Aaa, cadourile! O plăcere să le faci, o plăcere să le primeşti!
Şi o bătaie de cap.
Simţi că în ultimul timp ai făcut numai cadouri impersonale, de cele mai multe ori, din varii motive?
Ştii că un cadou vorbeşte despre tine şi despre ce simţi tu pentru destinatar?
Consilier de bucurie e un proiect dedicat nu doar celor ocupați, ci şi persoanelor manierate care vor să facă o bună impresie în orice situație şi știu că asta e o artă ca oricare alta.
Sunt oameni cărora le iese natural, nu fac niciun efort şi mereu găsesc ideea perfectă şi reușesc să bucure destinatarul. E fie o chestiune de șansa, fie au studiat muuult oferta şi “cererea”.
În oricare din situaţii te-ai afla, Consilier de bucurie e aliatul tău.
Problema felicitărilor
Există o multitudine de felicitări din care poţi să alegi ceva potrivit. Doar trebuie să o mai personalizezi puţin şi va fi excelentă. Aşadar, chiar şi o simplă felicitare se poate transforma într-un cadou potrivit, fiind nevoie doar de puţină imaginaţie.
Mesaje cu dichis vă punem noi la dispoziţie şi problema e rezolvată.
Cadou pentru persoanele care au tot
Cu siguranţă că îţi vine în minte o astfel de persoană, căreia consideri că este absolut inutil să-i iei ceva din simplul motiv că are tot ce-şi doreşte. De fiecare dată când găseşti ideea potrivită, ţi se dau planurile peste cap şi descoperi că deja are acel lucru.
Ce te faci în această situație?
Trebuie să te concentrezi asupra intereselor: pocher, vin, animale, meserie, gătit, lectură … şi alte posibilități.
Cadou … mai personal
Ascultă şi fă-l din inimă! Astfel, persoana care primeşte cadoul va fi încântată şi conştientă de faptul că ţi-ai dat tot interesul pentru a-i face pe plac. Pentru unii nu contează atât de mult cadoul în sine, ci gestul şi senzaţia că este special făcut pentru tine. Chiar şi un bileţel sincer poate aduce o valoare inestimabilă cadoului tău.
Cadou luat în ultimul moment
Eşti invitat/ă la cină şi ai nevoie repede de un cadou pentru gazde? Sau te-a luat pe neaşteptate un coleg/a şi ţi-a făcut un cadou de sărbători? Cum poţi să te pregăteşti din timp pentru aceste situaţii de urgenţă?
Încearcă o lumânare frumoasă, nişte plante în ghiveci, o sticlă de vin, precum şi nişte felicitări pe care le poţi personaliza foarte rapid, te pot scoate din impas.
Împachetarea cadourilor
Niciodată să nu subestimezi impactul pe care îl poate avea un ambalaj frumos.
Cu o panglică asortată, exteriorul cadoului va fi perfect. Fii atent/ă la detalii şi cu siguranţă că vei reuşi să faci un cadou memorabil!
Alte sfaturi utile
- Întreabă ce anume îşi doreşte persoana căreia vrei să-i faci cadoul. Nu încerca doar să presupui;
- Nu renunţa uşor şi insistă să descoperi ce anume ar încânta persoana căreia te pregăteşti să-i faci cadoul;
- Fii foarte atent/ă la aluzii şi nu crede când spune că nu-şi doreşte nimic ca şi cadou;
- Reţine că un cadou trebuie să reflecte simpatia, dragostea şi respectul pentru ea/el şi că nu contează numai banii pe care-i învestești în el. Mai degrabă contează timpul pe care l-ai petrecut căutând ideea potrivită;
- Prezența ta fizică este uneori considerată cel mai preţios cadou.
Evită clișeele/erorile clasice
De Ziua Îndrăgostiților tu vrei să dăruiești trandafiri, ursuleți și pernuțe cu inimioare?
Serios? Doar atât poţi? Cadourile clişeistice sunt lipsite de originalitate şi denotă lene. Evită-le complet, pentru a nu fi considerat o persoană similară mesajului transmis de ele.
Prietenei tale îi plac florile? Cere florarului să-i facă un buchet personalizat.
Nu face greșeala să cumperi cadouri cu mesaje subliminale. De exemplu, nu face cadouri de vouchere la sală cuiva care are câteva kilograme în plus. Sau produse de cosmetică anti-îmbătrânire cuiva care are riduri. Acestea pot fi interpretate negativ.
Mai mult: nu cumpăra fake-uri! E un semn de prost-gust şi de proastă creştere. Dacă tu nu te respecți şi ești adeptul lor, asta nu înseamnă că trebuie şi alții să-ţi împărtășească opinia şi gusturile. A face cuiva cadou o pereche de încălțăminte sport pe care scrie Adibas sau o pereche de căști Pawasonic e o glumă proastă.
Nu cumpăra același lucru la infinit
Probabil ți s-a întâmplat. Odată ce ai văzut că un cadou a fost bine primit, eşti tentat să-l cumperi iar şi iar. Atâta vreme cât nu e vorba de o tradiţie la care destinatarul ţine în mod deosebit, un cadou cu repetiție devine previzibil şi lipsit de valoare. Plus că te face să pari leneș şi deloc creativ. Fă un efort şi mixează vechea idee cu una nouă, pentru a face un dar la fel de spectaculos precum cel inițial.
Cheltuiește cu măsură
E greu să spui mai exact ce înseamnă „cu măsură”, fiindcă acest lucru depinde în mod evident atât de persoana în cauză cât și de eveniment. A cheltui mult mai mult sau mult mai puțin decât se cuvine îi va ridica semne de întrebări destinatarului cadoului. Să faci un cadou de o mie de lei când toată lumea vine cu cadouri de 200 sau să vii cu unul de 50 de lei, în aceeași situație, te vor face să pari (și, de fapt, să fii) unul căruia îi place să epateze fără sens sau, dimpotrivă, un zgârcit sinistru.
Dacă totuşi ai un buget foarte limitat, e ok să faci un cadou mai ieftin, dar care să aibă o semnificație aparte sau să fie original.
Nu e musai să dai bani pe cadouri
Serios: cadourile se fac și cu sufletul, nu doar cu bani. De pildă, dacă dăruiești cuiva o tavă cu prăjituri delicioase în care ai pus tot sufletul tău de chef e un gest care ar trebui apreciat la adevărata lui valoare, ori un panou cu pozele cele mai elocvente, etc.
O zi fără cusur
https://www.academiabarbatilor.ro/cum-sa-faci-cadouri-frumoase-ca-un-gentleman-adevarat/
http://www.eva.ro/sanatate/sistemul-imunitar/cum-sa-faci-un-cadou-potrivit-articol-19211.html
sursă foto: pinterest