5 femei

– În  loc de povestea mea –

Era undeva în jurul vârstei de 70 de ani, când ne-am cunoscut, cu o urmă de ceea ce cândva fusese un bărbat frumos, acum acoperit de un zâmbet uriaş, blând, cald, pitiriazis şi psoriazis, şi cu probabil mai multe regrete decât cele ce se puteau vedea.

Toată viata și- a dorit un băiat. Pur si simplu nu a avut norocul asta. In schimb avea sase fete din trei căsătorii pe care le iubea ca pe ochii din cap. Când a decis sa investească in România a lăsat un mic imperiu in mâinile fiicei sale mari.

A treia generație de industriași isi începea ziua la 5:00 cu ture de bicicleta, călărind una dintre cele mai scumpe biciclete, un Ferrari din fibra de carbon, ușoară ca o pana. Înaintea celor 600 de muncitori, era în fabrica, si pleca ultimul pentru a juca tenis pe nocturna terenului de pe domeniu si golf sâmbăta si duminica.

Era pasionat de arta, asa cum fuseseră toți in familia lui, asa ca nu isi făcea un merit din fabuloasa colecție de arta pe care o avea. Colecția de bastoane, asta da, asta era mândria lui. Ultima data când a fost evaluata valora peste 100.000 de euro, dar asta a fost cu foarte multa vreme in urma si de atunci crescuse semnificativ. Cuprindea bastoane din esențe rare, incrustate cu pietre prețioase, cu măciulii din aur, argint sau platina cu sticluțe ascunse de otrăvuri sau pumnale si compartimente secrete.

Firma din România a crescut repede, in pofida îndoielilor mele, si  totul se datora unui simt organizatoric si al realității ce depășea orice văzusem pana atunci.

Avea grija de noii sai angajați cu atenție de părinte si orice efort cerea de la oricine era după ce el făcuse unul dublu.

Într-o seara, târziu, la aproape un an de la initierea afacerii din Romania, ieșiți dintr-o conferința de câteva ore, isi găsește pe telefon nenumărate apeluri ratate si mesaje disperate care îl anunțau ca din cauza conflictelor prelungite cu sindicatele si concurenta, fiica lui a făcut o cădere nervoasa si s-a baricadat in subsolul fabricii de unde nu vrea sa mai iasă si amenința cu sinuciderea dacă nu vine el.

S -a întors acasă cu primul avion, in care a găsit loc disponibil, si nu a mai revenit niciodată.

***

– Am cerut prea mult de la ea.

– A fost o experienta traumatizanta. De ce s-a închis tocmai in subsol?

– In subsol este parte din colecția de arta a bunicilor si străbunicilor ei. Valori inestimabile, dar dincolo de valoarea lor in sine, ea este pasionata de arta si le adora. Răutăcioși amenințaseră ca vor lua tablouri in contul asa ziselor datorii. Ea era foarte obosita si sensibila, după luni întregi de conflicte, si a clacat. Am găsit-o după doua zile calculând si refăcând planuri de redresare.

– Chiar nu a ieșit pana ați ajuns Dumneavoastră?

– Eu am construit fabrica aia, si ea a vrut sa fie sigura ca eu sunt acolo, sa am ultimul cuvânt. Am cerut prea mult de la ea.  Ea a cerut prea mult de la ea, vrând sa facă in scurt timp ceea ce eu am făcut într-o viata. In loc sa o las sa se bucure de familia ei, i-am pus in cârcă un imperiu ca sa construiesc altul. Asta e ceea ce fac eu, dar nu e ceea ce face ea.

– Ati plecat din România fără sa priviți înapoi, înțeleg, era vorba de fiica dumneavoastră, dar după, cum de nu ați mai revenit.

– Mi-a luat mult efort si multa concentrare sa rezolv problemele acasă. Când totul a fost pus pe picioare, la loc, am vândut. Fetele mele au avut dintotdeauna totul, dar au muncit de mici. Toate vacantele de când a fost posibil, fiecare și-a croit drumul prin fabrica, de la șters praf la negociat contracte. Nu le-a plăcut la niciuna. Nu are rost sa își petreacă viata renunțând. Nu le-am menajat, dar nu regret, știu ca am încercat si știu ca ele au încercat. Nimeni nu are ce sa își reproșeze. Îmi pare rău de oamenii lăsați in urma in România. Experienta in tara asta m-a învățat multe si mi-a schimbat optica asupra vieții. Sunt însa prea bătrân sa ma mai întorc acolo. Eu vad România, ca Medicii fără frontiere tarile unde trebuie eradicata vreo maladie, sau voluntarii foametea, doar ca eu as lupta sa eradichez sentimentul de “mai puțin” Acolo parca toată lumea așteaptă prima mișcare de la altul, si in orice fel ar fi se plâng de ceva.  Nu as mai putea face fata nici ca musafir, pentru ca m-as da in cap peste cap sa-i conving ca nu e cazul sa o facă si asta, cum știi, m-ar epuiza. Am decis ca ce mi-a mai rămas din zile, ma voi bucura de nepoți si frumos.

***

Când spunea ca România si romanii i-au schimbat ideea despre lume si viata, nu glumea, caci după a treia vizita a vândut colecția de bastoane.

(Banii i a folosit încetul cu încetul, si doar eu știam asta, pentru a achita creditele noilor sai angajați si pentru a face fel si fel de opere de caritate de care nimeni niciodată, in afara mea ca mijlocitor, nu a știut.)

****

O zi fără cusur