– Sunt atrasă de când mă știu de bărbații care nu trebuie. Când eram mică eram îndrăgostită de șeful de scară. Nu râde! E purul adevăr! Era un bărbat frumos și cu o voce blândă.  Frumos, în accepțiunea mea a cuvântului, căci nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce îți place ție.

Nu îmi amintesc multe despre el, decât că îi săruta galant mâna mamei și avea o șapcă. A, și mai știu că își lăsa pantofii la ușă când intra în apartament, și ,după ce știu eu ce ritualuri interne, deschidea ușa și îi lua.

Mai târziu, când toate colegele mele erau îndrăgostite de artiști eu m-am îndrăgostit de ministrul de finanțe. Era înalt, cred, așa părea la TV, chel și hotărât.

Când mi-a trecut m-am trezit îndrăgostită de Moise Guran.

Serios! Chiar nu îmi vine mintea la cap! Nu, nu prea cred. Sunt o cauză pierdută.

Bine, de Moise Guran, nu mi-a trecut, și nu îmi va trece, dar între timp a apărut el.

E… ca un munte pe care vrei să îl escaladezi la nesfârșit, ca o câmpie cu mii de flori de descoperit, ca o apă în care nu te mai saturi să te scalzi. Miroase a mosc și lavandă. Are gust de tei. Privește ca mierea și atinge ca piersica. E mare, puternic, frumos, atent, generos, elegant. Înțelege orice îi vorbești și dacă nu, întreabă, cu deschidere și acceptă cu seninătate. Privește lumea și prin ochii tăi și încearcă să înțeleagă ce ai de spus, nu doar să audă. Râde copios la glumele tale și le prinde din zbor. Îți întoarce gluma și se prinde în joc cu abilitate, după cum agil eludează aluzii răutăcioase dacă nu vrea conflict. Dacă acceptă însă conflictul, e aprig și deși mânios, rămâne atent și neîndurător.

– Draga mea, dar sună excelent. De data asta spune-mi că e real!

– E real. Ooo da, dar e a altui bărbat.

 

O zi fără cusur

 

 

 

 

 

sursa foto: pinterest