Mă numesc Bogdan, am 47 de ani şi sunt frumos.

Aşa mi-a spus mama când eram mic, iubitele când am crescut, nevasta mai apoi, și copiii mei, acum.

Bine, între timp, mama nu mai vorbeşte cu mine, iubitele au dispărut, nevasta m-a părăsit şi copiii au plecat.

Ieri a fost ziua mea.

Am făcut un picnic la ţară cu nişte prieteni.

Bine, o parte din invitați nu au știut că e ziua mea, iar unii au venit cu cadouri reciclate. 🙂

Cum știu? Am fost împreună cu un amic comun când a cumpărat cămașa pentru el, cămașă pe care acum mi-o (re)dăruia mie, în plasa în care i-am dus eu cadoul. 🙂

Nu are mare importanţă! Oricum, la vârsta asta nu te mai surprind oamenii. Poate doar situațiile sau întorsăturile de situații, legate de anumiți oameni. Ca de exemplu, fosta mea nevastă. De când am divorțat ne înțelegem excelent.

Îmi plac femeile, mereu mi-au plăcut! Asta a fost una dintre problemele cu ex-a. Nu că “de ce îmi plac?” !  Ci, nu îmi plac cele care îi plac ei!…

Bine, ei îi plac tot soiul de oameni, animale, plante, zâne, troli,….

Ce fel de femei îmi plac mie? ….. Eu înțeleg femeile, și de aceea cred că îmi plac mai multe. La una înțeleg un lucru, la una altul şi uite aşa întregul.

Nu pot suporta grupul de zuze cu care stă fosta mea soție. Sunt niște lăudăroase din cale afară, şi pot vorbi opt ore despre cea mai bună prăjitură pe care au mâncat-o (evident făcută de ele) sau despre job sau despre copiii lor, sau….. şi desigur, mereu la superlativ, orice!  Femeile acelea trăiesc într-un glob de admirație faţă de propriile persoane, precum globul în care ninge, doar că la ele ninge cu laude de sine, când pășesc, parcă ar fi propulsate de arcuri tensionate de aplauze şi privesc în jur căutând mereu din ochi adoratorii.

Bine, sunt în interior niște sărmane fetiţe, speriate că nu pot atinge cine ştie ce standard imaginat şi atunci, bat toba să abată atenţia.

Nu voi spune că e vina corului de capre rock pentru divorțul meu, pentru că eu am plecat, ele au rămas – la fel – iar noi suntem mult mai bine.

Ea e altfel și a fost mereu altfel! Parcă ar fi baschetbalist între luptători de sumo. Dar, le iubește foarte mult.

Bine, ea iubește iarba, furnicile, vântul, Verde Împărat şi zgripțuroaica.

Mie îmi place femeia să fie femeie. Să poarte rochii şi să ştie când lungi, când scurte şi cât de scurte, ca şi ce culoare îi şade bine, să vorbească un “moderato” şi poate un “Allegro, ma non tanto”, să-şi păstreze eleganţa în exprimarea opiniilor şi să facă conversaţie, nu monolog.

Bine, excepție partea cu rochia, asta apreciez şi la confraţi!

Zilele trecute, stăteam la țigară (afară, unde altundeva), cu două colege în prag de pensionare şi un stagiar. Vorbeam despre cafea, ţigara, vin, tensiune, urcat la cap, şi în alte organe, etc, etc O colegă, foarte populară, auzind discuția, vine în viteză şi se opreşte brusc, cu mâna direct pe pantalonii mei, ca să observe efectul cafelei!!

Bine, nu aveam nicio obiecție la femeie, în privat, dar la doamnă în public….

Care doamnă?…A, da!

Mie îmi place femeia, peste tot şi oriunde, dar îmi place ca spațiul meu să fie al meu. Nu am o problemă cu femeile în conversația de “trabuc”, dar nu pot suporta invazia conversațiilor feminine care tind să exagereze orice.

Bine, nici nu aş face faţă conversației!

La petrecerea mea de ieri, ascultam vreo cinci doamne, toate femei grozave, nu că sunt prietenele mele, dar chiar sunt, cum lăudau pe una dintre ele. Nu ştiu sigur de ce. Măi, dar cum o lăudau!…. Trebuie că făcuse ceva excepțional, căci cred  că deja era turnată fundaţia pentru statuie!

Vine o a șasea, ascultă preț de zece secunde şi strigă, fără nicio legătura cu conversația celorlalte: “Mihai are un dinte nou”, şi toate se sucesc spre ea şi încep să o laude că are Mihai un dinte nou.

Bine, că nu înțeleg ce merite are ea că Mihai, băiețelul surorii  din Canada, are un dinte nou, dar nu asta este întrebarea, ci cum naiba vă puteţi suci aşa!!!

Cu adâncă stimă şi considerație ca şi nedumerire

Bogdan

O zi fără cusur