ce putea scoate din listele prezentului, strada cu nume de doctor, pe care stau niscaiva doctori – la o adică, dar mai ales oameni gospodari şi harnici, care într-un an au pus mână de la mână şi pe o bucățică au cârpit ei, cum au putut în faţa casei câtorva, unde erau gropi gen găuri negre.

Dupa ce au spart a doua oară, au spus …. “cam într-o lună reparăm”.

Să îi spună vecinului care şi-a găsit maşina suspendată jumătate pe marginea gropii, cealaltă coborâtă cu pământul tasat de ploaie peste noapte, în şanţ.
Sau să îi spună soţului meu, care om gospodar, decide să pună singur beton. Drept este că îi şi place să meșterească, vorba naşului meu, dacă nu are ceva de reparat strică ceva şi face rost. Studiază el problema, primeşte nişte sfaturi de la specialist şi toarnă. Mândru de realizare rămâne vreo 4 zile, căci se strică reparația şi găseşte seara un şanţ transversal în frumuseţea lui de beton şi un domn care promite că repară.

Povestea aceasta a fost inspirată de o melodie.

Cu toți aţi văzut, dar probabil nu aţi băgat de seamă, clipul de la Gozadera.

Apropos, pentru că am experiență cu fetele de la Zumba, care într-o vreme erau toate fan ai melodiei Bachata Coccolata, şi toată lumea dansa încântată fără să le pese de versuri şi credeau că e vorba de ciocolată, iar eu cum toate cântau în gura mare, nu mi-am imaginat că nu știu că “coccolata” înseamnă răsfățată şi nu ciocolată, aşa că atunci când am făcut o dedicație cu “coccolata de cine vreți voi”… gluma nu a ieşit – vă spun clar, din capul locului că Gozadera înseamnă petrecere şi fiecare latino -american cu steagul lui se adună la o petrecere a latinității în cântec. Un soi de cântec patriotic sexi. Există aşa ceva? Da, priviţi aici….
Cum mai dansează lumea aia printre gropile latino americane ale străduțelor prin care fac salturi mașinile!…

Și ce, se plânge cineva? Face cineva reclamaţie la primărie? Nuuuuuu! Face “Gozadera”!
Aşa că ce e aia … ce ne învăţau pe noi la română? Că scriitorii arătau comuniunea românului cu natura “râul, ramul, mi-e prieten numai mie”…. Sau că românul cântă când îi e greu, a se citi doineşte? Să aplicăm cele învățate şi să intrăm în comuniune cu strada noastră.

De fapt, deja celebra mișcare din cap a dansatorilor din videoclip, indusă de săritul abrupt peste gropi una peste alta, a făcut viral acel clip, şi a adus faima lui Marc Anthony şi Gente de Zona.
Dacă ne mai gândim şi la “flori de mucegai”… Păi tot inspiraţia literară ne îndeamnă pe noi românii să facem estetica urâtului!

Aşadar, inspiraţie….. Gente de zona – oameni din cartier apel la demersul artistic!

Nu ştiu niciun artist pe stradă, şi nu cred că are rost să importăm de pe altă stradă că ne fură idea!

Sau, poate ar fi bine: cântecul zice “ si tu eres latino/ saca tu bandira” = dacă eşti latin / scoate drapelul tău –devine: dacă eşti hunedorean cu străzi distruse/ compune un cântec….:).
După consultări decidem dacă acceptăm ajutoare.

Până una alta, rămânem cu cântecul lor, şi importăm doar mișcările.

Cu una din vecine am stabilit deja că noi dansăm, şi sunt destul de sigură că şi ceilalți vor prinde coregrafia.
Cred că vom fi nevoiţi să facă filmul şi montajul un “ne-riveran”. Singura mea temere e că dacă nu are în sânge ritmul sacadat de sărit prin gropi şi curăţat noroi de pe încălţări, să nu cumva să nu rezoneze cu noi. Asta ar periclita filonul artistic!

Ştiti ce ar fi culmea?!
Când e clipul nostru gata şi a devenit viral, strângând milioane de vizualizări pentru că a inspirat o întreagă generaţie cum să facă faţă “florilor răului” (sigur că nu ale lui Baudelaire) să vină primăria să repare strada!
Ptiu pe limbă, doar nu ne paşte aşa un pericol!

O zi fără cusur