Eu, ea si viata printre gene Episodul 5


Eu, ea si viata printre gene Episodul 5

vezi episodul anterior aici: http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-4/

EU

Eu, am avut după naștere niște dimensiuni de care nu eram deloc mulțumită. Adunat peste faptul că niciodată nu am făcut parte din grupul popularelor, cam asta era imaginea mea.

Pe scurt se poate spune că eu am intrat în club, grasă, morocănoasă și fără prea mari speranțe.

Nu știu să fi fost vreodată bună la ceva. Vreau să spun foarte bună.

Zi de zi, antrenament după antrenament, conturul meu s-a schimbat. Insistența lor (a colegelor de club) să zâmbesc îmi creștea ambiția să reușesc, iar rezultatul este că sunt slabă, voioasă și plină de ritm. Sunt foarte bună și prind orice mișcare din mers.

Sigur ca am început pentru că spuneau să fac sport ca să mă pot bucura de o silueta de care să fiu mândră dar, am aflat că mă pot bucura de viață, Că popular e doar o chestiune de zâmbet și mai ales de acceptat zâmbete.

 

Eu, am avut parte de multe în viața mea. Multe bune, dar și multe rele. Și asta de foarte mică. Am scos-o însă mereu la capăt.

În consecință nu am dus niciodată lipsă de companie, dar nu am avut niciodată prietene. Iubiți da, dar prietenie nu. Nici bărbați, și cu atât mai puțin femei.

Cu Ea s-a schimbat felul meu de a vedea femeile și nu știu de ce, cred ca și al lor de a mă vedea pe mine.

Simt prietenia, chiar dacă, încă, de multe ori nu o înțeleg nu știu să o manifest, dar învăț zilnic și mă bucur zilnic de descoperirea mea care  mi-a dat sentimentul de a exista și bucuria de a face parte la bine și la greu dintr-un grup de oameni care știu să îți stea alături, și merita să o facă, și te fac și pe tine să simți că meriți.

 

Eu am învățat să mă deschid și să fiu sinceră cu sentimentele mele. Mi se părea ridicol să mă pup cu amicele mele și să-mi declar iubirea, chiar și față de familie, deși clar, îmi erau dragi și îi iubeam. Acum o fac fără reținere și știu când o fac și alții.

Am învățat o mulțime de lucruri de la Minunate, de la rețete la cum sa scazi febra copilului, de la recomandări de carte la sfaturi pentru serviciu, dar si ele ceva de la mine. Am patentat metoda de deschis frigiderul cu stil.

“Cum se deschide frigiderul?”

“un, doi, trei, quick quick slow si rootim” 🙂

A, și “ne iubim!”…

 

Eu, după o experiență sentimentală dezastruoasă eram o mică epavă. M-am adunat treptat, ritmic (prefer salsa) și cu încredere. Fetele, minunatele, m-au ajutat, m-au certat, m-au susținut, m-au împins de la spate și m-au oprit. Mi-au fost alături în procesul de refacere, dar și după ce norocul mi-a surâs din nou.

 

Eu, am mers o vreme la Zumba cu iubitul meu. Credeam că o face pentru el, pentru noi și pentru sport, era pentru fete. După o vreme lucrurile nu mai mergeau și ne-am despărțit. El supărat, eu supărată! Eu tac mult, el vorbește mult și vrea să dea în tot ce-mi place.

  • Să știi că m-am culcat cu una din fetele de la Zumba. Na, să te gândești la asta de fiecare dată când mergi și stai de vorbă cu ele.
  • La Zumba sunt peste 200 de persoane, eu nu pot vorbi cu toate si tu chiar nu te puteai culca cu toate!

***

Mă uit și eu adesea în “curtea” lor pe geamurile acoperite și văd multe “eu”-uri care nu vorbesc. Genul de “eu’ care intră în ultimul moment, salutând, dacă are pe cine și nu sunt toți ocupați, își găsește un loc și își face treaba, pentru ca apoi să plece la fel de discret, salutând dacă are pe cine. Nu se oprește, nu vorbește cu nimeni, nu caută companie, dar dacă vine de câțiva anișori… aș zice că un motiv este. “Eu-ul” care-și face treaba și pleacă – și care nu se integrează că nu are în plan, este un pic mai frecvent decât cel care nu se integrează pentru că nu este acceptat, dar exista și acela, desigur.

***

 

O zi fără cusur

 

 

 

 

 

va urma episodul 6 link: http://fistic-iu.ro/eu-ea-si-viata-printre-gene-episodul-6/


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *