“După 20 de ani – după”  jurnal de călătorie, este continuare la “După 20 de ani – înainte” cam tot aşa cum au oamenii ceva în comun după 20 de ani. Sporadic 🙂

Fidela învățămintelor dobândite în seminariile  de scriere proză 🙂 …. voi începe cu finalul: cum este când cineva vine spre tine strigându -ţi numele şi “ceeee mai faciiii?” şi tu te holbezi interzis “cine eşti tu?” ?

Probabil nicicum, pentru că şi alţii au făcut asta cu tine şi sfârşitul e mereu hohot de râs. Bunele intenții s-au demonstrat prin simpla participare, aşa că de acum, dacă nu avem, vom crea poveşti. Poveștile sunt cele ce unesc sau reunesc oameni, dacă există.

Înapoi în viitor, pardon, prezent.

Am pornit cu noaptea în cap să mă reunesc cu colegii de facultate în 28.09 o vineri răcoroasă şi plină de promisiuni.

Dovada faptului că nu reușesc să sincronizez programul cu mersul trenurilor dat fiind că nu le-am mai folosit de 8 ani, este că deși trează de la ora 4, nu ajung la tren la ora 7,35 şi schimb stația de plecare.

Ajunsă aici constat că trenul are întârziere 44 de minute.  Decât???!!! 🙂 (iertare iubitorilor de gramatică, nu m-am putut abține)

Nu lăsăm o chestie atât de mică să ne strice mood-ul, nu?!

Pornim pozitiv la drum şi, dacă va ieşi sau nu cum îmi propun, (cald, casuale, relaxat) nu aveam de unde să ştim.  Până la acest moment lucrurile sunt aşa cum erau cu 20 de ani în urmă, când căram spre Bucureşti ditamai geantă în același tren, pe același lung traseu, greu de înțeles de ce se face în aşa lung timp.

Acum nu duc rația pe 6 săptămâni, ci duc ofranda mamei către fiul rătăcitor, căci fratele meu vine mai rar decât reveneam eu acasă, studentă fiind  🙂 …Ca orice mamă, nu se gândeşte că fiul trece strada şi îşi cumpără murături, îi pune un borcan pe care sora mai mare trebuie să îl ducă, nu, căci nimeni nu se aștepta ca aceasta să aleagă trenul…. Nu a mai făcut asta niciodată din proprie voință….

Am descoperit că e chiar plăcut şi de ce să nu spunem chiar comod, dacă nu îţi pasă de întârziere, de spațiul sanitar insalubru şi de lipsa coșurilor de gunoi, etc.

Orele 13

Am făcut tot ceea ce în mod normal fac până la ora asta la birou, iar acum scriu liniștită.

Revin cu detalii.

Mereu am fost îngrijorată de mersul cu trenul şi metroul, ca şi autobuzul în București, de companie. Nu neapărat că e prea aglomerat, etc, ci că lumea vorbește, şi dacă nu cu mine între ei şi de cele mai multe ori conversația nu e nici discretă, nici interesantă. Asta se petrecea cel mai adesea. Şi asta mă împiedica să citesc sau să lucrez . Sigur, alții se descurcă, dar eu nu.  Aşa mi-am cumpărat primul meu walkman. L-am visat multe săptămâni, şi când l-am dobândit era o mare fericire.

Azi am făcut ceea ce am făcut acum 20+3 de ani. Am pus repede căștile în geantă.

Totuși, de astă dată am făcut dovada celor  20 de ani de …. mai înțeleaptă. Am ales să accept conversaţia vecinilor mei de compartiment, căci oricum nu am avut de ales ….. Domnul este impiegat de mişcare, iar doamna femeie de serviciu la Căile Ferate Române. Știu tot despre șine, mărimi şi distanțe între ele, haltă, stație şi gări, traverse şi câmpuri, şi deşi nu zona proprie nu demonstrează cine știe ce stil, odată privind afară, devin curtenitori şi politicoși. Interesant. Bine, scurt aşa între două melodii 🙂

Update

Din compartimentul aproape gol, acum e plin-plin şi nu găsesc loc să îmi desfășor biroul, dar nu mă las, unde încap tone de bagaje şi 6 oameni încape şi un laptop mic.

Update

Vecina mea de peste drum vorbește în somn. În maghiară. Oare ştie?

Soţul doamnei care stă în mijloc tresare, probabil la un vis care îl cucerește, sper că îl şi odihnește, că pe mine mă sperie de fiecare dată.

Update

Trăiesc de 1 an cu un pug în casa şi credeam că am dezvoltat imunitate la sforăit. Ei bine, vecina mea de compartiment dă un nou nume şi noi valenţe acestui cuvânt. Senzaţia este adesea că dacă nu țin bine monitorul laptopului se va culca peste tastatură .

Update

Când nu sforăie vecina, e aşa o liniște, şi toţi dorm atât de profund că îmi e jenă să îmi mănânc ridichile. 🙂

Upgrade

M-am oprit cu întârziere de o oră în gara Braşov ca să îmi amintesc…..

Acum 22 de ani trebuia să mă întâlnesc în Buşteni cu Andreia, actualmente moașa copilului meu, atunci prietena din copilărie, şi cu colegii ei de facultate din Braşov.

Noaptea în Cihoski, căminul în care stăteam,  a fost bal şi ca la bal a fost scandal. Mi-am petrecut noaptea cu genunchii la gură de spaimă că va intra careva  peste mine, eu singură în camera tocmai atunci. Îmi amintesc sirena poliţiei de două ori şi apoi ceasul, şi lipsa lui, şi spaima când am ajuns la gară să nu pierd trenul, apoi lumea din compartiment şi apoi o doamnă care spunea “Buşteni? Păi, asta e Brașov. Buşteni  a fost.”

Adormisem şi am trecut de stația unde trebuia să mă opresc

Andreia m-a așteptat la încă două trenuri dinspre Bucureşti, dar nu a fost destul.

Când m-am regăsit singură în Braşov, fără nicio şansă să mai dau de prietenii mei care erau undeva pe la o cabană mi-am zis că măcar mă voi plimba puţin prin Braşov, dar trenul înapoi la Bucureşti era foarte repede aşa că am aşteptat cuminte într-o bisericuță pe aproape. Era un frig!…

La  20 de minute după ce a plecat, trenul s-a oprit în câmp şi nu a mai plecat pentru 4 ore. Lovise o vacă.

Când m-am întors în cămin, colegele mă întrebau cu invidie : Cum a fost la munte, la Bușteni?

Update

Ajung la București cu o oră şi 10 minute întârziere. Trenul a parcurs  460 de km în cca9 ore.

Taximetrist în București

Mă urc în prima mașină care îmi iese în cale, pentru că eram convinsă că sunt mai scundă cu 3 cm şi brațele mai lungi cu 6cm, cărând atâta greutate. Omul îmi spune – brutal şi nepoliticos, că e prea scurt drumul până la destinația mea şi dacă sunt de acord îmi ia 25 ron. (ceea ce mai târziu a făcut taxiul care m-a cărat literalmente prin tot Bucureștiul). Accept căci nu mai aveam resurse de răbdare şi pun geanta în mașină:

• Nu pe banchetă, doamnăăă!
• Pardon?
• Pune în portbagaj, alea.
• Scuzați-mă, vorbim de poșeta mea?
• A, credeam că e ….

Ce bine că mi-am căutat pe Pinterest outfit pentru tren şi am ales cu grijă gențile şi poșetă, dacă cădeam în tentația de comod acest “elegant” domn agramat nici nu îmi permitea să respir lângă Logan-ul domniei sale!

Pă drum …. Să spunem că după multe “ eu ştiu ce fac ei vinerea de e atât de aglomerat Bucureștiul, dar e tot blocat pe toate străzile” am ajuns un pic nesigură că era exact locația căutată pentru că nu vedeam numărul. El îmi coboară (ce galant) din portbagaj gențile, urcă în mașină, lasă geamul jos şi demarând îmi strigă  “țărancă moartă de foame, dacă ai venit la București măcar ştii adresa”

Nu voi lasă un mic amănunt ca acesta să îmi strice dispoziția, şi nici că fratele (mai mic) mi-a tras o zdravănă săpuneală că mă urc în taxiuri “așa… random” (săptămânile trecute am fost la Cluj, Sibiu, Oradea, Iași, Piatra Neamț si m-am urcat la fel de aleator…mda).

Cu siguranță o fi având şi el povestea lui, şi asta, dacă gândim aşa, îl va face măcar cu 3 sec mai “plăcubil” ca să parafrazez Taxi. 🙂

Vezi, tuturor ne plac poveștile. Poveștile ne apropie şi ne alină, ne dau confort şi ne răzbună pentru că, nu, #uneoricuvintelenusuntdoarcuvinte.

Când ne conectăm prin intermediul poveștilor, barierele de timp şi spațiu sunt depăşite, mai ales cea de timp, căci viitor, prezent, trecut concură la … desfășurător.

Cred că asta s-a petrecut şi cu reuniunea.

Ce să spună 25 de oameni care se cunosc mai mult sau mai puţin, sau deloc, care s-au întâlnit după 25 de ani, într-un pub pe care l-au găsit cu greu într-un oraş înțesat de lume şi pub-uri. Unii neschimbați, unii complet uitați, unii regăsiți, unii “do I know you?”

Ce pot să spună după reuniune cred că devine poveste: că a fost plăcut să vezi oameni care nu au nimic de demonstrat că vorbesc cu relaxare despre orice temă, în mijlocul unor vremuri care fac sensibile aproape toate temele; că a rememora niște evenimente din trecut pot aduce perspective neașteptate şi uneori vesele, că a te întoarce în timp poate fi amuzant şi că o atmosferă dominată de bunăvoință crește optimismul şi încrederea.

Dacă nu am avut cine știe ce poveşti împreună, înainte, am creat una acum,  şi la cum se anunță … vom mai adăuga episoade şi până la sezonul doi (peste 5 ani).

Ziua 2

Bucureștiul toamna este ideal pentru plimbare.

Brunch cu Cristina şi Anisia în Centrul Vechi. Cum să nu vorbești niciodată 20 de ani şi apoi să nu îţi ajungă 2 zile de câte ai de spus şi să nu se instaureze nici măcar o singură pauză incomodă??!!

Cina cu fetele amintite plus Mihai şi parte din familia mea aflată în Bucureşti. Bliss!

Ziua 3

Revin acasă într-un compartiment plin de studenți care merg la Brașov?! Asta e nou pentru mine!  Lumea citește viața lui Ibrahimovic, “Happy people read and drink coffee”  şi mesaje pe whatsapp.

Update

Home

Noi ne scriem povestea cu fiecare pas pe care îl facem, sau nu îl facem. Noi punem rând după rând într-o poveste care ne apropie sau ne îndepărtează de cititor, dar nu contează, căci vor fi care nu vor pricepe o iotă, şi alții care … Lectură plăcută!

O zi fără cusur

 

 

 

 

 

PS. YOU LOOK FINE era mesajul din locul unde trebuia să fie oglinda în toaleta localului unde a avut loc reuniunea. Mi s-a părut un umor fin şi o poveste.