7 ani de Zumba

7 ani de Zumba

Nu știu alții cum sunt, dar eu… nu sunt foarte consecventă şi dacă e să aleg între a ieşi din casă, fie şi pentru a merge la restaurant, şi a sta în fotoliu cu o carte sau un dvd …. merg pe varianta doi. Poate de aceea sunt atât de mirată şi de entuziasmată, în egala măsură, când zic 7 ani.

De 7 ani mă scot singură din casă, fără supărare şi fără insistență şi merg să …zumba.

Atât despre mine.

Despre Ea, am scris deja și am văzut reacțiile. Uraaaaaaaaa!

Despre Ele … sunt tot ceea ce nu te aștepți, ceea ce te aştepți şi ceva în plus.

Nu ai cum să înțelegi până nu te implici şi nu simţi vibrația.

Petrecerile aniversare de 7 ani încoace sunt cu mult dans, torturi enorme şi foarte gustoase, iar dans (obligatoriu din pricina tortului) şi surprize, mult râs şi multă veselie.

Toate au fost reușite de-a lungul anilor (ne pricepem să organizăm surprize! Ce mai, dacă nu ne lăudam noi cine să ne laude?!), dar anul ăsta a fost aşa… cu inimioare.

Au fost ani în care am stat în vânt de te ustura fața, în forme pe care de la distanță un fotograf trebuia să scoată litere din noi :), am pictat cu palmele pe pânze enorme, am dansat repetând pe ascuns, pe unde ne primea lumea, coregrafii inventate de colegi, am invitat prieteni dragi de-ai instructoarelor noastre, instructori la rândul lor cu grade înalte în lumea Zumba, dar anul astă ne-am întrecut pe noi (mulțumim, minunata Carmen, pentru idee și devoțiunea cu care ai urmat-o).

Se ia un guru în lumea Zumba, se aduce incognito în Hunedoara şi se pune să danseze seara la petrecerea noastră spre surpriza profesioniștilor, adică face ceea ce se numește un Master Class în toată puterea cuvântului. La Hunedoara?!

Ca să înțelegeți despre ce e vorba, intrați pe pagina Adela Iacob ( https://www.facebook.com/adela.iacob ) şi vedeți pe unde dansează. Oriunde în lume.

E ca și când tu ești rocker și ți-ar cânta Iris la ziua ta (când mai era Iris, desigur).

Adică, pentru ea Hunedoara e cu siguranță  Ea (Bianca) şi atât. Era. Acum suntem şi noi, căci se pare că a rămas impresionată de clubul nostru.

A fost o descătușare de energie pozitivă, de veselie şi plăcere a dansului.

Cam aşa:

O zi fără cusur


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *