Am terminat liceul – ghid practic pentru părinți și copii (2)

Am scris în urmă cu un an pe vremea asta, 3 P pentru un Bac relaxat, gândindu-mă atunci cu drag la ‘fii-miu de la cealaltă mamă’, respectiv fiul prietenei mele, Alexandru, care a crescut împreună cu Sofia bătându-se de când se știu, și la mulți alți copii care-mi  descriau o realitate foarte ingrijorătoare la momentul acela, și anume cât de stresați și de triști erau în perspectiva inevitabilului moment.

Analizam cu mulți părinți și discutam despre problema asta în pespectiva faptului că urma să mă confrunt și eu cu ea, anul acesta, adică acum, ce se poate face pentru ca ei să fie relaxați, asta fiind în fond singurul lucru pe care mi l-am dorit. Nu m-a interesat și nu mă interesează ce notă ia copilul meu la bac sau ce figură face la admitere, cât îmi doresc/mi-aș fi dorit să fie relaxat.

Nu s-a îndeplinit acel vis al meu. Copilul este la fel de stresat ca toți ceilalți copii care dau bac-ul, mă rog unii dintre ei sunt mai fericiți și mai relaxați, dar din păcate, noi nu, și am stat să analizez ce s-a greșit, căci din perspectiva celor 3 P despre care eu scriam atunci, eram destul de convinsă că Sofia chiar le-a îndeplinit pe toate.

Ei bine, după o scurtă analiză, mi-am dat seama că nu, și greșeala este a noastră a părinților că nu am fost un pic mai atenți.

Da, acum când deja oricum este prea târziu, dar poate pentru cei care urmează la anul, nu e, mi-am dat seama că greseala fundamentală este că unul dintre P -uri nu a fost respectat, adică Program.

Copilul a făcut foarte puțin din ceea ce ar fi trebuit să facă pentru a se relaxa, pentru a-și  întări starea de bine. S-a bucurat de învătare, de realizarea planurilor pe care și le -a propus, dar nu s-a recompensat cu ceva care să ridice starea de spirit și să creeze o senzație de bine.

Asta a fost și este greșeala noastră, că nu am insistat pe un program de sport, pe un program de timp liber, nu știu … până și uitatul la stele, vorba prietenei si doctoritei mele, Mihaela.

În sensul acesta, înainte de a începe alții emoțiile de care noi vorbim acum, gândiți-vă bine dacă nu ați fi mai fericiți dacă ați citit cu atenție măcar capitolul 1 din “12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru”, în care explică despre homari și despre cât e de important să ai grijă de tine ca om, persoană, ca individ. Cartea e de citit și răscitit.

Nu știu dacă copiii la vârstele lor (oricare ar fi acea vârstă, până un pic către  maturitate ) vor putea realmente să înțeleagă cartea aceea, așa că probabil mai bine să o citească mami și tati, apoi să-i explice.

În seria de Scrisori catre fiica mea, aceasta ar fi una deschisă către părinți. În Ghidul practic pentru părinți și copii, acesta este  mesajul meu pentru părinți, nu chiar pentru copii “nu scăpați nimic din vedere!”.

“Din nefericire, aceasta reactivitate exagerată, această stare constantă de alertă, consumă mult din energia prețioasă și din resursele fizice. Acest tip de reacție este ceea ce oamenii numesc “stres” și nu este nicidecum ceva strict somatic. Este oglinda constrângerilor autentice din partea unor circumstanțe defavorabile. Când operează la baza ierarhiei, contorul creierului străvechi presupune că și cele mai mărunte impedimente ar putea să genereze un lant incontrolabil de evenimente negative ce vor trebui rezolvate de unul singur, întrucât la marginea societății prietenii sunt puțini. Prin urmare, vei sacrifica mereu ceea ce ai fi putut altfel depozita pentru viitor, consumând resurse pentru a fi mereu alert și gata de a trece la acțiune (mânat de panica). Când nu știi ce să faci, ești pregătit să faci orice și totul, în caz de nevoie de acțiune. ”

Jordan B. Peterson, 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru

 

O zi fără cusur