Bluetooth sau Zâna măseluță

Bluetooth sau Zâna măseluță

Când eram eu mică, să îţi pună aparat dentar era o imensă ruşine, o corvoadă şi pe bună dreptate, căci sârmele alea arătau ca o pedeapsă şi pe cel mai angelic chip.

Azi e un must have şi bine face, dacă nevoia o cere.

Aspectul estetic este de mult depăşit, pentru că acum îţi zâmbesc colorate, aparate dentare în guri complet dezinhibate, de adolescenţi mândri de rozul dat de brakets, sau persoane de peste 30 de ani cu un sobru gri.

Este atât de important şi de sănătos că în Bucureşti exista programe finanțate de primării, ceea ce mi se pare rezon suficient să îi invidiem, căci nu vine ieftin un astfel de aparat.

Tocmai pentru că înţelegem cât de important este pentru copiii noștri, şi pentru că vrem ceea ce este mai bun pentru ei, suntem gata să facem orice.

Acum, la propriu, cine nu ar face orice pentru zâmbetul copilului său?!

Ei bine, cum spuneam în postarea care anunța povestea, “în unire stă puterea” aşa că noi, părinții cu experiențe sute şi mii, ar trebui să ne unim şi să ne ajutăm unii pe alții, în fața coaliției împotriva buzunarului, răbdării şi nervilor noștri.

În orașe mari, şi pentru buzunare largi, povestea asta nu are sens.

Pentru oameni normali, ei bine, aș fi vrut să o citesc înainte să încep eu ceea ce am trăit 🙂

În urmă cu trei ani mergeam ca la pomul lăudat în Deva, în cabinetul unui medic din oraș, venea cineva din Cluj, parcă. La uşă, erau trei persoane, din care una plângea şi înjura.

– Plătesc un purcoi de bani şi îşi bate joc de mine pe banii mei. Aștept de două ore şi pentru că am plecat cu fata până jos să ia o apă, a luat pe următorul….

Nu știu dacă era adevărat şi nici dacă era normal să ia pe altul când ea lipsea, dar să aștepți două ore, lucru confirmat de ceilalţi… absurd!

Mi-am luat jucăriile şi am plecat – respectiv copilul din dotare.

Acolo am avut noroc cu criza de nervi a doamnei din Brad (îmi amintesc ca şi când ar fi fost azi).

Următoarea încercare e tot ca şi pomul lăudat, şi pentru poze şi mulaj îmi ia 900 ron şi îmi explică, în cuvinte simple, că mai am de plată cca 6000 de ron în două tranșe, şi mai apoi nu-ştiu-ce şi nuştiuce, şi la fiecare vizită nu-ştiu-cât, etc

Am ieşit ameţită şi mai uşoară cu 900 de ron, întrebându-mă dacă e real sau sunt la camera ascunsă, însă recomandările prea erau cu moţ, cabinetul arăta ca o navă spaţială , iar atitudinea “beyond profi”, cum zice românul. 🙂

Nah, dacă vrem ce e mai bun, trebuie să plăteşti, nu?!

Între timp, îmi vine ideea să verific şi în Timişoara, oraşul de unde venea doamna, să aflu că nu e foarte bine văzută, dar da, are reputația de scump.

Plătisem deja cele 900, dar mai dau treizeci de telefoane care mă programează în cincinalul viitor şi îmi vorbesc de cifre care nu le pot urmări, aşa că îmi spun “asta e!”.

În aceeași seara cu acceptarea destinului de contribuabil la bunăstarea ortodontului faimos, mă întâlnesc cu o cunoștință, la restaurant, mamă de două domnișoare frumoase care zâmbeau în 3 culori diferite, fiecare.

-Văleu maică, da’ câţi bani ai dat pe trei aparate dentare, de îţi pusăşi şi tu?!

-Puţin. Puţin de tot, să ştii, vorba reclamei.

Şi, supriză! În Deva, la un cabinet local, habar nu are dacă vine de pe lună sau e băştinaş, însă e mulţumită.

Câtă vreme a pus trei…. cred şi eu!

Când mă întorc la masă, unul din prieteni ne spune şi el, că dentistul copiilor lui (mult mai mici, de unde şi lipsa de comunicare pe tema asta) este sigur şi ortodont. Lui nu îi trebuie, deci nu știe nimic, dar a văzut afişul.

Aşa am cunoscut-o pe doamna Carloban.

Eu am inventat pentru firma mea sloganul #uneoricuvintelenusuntdoarcuvinte pentru că au fost în viaţa mea de translator mii de momente când un cuvânt a schimbat totul pentru totdeauna, drastic, sever şi ireversibil, aşa că eu preţuiesc cuvintele. Ele sunt atât de importante!

Când spun “doamnă”….. spun “doamnă”

Modul în care este tratat pacientul şi părintele, modul în care îşi face treaba şi îţi urmăreşte interesul şi îţi explică opţiunile, totul este de Doamnă. Eleganță, simplitate, competență şi siguranță.

Suntem atât de des tratați prost, sau nedrept, sau nepoliticos, că normalitatea ni se pare ceva rarisim, dar în Haţeg, într-un cabinet primitor, un doctor competent şi o doamnă prin excelenţă, te fac să simți că zâmbetul copilului tău e în mâini bune, timpul tău e respectat şi buzunarul prețuit.

Scriu rândurile astea azi, pentru că aseară i-a scos după 2 ani aparatul Sofiei, exact aşa cum a promis, pentru că nu am vrut să o inoportunez pe doamna doctor, şi să scurtez sesiunile noastre de râs împreună (frate, ce se mai râde în cabinetul acela!) şi pentru că am vrut să pot să fac recomandarea cu tot sufletul şi cu toată eficiența, căci ce dovadă mai bună decât un zâmbet perfect de copil fericit că a scăpat de sârme şi de mama mulțumită de rezultate.

Singurul lucru de care îmi pare rău este că Zâna măseluță nu a reușit niciodată să o convingă pe Sofi să accepte culoare la brakets. Eram pregătită să râd o lună de ea strigând-o bluetooth. Dar nu mi-a ieşit. Cu ocazia asta află şi ea.

 

Spor la zâmbit

O zi fără cusur


One response to “Bluetooth sau Zâna măseluță”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *