Corina’s choise

#corina’schoise 4

Sabotaj din Iubire

Amelie Nothomb scria in 1993 o carte simpatica din perspectiva unei fetite precoce, de 5 ani, care descoperă ironiile vieții într-o enclava diplomatica in inima Chinei.

La fel de vie la orice data si la distanta de ani, te umple de încântare si de zâmbete, si trebuie neapărat citita ca sa învățați ce este un “luminator” si cum se poziționează el fata de un câștigător al premiului Nobel, de exemplu (o nimica toată fata de primul…. va spun eu, în secret, dar tot trebuie sa citiți).

Am reținut câteva pasaje, deși sunt multe amuzante : “….prietenii erau un soi de oameni cu care te întâlneai pentru a adopta, in tovărășia lor, comportamente absurde, chiar grotești, sau pentru a te deda la niște activități normale, dar pentru care nu aveai nevoie de ei.” si asta pentru lumea se împărțea in aliați si inamici, prieteni aveau doar “ridicolii” de genul fraților mari sau a adulților.

Sau : “Inca nu am uitat cine a fost elevul care a câștigat si prin ce demagogie a reușit acest lucru. Prin comparație, o campanie electorala romanească ar fi întruchiparea unui model de onestitate.”

O sa va amuze cartea.

#corina’schoise5

Mănâncă, roagă-te, iubește

Elizabeth Gilbert si cartea care nu are nevoie de prezentare…

Eu am relaționat cu cartea, cum mi se întâmplă cu toate lecturile mele; când îmi place ceva foarte mult, ma opresc din citit si felicit (in gând sau cu voce tare, funcție de unde ma aflu) cartea sau autorul, după caz 🙂

Sunt alăturări de termeni care ma fac sa recitesc de câteva ori pentru plăcerea felului cum se îmbina, iar unele idei merita reținute.

“Destinul e si el tot o relație – o hârjoana intre granița divina si efortul dedicat al fiecăruia.Nu ai niciun control peste jumătate din el; cealaltă jumătate e cu totul in mâinile tale, iar acțiunile pe care le întreprinzi au consecințe cuantificabile. Omul nu-i nici marioneta in mâinile zeilor, nici singurul comandant al propriului destin; e cate puțin din fiecare. Galopam prin viata ca niște acrobați de circ, cu picioarele sprijinite pe spinările a doi cai care aleargă unul lângă celalalt – un picior pe cel numit “destin”, celalalt pe calul numit :liber-arbitru. (…) Pe care trebuie sa-l strunim din toate puterile?”

Sau pasajul in care asemuiește mintea cu un port ca singura cale spre poarta sinelui si spune ” nu aveți voie sa veniți aici cu gândurile voastre dure si abuzive, cu gânduri negre ca niște corăbii ciumate (…) Acesta este un port pașnic, calea de acces către o insula mandra si frumoasa care abia acum începe sa isi cultive liniștea.”

Sigur ca nu e o recenzie clasica. La o carte atât de cunoscuta nu vad de ce, in plus acesta nu e un blog clasic, ci fisctic-h-iu, asa ca….. Nu voi vorbi despre cele trei planuri ale cărți si nici despre călătoria ei de cunoaștere a sinelui, asta veți descoperi singuri.

Lectura plăcută!

si

O zi fără cusur