Alegerile Corinei


   Recomandările   Alegerile Corinei,

Nu se numește asa pentru ca e parte din GCC, ci pentru ca am o Corina in preajma (genul clasic de self made woman, o mama, soție, prietena si om  generos si frumos înauntru si afara) care periodic îmi amintește sa pun pe blog o rubrica in care sa fac recomandări de lectura, sau mai bine spus, sa scriu ceva despre ceea ce am citit: “nu toată lumea știe ce sa ia cu ea in vacanta, de exemplu, si riști sa ramai fără carte, dacă nu iți place!”…. Sau, zic eu, îți place prea tare, si atunci o termini repede, și din nou ești fără carte.

Diferența dintre recomandări si alegeri o regăsiți aici: timpul meu liber e rar și prețios, ca atare dacă citesc, trebuie sa îmi placa fiecare moment si atunci aleg cu grija ceea ce citesc.

Așadar, in cinstea Corinei mele, Corina din GCC (eu) va face recomandări, nu doar de vacanta, dar din care se pot selecta cele de vacanta:

 

#corina’schoise1

Încep cu “Fluturi” ai Irinei Binder, caci tocmai am fost întrebată de cartea asta.

O carte draguță, o lectura foarte lejera si gratificanta. O recomand într-un weekend când nu ai alte planuri, asa vei simți ca trece timpul fain, nu ca il pierzi. Ah, sau când ești prost dispusa!

E ca filmul de duminica seara.

Am citit-o demult dar, încă o mai țin pe raftul dedicat Sofiei “cărți in așteptare”, sa o citească adolescenta mea, pentru ca îmi plac recomandările de comportament adecvat ale tatălui pentru eroina.

****

Ceea ce îmi amintește o replica interesanta, de neuitat, data de o prietena, căreia de dragul misterului ii vom spune “fata cu smochini”, unul dintre cei mai autentici oameni pe care ii cunosc,

– Tu draga, eu am citit cartea recomandata de tine, dar trebuie sa iti spun ca nu am înțeles nimic! Știu ca toți au citit-o, sau zic ca au citit-o, dar sa spui “ce frumos” e ușor! Treaba asta cu cititul e ca oricine il poate face, dar nu oricine il știe face.

Ideea e ca, uneori o stare de spirit sau alta, o minte obosita sau din contra, te vor face sa vezi aceeași lectura altfel, asa ca eu, oricum as încerca.

Daca simți ca “patinezi”, treci la următoarea!

Pana de curând, ma ghidam in alegerea cărții, după recenziile tipărite pe ultima coperta. Daca as fi făcut asta, nu as fi citit niciodată…

#corina’schoise2

“Minciuni pe canapea” Irvin Yalom

Cartea e excelenta.

Mi-a fost recomandata de o prietena draga, atunci când i-am spus ca mult prea micuța (încă) mea fiica pendulează intre a se face avocat si psiholog.

Cartea e ca si cum as fi spus :

– Ce părerea ai?

– Asta! E rezumata in circa 200 de pagini.

Prima parte, te introduce într-o lume, pe care poate nici nu vrei sa o cunoști, pentru ca a doua parte sa te tina cu sufletul la gura pentru revelațiile care te așteaptă.  Replicile sunt inteligente si adesea neașteptate, poveștile se întrepătrund ca sa acceadă spre un singur scop, acela de a iți arata cum omul deștept poate orice, chiar si sa se schimbe pe sine, si ca aroganta, furia, trufia, răutatea nu-ți vor aduce decât suferință.

****

Anul trecut a fost “epoca mea turceasca”. Am vizitat Istanbul, am început lecțiile de turca si am citit sase romane de doi autori turci celebri. Îmi place limba turca, mâncarea si sunt fascinata de tot ce tine de neamul lor (nu întotdeauna in sens pozitiv).

#corina’schoice3

Bastarda Istanbulului” Elif Shafak

Mi-a plăcut ca un ashure savurat prima data, sau o baclava, sau ayran, sau….

E o poveste aromata – fie si numai pentru ca fiecare capitol are numele unui ingredient din bucătăria tradițională; cu multe femei cu caractere atât de bine conturate ca par toate personaje principale; cu intriga; cu emoție istorica – relativ la conflictul turco-armean surprins prin sentimentele eroilor, nu ca si poveste in sine; cu secrete revelate sunt forma de șocuri; cu iubire si anti-iubire; si cu mult – mult umor.

Descrierea Istanbulului – dacă nu l-ai văzut, ți-l pictează fidel; dacă l-ai văzut, presimți următoarea curba, sau străduță înclinată, cum numai acolo pot fi.

 

O zi fără cusur

va urma


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *