5 femei și 5 povești

***

Povestea Adrianei – continuare

***

Matteo era un vis împlinit, visul oricărei fete. Înalt, frumos, elegant, politicos, deștept, spiritual, de familie buna……

Mama lui, era una dintre cele mai frumoase femei pe care o văzuse Adriana vreodată. Semăna izbitor de tare cu Claudia Cardinale, de altfel toți ii spuneau Claudia, deși nu acesta era numele ei.

Niciodată nu s-a gândit la ea ca la soția pe care a încercat sa o înșele, ci ca la mama cea frumoasa a lui Matteo.

(…)

Bruno nu s-a schimbat în privința ei, nici după ce ea a devenit oficial iubita fiului sau.

Dar, ceilalți da.

Când Matteo ii umplea biroul de flori albe, mici si mari râdea cu ochi, suflet și epiderma, preț de trei secunde, apoi se prăvălea sub greutatea privirilor tuturor.

– Cum sa iau înapoi ce am făcut? Cum sa explic tuturor ca am mințit, ca o nebuna, și regret?!

Nu avea prieteni, si pana de curând, nu a avut nici dușmani. Era destul de conștientă ca felul ei de a trata lumea avea sa ii aducă probleme, dar o vreme a mulțumit-o.

(…)

Casa pe care au ales-o sa locuiască împreună era un vis frumos. Perdeluțele albe si muscatele roșii de la ferestre, au fost tot ceea ce au păstrat, în rest Matteo  a schimbat tot, făcând-o un cuib primitor al iubirii.

Clipa cea mai frumoasa a fost când el a chemat-o la casa, cu scuza ca trebuie sa aleagă nuanța pentru dormitor. Ea știa casa goala, doar mușcate la ferestre,cu pereții pregătiți sa își primească zugravii, și a găsit dormitorul perfect alb si cu o singura piesa de mobilier, un pat mare cu baldachin si fâșii delicate de in, ce fluturau în bătaia vântului și străluceau, parca, în lumina calda a după-amiezei de vară.

De unde se aștepta la muncitori și scule zornăind, în praf și murdăria unui șantier, camera era perfecta, liniștea deplina, absolut nimeni în jur, decât  iubitul ei sprijinit de un stâlp al baldachinului, desculț și îmbrăcat cu pantalonii ei preferați, din in, crem….oh!

***

– Oh! făcu Claudia. Îmi pare sincer rău. Nu știu dacă ma crezi, dar îmi pare rau!

Era ceva similar unei tensiuni dureroase intre ele, si începusem și eu sa ma gândesc „cine sunt eu sa retrezesc astfel de amintiri ” apoi realizez ca nu cerusem nimic.

 ****

(….)

L-a sunat. Nu i-a răspuns.

Nu l-a găsit la casa. Nu l-a găsit nici la casa părinților lui.

Claudia i-a deschis ușa larg, în lacrimi și a spus doar: „îmi pare rău” .

După trei zile și trei nopți de plâns, sunat, umblat de nebuna pe străzi si locuri unde spera ca il poate găsi, Bruno s-a întors din delegație.

A privit-o aspru în ochi și, asta a fost tot.

(….)

– Nu am crezut nicio clipa, ca tata a avut o aventura cu tine, iar dacă ar fi fost adevărat pentru ca asta l-ar fi făcut fericit, nici nu ar fi contat, dar ceea ce ai făcut tu e incalificabil. Stii ca asa cum mi s-a spus mie, i s-a spus si mamei, mai demult, când ea oricum era fragila și necăjită, nu știu de ce. Știi ce le-a răspuns mama? „Bine”. Atât. „Bine”…..

(….)

***

Moira a decis ca, oricâte a trăit Claudia in ultima perioada, din agonie in extaz si din extaz in agonie, e de datoria ei sa ii spună ceea ce aflase, si asta după ce a cântărit bine lucrurile. Nu are importanta dacă ea însăși crede sau nu.

Claudia știa deja din varii alte surse, dar nu a spus nicio vorba, niciodată, nimănui. Știa si de la Bruno, care ii spusese cu vreme in urma:

– Fetita asta crede ca e îndrăgostită de mine…..

Era felul lui de a fi, dar ea știa ca dacă el văzuse doar atât, e mult mai mult.

Atunci când a aflat pentru prima data istoria, asa cum o spuneau cei din departamentul lui Bruno, nu a vrut sa știe mai mult, cu toată convingerea ca sunt doar fabulații, dar când a văzut-o pentru prima data a știut ca fabulațiile se puteau ușor transforma în realitate, de o femeie ca ea; de o femeie care știe ce vrea, fie el si bărbatul alteia – și mai știa ca, in astfel de cazuri, de cele mai multe ori bărbatul nici nu știe ce l-a lovit.

Mai apoi, când Matteo i-a prezentat-o ca iubita lui, alături de Bruno, care zâmbea părintește lângă cei doi, a știut ca fabulațiile au rămas atât, fabulații, dar ca fata asta va plăti amar pentru greșeala ei, și alături de ea și Matteo. Si nu era nimic de făcut. Nu-l mai văzuse niciodată pe Matteo atât de fericit, iar dacă era cea mai mica șansă ca fiul ei sa trăiască marea lui iubire, trebuia încercat.

– Pentru cât mai contează, să știi ca eu am chiar crezut ca ai puterea de a-l face fericit pe fiul meu, și am sperat asta pentru voi.

***

Toate momentele acelea în care aveam senzația ca nu pentru blogul meu începuse Claudia povestea, mi-au revenit in minte de-a valma. Oare Adriana a înțeles mesajul Claudiei?

– Claudia, eu știu ca ceea ce ai vrut tu sa faci este sa o determini pe Adriana sa înțeleagă, împărtășindu-i secretul tău aprig păzit, ca nu o judeci, nu o urăști pentru suferința fiului tău, oricât de greu ți -ar fi sa-l vezi rănit. Eu cred ca tu simți ca a plătit greșeala ta.

(….)

Eu nu cred in întâmplare, și cred ca toate se petrec dintr-un motiv sau cu un scop, al cărui înțeles urmează sa-l prindem.

Moira m-a privit pentru prima dată cu drag:

– Fata draga, nu te superi, nu, ca iti spun asa?! Acum chiar cred ca meriți sa o spun și pe a mea, pentru ca doamnele astea sa nu rămână fără secrete și noi cu ele. Dar, sa știi ca eu chiar o spun pentru tine. Mie sa îmi faci un semn cât îi vine rândul poveștii mele.

va urma

O zi fără cusur