Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, cum am mai avut ocazia să recunosc, nu cred în petreceri de femei, între femei. E un pic sexist, dar aş îndrăzni să spun ca şi iniţiativa serbării segregare ar fi cam la fel de sexistă. De ce ai alege să faci un chef doar cu femeile, chiar dacă le sărbătorești pe ele?! Pentru că se distrează mai bine între ele?! Biiip, afirmație sexistă. Penalizare!

Excepţie cazul în care grupul, colectivul, comunitatea din care faci parte e predominant feminină şi atunci nu e o alegere, e un fapt.

Conceptul de feminism mi se pare anacronic, sunt de părere că e o falsă problemă. În era Merkel, ciudăţelul acela de la TV, pe care l-a făcut porc sexist moderatorul emisiunii Good Morning Britain, în direct, şi el a răspuns că femeile sunt mai puţin inteligente e o afirmaţie egală cu a spune că unele sunt scunde, e ridicol. Serios, nu te poate jigni un netot. Te uiţi cu stupoare şi te întrebi dacă doare, atât, căci dacă nu pe el, pe cei din preajmă clar îi doare atâta prostie.

Problema e când are dreptul să spuna ceva în vieţile a mai mulţi, când are putere, dar asta e o problemă în extensis.

Lumea se schimbă şi o dată cu ea paradigma.

Dacă sunt femeie şi cred în femei nu se cheamă ca sunt feminist ci normal, tot aşa cum sunt liberal, dar în sens Brătianu, Kogălniceanu şi “mâna invizibilă” a lui Toffler.

Offfff, am vrut să scriu altceva, dar m-am enervat la ştiri.

A trecut 8 Martie şi aşa cum a intrat în reflex, de-a dreptul, am petrecut cu fetele de la Zumba. Pentru necunoscători sau detractori, o comunitate de femei (nu prin alegere, căci bărbaţii nu sunt excluşi, pur şi simplu nu sunt înscrişi în club) eterogenă din toate punctele de vedere, care exersează dincolo de sport, abilitatea de comunicare, generozitatea şi spiritul de echipă.

Petrecerea de femeie (nu pentru că am exclus bărbaţii, dar avem un singur coleg, şi a fost prezent)  cu şi pentru ele a fost după acelaşi tipic al petrecerilor Zumba: mult dans, cântece, voie bună, şi după cel al petrecerilor mixte – discuţii despre afaceri, serviciu, copii, haine, impozite, taxe… 🙂 şi iar dans. Dans preponderent pe tocuri. Dar, eu ştiu nişte doamne care au dansat bachata în clăpari, aşa că restul nu mai e mirare.

Nu e mirare, dar e o deosebire ce nu poate fi acuzată de sexism. Când te uiţi pe ringul de dans şi vezi o mare de pantofi mişcători care mai de care mai superbi… joşi şi comozi, elegant sau sport, cu toc cui sau drept, fini sau army, cizmă sau sanda….. într-o lume ideală toţi sunt ai mei J

Dar lumea nu e ideală. E formată din sexist, extremist, răutăcioși, etc aşa că eu rămân la ai mei (pantofii – de la englezescu I don’t wanna be in your shoes 🙂  ) şi la ale mele (fetele), cu bucuria de a face parte dintr-o comunitate de oameni care încearcă să fie mai bună şi mai generoasă.

La mulţi ani, doamnelor! Ne iubiiiim!

O zi fără cusur

PS. Apropo de generozitate, mulțumesc Diomeda Miruna Chirica pentru fotografie. A făcut câteva zeci, ca sa o găsească pe cea perfecta, a lucrat-o si mi-a trimis-o, fiind la petrecere cu noi toate, nu la munca :)!