Eu, ea si viata printre gene Episodul 6

episodul 5 :http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-5/

Eu  –  continuare

Eu cel mai aproape de sport am fost, până la momentul “t”, când fiind studentă fugeam după autobuz, dar și asta era foarte rar că doar ce? Vine altul!

Acum vreo 6 ani îmi spunea  Ea: “prietena mea, eu mă apuc de Zumba”, “ de ce, mâncați-aș sufletul  tău?! 🙂 “

“Zumba, las că vezi tu! Oricum trebuie să vii!”

Mă gândeam : da, da …. Mai vorbim noi”

Dar, s-a dus. A făcut cursurile și a obținut acreditările și când mi-a spus că acum trebuie să îmi țin promisiunea, adică să merg, am fost puțin derutată. Eu? Sport? În fine, mi-am zis, merg o dată și apoi mă scuz că am întindere, sau ceva de genul acesta și scap.

Am mers o dată, de două ori și apoi în fiecare zi.

Azi, nu știu ce făceam cu timpul meu înainte, când nu mergeam la Zumba, și nici ce aș face dacă nu aș face sport. Dacă mi-e greu?! E a doua natură de mult , așa că nu aș mai putea spune.

 

Eu, mi-am găsit a doua casă, prietenii, hobby-ul și pasiunea. Am îmbinat fericirea de a mă simți între prieteni, în siguranță, înțeleasă, cu a dansa, muzica și mai ales cu performanța. Am reușit să mă perfecționez ceea ce este foarte important pentru mine și standardele mele. Îmi respect cerințele de cardio, masă musculară, consum calorii și flexibilitate.

Eu am avut o teorie proprie și inflexibilă legată de prietenie. A funcționat mulți ani, așa că nu mi-am pus problema revizuirii, totuși, de curând există o situație, o conjunctură și o realitate că au impus revizuirea. Am întâlnit de curând prin forța împrejurărilor un grup de oameni. Acești oameni nu erau reunite de interese comune sau activități similare. Din contra. Ceea ce s-a întâmplat este că mi-a plăcut întregul și așa am studiat părțile. Am ajuns ușor la concluzia că îmi plac una câte una, pentru varii motive, dar mai ales pentru mobilizarea de a fi un întreg agreabil.

Asta a schimbat paradigma mea despre relaționare. Excepția a devenit regulă și sunt mândră că sunt parte din întreg și că am o proprie definiție ce derivă tocmai din acest întreg.

 

Eu, am fost mereu stresată de relații și relaționare. Relațiile mele au fost mereu dominate de interes. Aici nimănui nu îi pasă. Dacă vor să țipe țipă, dacă vor sa te înjure te înjură – asta înseamnă că le ești dragă- și chiar nu le pasă de nimic, și în același timp de tot. De tine, de Om.

 

Eu, vreau multe, dar nu pot. Mă frustrează ziua… cât e de lungă…. Mă zbat cât pot de tare! Mă consum. Seara merg la Zumba. E Relaxant. Nimănui nu îi pasă ce ai făcut, dar dacă plângi, măcar 10 sar să te consoleze. Apoi e dans. E consum de energie negativă. Când e gata aș mai sta de povești, dar mă mustră conștiința câte am de făcut. Noroc cu teoria “nu pleci imediat că mai transpiri încă”  și stau. Cu drag 🙂

Eu, mă uit la voi și zic “Doamne dă să am și eu prietene așa!”. Mie 30 de ani mi se pare bătrân, dar voi aveți 40 și 50, dar mă simt cu voi perfect! Poate ușor invidioasă! 🙂

 

Eu am primit sfaturi ce să citesc, cum să mă îmbrac, când să mă supăr și când nu, când să mă împac și când nu, ce să mănânc și ce nu, cum să îi spun frumos mamei ce vreau și de ce, știu că îmi datorez bunele relații cu lumea și cu mine familiei și familiei care m-a acceptat acum doi ani, mamele de la Zumba.

 

Eu nu credeam să mă atașez într-un oraș în care am venit să stau un an cu serviciul și am rămas. Dar, am intrat în club, sau mai bine zis în horă… și acum joc!

 

Eu am o vârstă și o familie numeroasă. Responsabilități, program, obligații. Fiul meu cel mare și familia lui sunt în grija noastră ( doi copii și o soție) etc, etc daaar… fac cel mai bun cozonac.

Merg la Zumba din greșeală 🙂  Căutam altceva, și am intrat. Mi-a plăcut și am rămas. Când sunt acolo nu mă simt obosită, copleșită sau oropsită, mă simt gata să strig “uh, uh” și să le învăț pe fete să facă cel mai bun cozonac.

 

Eu mă consider o norocoasă. Am ceea ce mi-am dorit și nu îmi doresc altceva. Familia mea e sănătoasă și întreagă, afacerea mea merge bine, și îmi place mult ceea ce fac. Ador să călătoresc și la fiecare plecare prin lume realizez ce dor îmi e de zumba și de fete. Am fost, dacă am stat mai mult undeva și la alte cluburi. Nu e același lucru. E fain că pot face orice – pentru că Ea ne muncește aici, dar nu-i atmosfera. Nu sunt ele.

Maseurul meu și cosmeticiana mă laudă ce piele și ce mușchi am de când merg la Zumba riguros, dar cel mai important eu remarc. Mă uit în oglindă și strălucesc.

 

va urma

O zi fara cusur

 

 

 

 

 

continuare episodul 7 link: http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-7/