Cale lungă, mașină confortabilă, cinci femei din altă lume decât cea în care eu m-am născut, o lume pe care

am vizitat-o scurt şi nu am pretenția că am înțeles-o.

Una dintre ele –  i se spunea Claudia, deși nu acesta era numele ei, dar semăna izbitor de mult cu Claudia Cardinale, așa încât nu își amintește să o fi strigat cineva altfel, cu toate că se prezenta cu numele din buletin.

Era fascinată de ideea de a scrie și de a fi citit și mi-a spus cu sete: “eu îți povestesc tot, tot, tu scrii ce vrei, nici nu vreau să știu dacă şi cum ai scris, ai modificat ceva şi cum, în fond, eu româna nu voi citi vreodată.  Îmi place ideea că te inspir.“  Senzația mea cea mai pregnantă era că nu mie îmi povestea, sau ca în orice caz eram un vehicul ce transporta un mesaj. Aveam să pricep că am avut dreptate.

Și le-a inspirat și pe celelalte să îmi spună povestea lor.

Adriana o privea în ochi pe Claudia, în timp ce povestea și avea mereu ochii plini de lacrimi, deși povestea poate nu era tristă în acel moment. Dar să nu anticipăm! Adriana, o tânără foarte competentă și sigură de ea cu o poveste frumoasă. 

Moira, prietena și colega de birou a Claudiei, a cărei poveste au spus-o mai mult celelalte, căci ea femeia, dârză și mama tuturor nu și-a putut stăpânii emoțiile.

Carmina și Alberta alte două povești  în altă gamă.

– Când scrii povestea mea, spunea Claudia, vreau să spui că nu regret nimic, poate doar faptul că teoria nu se potrivește practicii decât când e prea târziu. Că mereu am avut de ce să mă bucur, dar deși spuneam mereu că sunt recunoscătoare, doar când deja sufeream cumplit realizam cât eram de fericită înainte.

Povestea ei

Era foarte tânără când a decis să se căsătorească. Erau foarte tineri! Prima iubire, iubire nebună ce le-a dat doi băieți frumoși și inteligenți.

După nuntă le-ar fi plăcut să viziteze Franța, dar au ales să mobileze casa, cu promisiunea că amână luna de miere doar un an. Băiatul cel mare are 20 de ani, și Franța încă îi așteaptă.

Au investit  timp, efort, pasiune, înțelegere, suflet, bucurie, tristețe și nu regretă nimic din ceea ce au trăit împreună, cu sau fără luna de miere.

Într-o primăvară astenică, soțul și fii săi insistă să însoțească delegația instituției în care lucrează la o conferință de patru zile la Milano, pentru că trecea printr-o stare proastă și nu își revenea de ceva vreme.

În prima zi de conferință, întârzie și nu găsește loc decât în primul rând, unde se așează spășită și rușinată de întârziere, scăpând pe jos conținutul mapei de prezentare a conferinței.  Ridică ochii la lector și dă peste un tânăr absurd de frumos, care o privea înghețat și îi aduna lucrurile scăpate pe jos, lăsând microfonul, în timp ce întreaga sala fremăta întrebându-se de ce s-a oprit lectorul . Când i-a înmânat mapele, pixurile și hârtiile i-a spus fără ocoliș, deși scaunele erau foarte apropiate și toată lumea în jur a auzit “doamnă sunteți scandalos de frumoasă, mi-aș dori că dacă sunteți și mâine prezentă la prelegerea mea, să nu stați în primul rând!” îi mulțumește politicos și lucrurile continuă normal.

La pauză, salută și dispare. E mereu înconjurat de lume, femei frumoase și tinere. Este un reputat speaker, în ciuda vârstei, unul dintre cei mai bine plătiți din Italia, în domeniul lui.

Seara, deși nu era pe listă, apare la eveniment și lumea se bucură zgomotos când îl vede. Claudiei îi aruncă o privire fugară, și atât.

Pe ea o încerca toată seara un ciudat sentiment, pe care nu îl recunoaște, și abia  în cameră înainte de culcare când își spune” ești o femeie matură cu experiență, echilibrată, ce te-a apucat ?” reușește să își revină.

A doua zi la prezentări, iar întârzie, și găsește loc doar în primul rând, pe care îl ocupă în timp ce lectorul povestea tuturor despre disciplină. Până la sfârșitul prelegerii era roșie foc.

Următorul lector este Antonio, tânărul superb care i-a cerut să nu mai stea în primul rând, și când intră și dă cu ochii de ea, se oprește spre stupoarea audienței. Ceea ce ieri părea o glumă proastă, dar glumă, azi se vede reală, așa că își ia mapa și încetuț se retrage în spatele sălii cu gândul (ce mama naibii caut eu aici, căci toate merg ciudat de prost).

La cină se reîntâlnește cu Antonio, care deși nu era pe listele de prezenți, își face apariția spre încântarea tuturor, merge glonț la ea, își cere scuze și îi mulțumește pentru înțelegere.

– Nu am glumit nicio clipă! Vă mulțumesc că mi-ați înțeles ciudățenia. Să știți că de obicei nu au astfel de efect femeile asupra mea, dar în ceea ce vă privește…. Nu am explicații!… Ce aș putea face să mă iertați?

Colegii Claudiei erau la dans, așa că masa era doar pentru ei, și așa a rămas toată noaptea, cât au vorbit vrute și nevrute.

La încheierea serii, simțea un sentiment nou și puternic “nu vreau să plec de lângă acest bărbat, mult prea tânăr și prea frumos pentru mine”  când îl aude șoptindu-i la ureche, periculos de aproape “ nu vreau să plec de lângă tine”.

Până la finalul conferinței nu s-au mai întâlnit niciodată, și niciodată nu au mai vorbit în următoarele două zile. Ajunsă acasă, găsi o mulțime de mesaje de la el, scrise în cele două zile dar neexpediate, și trimise toate odată când a înțeles că nu vrea să se opună sentimentelor.

Între orășelul Claudiei și metropola ce îi era casă lui Antonio erau 270 de km, pe care Antonio îi făcea săptămânal când îi “era un dor nesimțit de ea”, beau o cafea și se întorcea.

După câteva săptămâni tonul conversațiilor se schimbă, iar înflăcărarea mesajelor pe care le primea de acum Claudia nu avea pereche. Putea spune, fără echivoc, că nu a crezut că este posibil, decât în cărți.

Cele mai banale replici ale ei erau transformate de el în cele mai senzuale mesaje.

„ce faci?”

„îmi pregătesc o salata cu ananas”

„mmmm, bună alegere, îmi place ananasul”

„ mie îmi placi tu, şi as înlocui practic orice cu tine, pun pariu că eşti mult mai dulce”  (….)

va urma

 

O zi fără cusur

PS. Partea a doua a poveştii Claudiei, şi poveștile celorlalte, în postările viitoare (varianta pentru blog), după ce aflu cum v-a plăcut. 🙂