Cuvântul vine din franceză, iar termenul franțuzesc derivă din greacă , unde în forma lui inițială avea semnificația de magazie. E îmbrățișat ca neologism de toate limbile azi cu semnificația de mic, elegant, rafinat, elitist, exclusivist, etc

Pentru că, așa cum știm, uneori cuvintele nu sunt doar cuvinte #uneoricuvintelenusuntdoarcuvinte, e bine de înțeles exact cum stăm și ce vrea lumea să ne transmită.

În era globalizării, în epoca supermarket sunt unii care caută “boutique”.

Este poate opoziția omului la amalgamare, dorința de a nu își pierde identitatea, de a se simți parte din comunitate și nu absorbit de comunitate.

Ideea de identitate și iluzia de individ unic și irepetabil o urmărește și o cafenea din genul lanț, când îți scrie numele pe pahar.

Încercarea este salutară, totuși prefer cafeneaua în care lumea îmi știe deja numele și mă salută adăugându-l, lângă o vorbă bună. Cafeneaua are, prin definiție și obiect, aroma, dar ceea ce o diferențiază e personalitatea.

Ieri am fost în zona veche, dar cu mult trafic a micuțului nostru oraș si am “descoperit” o cafenea veche.

Rețin din cele mai recente călătorii trei cafenele una din Bruxelles, una din Viena și una din Bansko (o stațiune montană arhiplină din Bulgaria). Aceste locații m-au surprins. Nu încercau să fie altfel, nu încercau să se adapteze ci erau prietenoase.

Centrul Bruxelles, cafea de 10 euro, loc mic, intim, în care fiecare pare că are locul lui și cam tot barul era ocupat. Mai că te întrebai dacă nu stai pe locul cuiva. Avea un pregnant miros de rom și tutun.

Viena, zonă turistică, străduță lăturalnică, unde probabil localnicii fug de turiști, cu lume care stă de povești afară, în picioare, cu ceașca în mână, că înăuntru nu mai e loc; ceșcuțe vechi fiecare de altă culoare și textură și de multe ori fără farfurioară pereche; cu laptele pus pe masă în sticla și atmosfera de parcă imediat apare o tanti în papuci de casă și șort să te servească cu ochii lipiți de somn.

Avem și noi una în orașul nostru care, încet-încet trece și el de la industrial ruinat la turistic boutique. E cea care spuneam că am “găsit-o” deunăzi, deși e acolo de când lumea. Nu cunosc proprietarii, dar sper că sunt conștienți ce bijuterie au. E veche, e luminoasă, miroase a cârciuma veche, are o minuscula terasa in fata din trei mese cu aer franțuzesc, boem, stă în calea drumeților care vin și pleacă de la Castel, lumea se cunoaște și se salută ca să își dea și mâine întâlnire acolo la ceai și la cafea. Dacă o găsiți nu o ocoliți.

Avem și categoria coffe-to-go. Sigur că știți.

În calea tuturor drumeților, fie ei turiști, localnici sau gospodine la cumpărături, la “Send” poți să suni și să ceri să îți pregătească expresso preferat cu caramel, sau capuccino și când ai intrat cineva ți le pune în mână ca schimbatul de pneuri la formula unu, la standuri (sunt mandra de comparația asta, e cam tot ce știu despre formula 1).

O zi fără cusur