Eu, ea și viata printre gene Episodul 7

Eu, ea și viata printre gene Episodul 7

Eu, ea și viata printre gene Episodul 7

Episodul 6: http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-6/

Eu  –  continuare

Eu mă duc de două ori pe săptămână, îmi fac treaba și plec. Când mă gândesc la ele… “ niște femei care urlă”

  • De ce urlă?
  • De aia! (reglează diafragma. Dacă ți-e greu, dacă te doare…. Țipă!… pași de bachata, cha-cha, salsa, 1235678 și sus, mai cu forță…)

Eu m-am schimbat în forme și formă cum nu credeam/speram să fie posibil pentru mine. Fiecare zi e altfel și fiecare zi e la fel, pentru că în fiecare zi un gând este constant: am găsit un hobby, un refugiu, un sprijin, o descărcare și o sursă de satisfacție.

 

Eu, când mă gândesc la Ea, mă gândesc la generozitatea omului ce stă mereu cu mâna întinsă ca să dea, nu ca să primească și la ele, de câte ori m-ați privit cu bucurie și încurajare, cu mândrie și îngrijorare, cam ca în orice familie.

 

Eu, când mă gândesc la viața cu ele, mijesc genele a neîncredere. Atâtea țipete, atâta râs, atâta bla-bla-bla…. Încă nu mi-e clar.

 

Eu am mers la Zumba la început. Îmi plăcea mult, dar era mereu o problemă cu locurile și am ales să nu mai merg.

 

Eu, eu nu sunt ca tine, nu am vreme și fiind ocupată nu încape în programul meu.

 

Eu, eu am crezut în prietenie cu tot sufletul meu. Ceea ce am găsit între ele și cu Ea e dincolo de prietenie. Locul acela în care te târăști obosit și plictisit, sătul de lume și de toate, iar de îndată ce pornește muzica și dansul să simți cum te încarci, încet – încet pentru ca la finalul orei să fii alt om, unul mai bun și mai mulțumit.

 

Eu am fost odată la o petrecere la care erau trei doamne care făceau Zumba de ceva vreme. Noi dansam in cerc, știți chestia aia in care fiecare își mișcă mâinile pe lângă corp, ca si diverse parți ale acestuia in diverse forme si intensități. Ei, ele dansau. Greșeau, o luau de la capăt, se încurcau, rădeau, erau ele de ele. Încet încet li s-a alăturat lume care a încercat sa învețe pașii. Unii au reușit, alții nu, dar distracția era asigurata. Au urmat multe melodii lente iar ele s-au pierdut cu partenerii prin mulțime. La următorul ritm îndrăcit, răsar instantaneu si încep sa isi caute pașii potriviți, sporovoind. O tânără foarte aranjata protestează ” fetelor, dar de ce nu încercați si altceva, de ce nu ieșiți din tipare, fiți libere, exprimați-vă!”  Eu, in gând “decât sa ma exprim ca tine, mai bine mut pe veci!” si de luni am mers la Zumba.

 

Eu nu merg la Zumba. Nu îmi permite programul, și sunt și leneșă, nah o zic verde în față. Dar nu pierd niciun eveniment, petrecere, strângere de fonduri, excursii, orice. Sunt fetele alea… niște minunate cum bine le zice EA.

 

Eu, hmmm…  In viață, ai parte de multe oportunități pe care le urmezi (crezând că-ți vor schimba viața) sau nu, găsind fel și fel de justificări sau pur și simplu nu poți ieși din zona ta de confort (ceea ce  pe mine mă cam caracterizează).  Dar ….într-o zi vine la tine o colegă și-ți spune: „Hai și tu la Zumba, s-a deschis la sală la Dunărea, o să-ți placă, dansăm”. Nici nu am reținut  cuvântul „Zumba”,  doar că dansăm, și este ceea ce mi -am spus odată  că vreau să fac toată viața ( mai ales că la noi în oraș dispăruse discotecile, iar viața de club nu s-a lipit de mine).

De atunci au trecut șase ani, și pot spune acum, că atunci mi s-a ivit o oportunitate pe care am ales-o și care mi-a schimbat viața. De atunci ritmul vieții mele se bazează și pe întâlnirile zilnice din timpul săptămânii de la sală. Și am observat că e un lucru bun, pentru că acolo la sală se întâmplă ceva, este ceva ,dar magic. E o altfel de rutină într-o sală de fitness. Eu de fiecare dată am aceeași emoție când mă pregătesc de întâlnirea cu zumba, cu fetele de la sală, cu atmosfera care este acolo. Trebuie să fii acolo să înțelegi această stare și ceea ce o generează. Eu am ales să fiu acolo!

 

Eu…într-o seară ploioasă de primăvară, ascultându-mi inima și urmând anunțul auzit la radio, toată ziua… Era o nouă “modă” în oraș, femeile mai curajoase deja o testaseră, deja sărbătoreau un an de zumba…..Zumba Hunedoara!

Eu…într-o sală mare, plină de culoare, cu acorduri de muzică ce rezona cu  sufletul meu… și ritmul bătut de picioarele celor ce stăteau pe bancă, privind, ca mine. Cele ce aveau  motiv de sărbătorit în acea seară – multe, vesele, cu zâmbet larg pe fețe!- tropoteau în ritm, se învârteau, se răsuceau și , mai presus de toate, emanau un soi de bucurie inexplicabilă,  ca și când erau legate între ele de un fir nevăzut, misterios. Atunci am știut că trebuie să fac parte dintre ele, cele ce dansau cu atâta bucurie în lumea lor, pe acordurile muzicii lor și urmând-o pe Ea. Am simțit că locul meu e alături de ele, că mi se potrivește tot ceea ce fac, că în sufletul meu muzica va avea, începând din acel moment, un cu totul alt sens, că va însemna și zâmbete și lacrimi …și o mână întinsă  atunci când cineva o cere, și un umăr de care să te sprijini, atunci când vrei să te ridici de jos și că firul acela  nevăzut m-a cuprins și că nu vreau să-mi dea drumul, vreodată!

Eu….după cinci ani alături de Ea și  de ele, minunatele, știu că nimic nu a fost întâmplător, în acea seară….că am câștigat o lume a mea , în care femeile pot fi prietene, pot să se bucure sau să plângă  sincer, fără ipocrizie….

Și mai știu că Ea, dacă nu ar fi existat, ar fi trebuit să o inventăm noi, pentru a ne avea unele pe celelalte !

va urma

O zi fără cusur

 

 

 

 

 

continuare episodul 8 link: http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-8/


One response to “Eu, ea și viata printre gene Episodul 7”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *